minteos, ~oasă a vz mintos

mintos, ~oasă [At: PISCUPESCU, O. 145/13 / V: ~teos, ~nțios, (reg) ~toș / Pl: -oși, -oase / E: minte + -05] (Îvp) 1-2 smf, a (D. oameni; și irn; șdp) (Om) care are multă minte Si: capabil, chibzuit, cuminte, cumpătat, inteligent, înțelept Vz căpos. 3 a (D. manifestări ale oamenilor) Care dovedește inteligență, înțelepciune deosebită.

mințios, ~oasă a vz mintos

MINTOS, -OASĂ, mintoși, -oase, adj. Cu multă minte, isteț; deștept, inteligent. Ascultînd împăratul astă poveste s-a bucurat foarte mult că a dobîndit un ginere așa de mintos. POPESCU, B. IV 14. Un băietan voinic... mintos, tînăr. CARAGIALE, S. 58. Deși știi că prostia îl face-a fi tăcut, Tu lumii dovedește că e bărbat mintos. NEGRUZZI, S. II 216. – Variantă: minteos, -oasă (pronunțat -teos; CREANGĂ, P. 50) adj.

MINTOS ~oasă (~oși, ~oase) pop. 1) Care are minte ageră; isteț. 2) Care vădește inteligență. /minte + suf. ~os

mintos a. 1. cuminte: copil mintos; 2. plin de inteligență (mai adesea ironic).

mintós, -oásă adj. (d. minte). Plin de minte, inteligent, deștept.

mintos (fam.) adj. m., pl. mintoși; f. mintoasă, pl. mintoase

mintos (fam.) adj. m., pl. mintoși; f. mintoasă, pl. mintoase

mintos adj. m., pl. mintoși; f. sg. mintoasă, pl. mintoase

Mintios ≠ bleg, nătărău, năuc, neghiob, nerod, netot, tâmp, tont, redus, nătâng, nepriceput, prost, prostănac, tăntălău

MINTOS adj. v. ager, chibzuit, cuminte, deștept, dibaci, inteligent, iscusit, isteț, îndemânatic, înțelept, priceput, socotit.

mintos adj. v. AGER. CHIBZUIT. CUMINTE. DEȘTEPT. DIBACI. INTELIGENT. ISCUSIT. ISTEȚ. ÎNDEMÎNATIC. ÎNȚELEPT. PRICEPUT. SOCOTIT.

mintioș, -oasă, mintioși, -oase, adj. – Deștept, inteligent, înțelept. – Din minte „spirit, inteligență, rațiune” (< lat. mens, mentis) + suf. -oș, cf. mintos.

MINTEÓS, -OÁSĂ adj. v. mintos.

MINTOS, -OÁSĂ adj. (Învechit și popular) (Despre oameni) Care are multă minte; inteligent, capabil; înțelept, chibzuit, cumpătat, cuminte. V. c ă p o s. Aci sta Banul Udrea . . . Mirică logofătul, Issar și Teodose, mintoși logofeți ambii. HELIADE, O. I, 221. Uneori se miarâ însuși cîtu-i de mintios și vrednic. CONACHI, P. 274. Lumii dovedește că e barbat mintos. NEGRUZZI, S. II, 216. Crapă ușa hagi Prodan, Mintos războinic, cărunt și pașnic. BOLLIAC, O. 156. A fost odată un copil mintos care, de mititel, se deosebea între ceilalți de seama lui. CARAGIALE, O. V, 338. În ușa casei mele Magheru a bătut; Iar prigonit de soartă, mintosul Eliade Veni și el la urmă. MACEDONSKI, O. II, 61. Copii mințioși sînt acei cari se nasc dimineața. GOROVEI, CR. 99. A calculat tot jocul invidiei, însă din nenorocire minteosul șiret a uitat să gîndeascâ și la patrioți. NEGRUZZI, S. V, 530. Era un copil peste măsură de mintos și fără seamăn de neascultător. TEODOREANU, M. U. 161. Acest băiat, Ce l-am rădicat, Să fie norocos Și mintos Și voios. MARIAN, NA. 51, cf. id. S. R. I, 29. Era înțelept și mintos și totdeodată blînd și smerit. POPESCU, B. I, 43, cf. IV, 14. Era om mintos. I. CR. II, 234. ◊ (Ironic) Mintoasă-i nevasta mea, E mintoasă, vai de ea. TEODORESCU, P. P. 272. ◊ (Substantivat, mai ales ironic sau depreciativ) Mintiosule! de unde vii? DONICI, F. I, 31/2. No mintosule! au doară ț-ai mai aleage ceva? BĂRAC, T. 36/8, cf. ODOBESCU, S. III, 146. Punem în evidență aceste fapte acelor mintoși. GHEREA, ST. CR. I, 233. Și mintoșii aceștia, cari trec drept oameni de seamă în ochii mirați ai mulțimii, au umplut lumea cu jelania lor sentimentală. PETICĂ, O. 439. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește inteligență, înțelepciune deosebită. Părerea cea mai mintoasă. PISCUPESCU, O. 145/13. A tale mintioasă încercări. DONICI F II, 59/29. – Pl.: mintoși, -oase. – Și; minteós, -oasă, mințiós, -oasă, (regional) mintóș, -ă (MAT. DIALECT, I, 80) adj. – Minte + suf. -os.

MINȚIOS, -OÁSĂ adj. v. mintos.