MIRON gr. Mύρων, cf. μύρον „parfum lichid”. I. 1. Miron (Dm; C Ștef); -aș, mold.; -easa s.; -escu; -eș, I., ard. 2. + Ion: Mirion, Goia (Met 70). 3. + -cu: Mironcu (Sur III). Derivate ce se pot explica din Miron scurtat, sau din sl. мира „pace”, din subst. mir (de ungere) sau din subst. mire „însurățel”. Capidan explică pe Mire b., 1348 prin ar. Miru și alb. mire „bun, frumos” (DR II). 1. Mire b. sec. XIV (DR IV¹). 2. Mirea (C Ștef; Paș); Mirea = Merca(Dm); Mirea pictor. 3.Mira b.(Hur; Sd XVI); -ar (DR II); – f., munt.(16BVI 285; P³; P Bor 9, 35, 50); f., dobr. (RI XI 208) etc. Mira = Mera, m-re pe Milcov sau n. luat după „Mira Lichiei” titlu arhieresc, „in partibus” după 1280, cf. „Matei al Mirelor” < gr. Mύρα ρέων, pl. 4. Miran, T. (RI X 274); -cea, Ioan, act. 5. Mireasa, Mireasca ss., nume maritale; Mir/eni, -ești ss.; -escu; Mireș s. Bz cf. și magh. nyres „nucet” (com. de Al. Cristurean); Miráu t. (Revista Critică XIII 160); Mirin, act.; Miroiu, act.; Miroaia s. 6. Miru b., ar. și băn.; mold. (Sd. XVI; Isp V¹ 85-6); -i, munt. (17 B II 77), Mir(on) sau din sl. мира „pace” + sufixe: 7. + -ca: Mirca b. (17 A 226); – Gav. (Sd VI 13). 8. + -ca + -an: Mircan (17 B II 75). 9. + -șa: Mirșu zis și Merșu, Stan (17 B I 113). 10. + Don< Andonie: Mirodon (Isp IV¹). 11. Tema slavă мира „pace”, intră indiscutabil în compunerea numelor slave împrumutate ca Miroslav, Dragomir, Stanimir. Vladimir: Miroslav (Ștef; Sd XVI); – vistier (Fior 88; BCI IX 87); -a, s.; Miroslov/eni, -ești ss.; Merislău b, (Ard) și Mirislău s., ard. III. Derivate din Miron, prin schimbarea părții finale -on cu diverse sufixe: 1. Mirăul; Mirăești s. (Tec I); Miri din Bughea (Sd XV 243); Miria pren. (Hur 128); Mirioara t. (Mus). 3. Mirica pren. (P Bor 54; BCI X 113); -f. (P³); Mirică (Hur; pomelnic București); – paharnic (Aș Br 3). 4. Mirican (17 B II 75; AO XVII 297); Miricuță, (Ul 20). 5. Miril, -a t.; -a, -ești, -ița ss. (Ț-Rom 298); -ea vecin (17 B II 313). 6. Miriță (Drag 162; P³ fila 13). 7. + -lea: Mirlea (17 B I 178); Mirlan (16 B IV 104); Mirlici (17 B IV 139). IV. Miron cu apoc. + suf. -ăuț, ca în Rădăuți: 1. Mirăuț, mold., 1656 (RI VI 86; Băl I); -ă, T., scris și Merăuț, T., 1746, mold. (RI II 148-9); -ă b., munt. (17 B II 204; Sd XVI); -i diac (17 A IV 35); -ĭ m-rea, mold.; Mirăuțul popa (Sd V 222). 2. Derivate: Mirâuț/eni s.; -oi (Buc; CL). 3. Variante: a) Mireuț (Tec I; Sd XXI); – din Eși (Vr); b) Mărăuț (Sd XI 91); c) Mereuță, ard. (Sd XVI); d) Mierăuță, Coșescul, mold. (Sd VI 126). 4. Frecvența numelui Mirăuț în cîteva variante și originea lui calendaristică, justifică scurtarea, obișnuită la această categorie de nume, în ipocoristicul: Râuț din Bîrsa (Sd X); -u (17 B IV 290); Răuță (P³ fila 23 verso; Sd XXI; 16 B IV 252; BCI VIII 35; Drag 80, 128); Răuț/el, -eni ss.; -escu, P. (Mus 11). – (Drag 80, 128); Răuți, C., olt. (BCI XII 110); t. (Bz); Răuțoiu, act.; Reuțu (Puc), forme ce n-au relație cu adj. râu.