Miron Mai puțin frecvent decît în secolele trecute, Miron reproduce un vechi nume pers. gr. Mýron, atestat de Herodot, ca nume al unui tiran și purtat, printre alții, de un celebru sculptor din sec. 5 î.e.n. Spre deosebire de majoritatea numelor grecești, compuse din două elemente lexicale, de astă dată avem de a face cu un nume simplu pe care specialiștii îl apropie de subst. myron „ulei parfumat, balsam” (prin intermediar slav, cuvîntul grecesc a ajuns și în română, sub forma mir „untdelemn sfințit, folosit în biserica creștină la săvîrșirea unor ritualuri”; din aceeași familie mai fac parte mireasmă, miros etc.). Nume laic la origine (ungerea corpului cu uleiuri parfumate era un element al eleganței), Myron este preluat de către creștinii din primele secole ale erei noastre și pătrunde în onomasticonul sacru. Răspîndirea numelui printre credincioșii de limbă greacă trebuie pusă în legătură și cu valoarea de termen tehnic ecleziastic al subst. myron „mir”, mai ales că, după cît se pare, cultul unui martir Miron nu s-a bucurat de o prea mare popularitate. Ajuns la noi prin intermediar slav, vechiul nume grecesc începe să fie folosit și de către români, încă din sec. 15, alături de forma calendaristică fiind curente și derivatele Mironaș, Mironeș, Mironel. Deși din punct de vedere teoretic nu este exclus un probabil hipoc. Miru (și derivatele sale), acesta nu poate fi practic deosebit de numele omofon care aparține temei slave Mir- (din Miroslav, Vladimir, Mircea etc.). ☐ Bg., rus, scr., ucr. Miron. ☐ Miron, sculptor grec din sec. 5 î.e.n., autorul celebrului Discobol (păstrat numai sub forma unei copii romane), Miron Barnovschi, domn al Moldovei, Miron Costin, unul dintre cei trei mari cronicari moldoveni.