mintos, ~oasă [At: PISCUPESCU, O. 145/13 / V: ~teos, ~nțios, (reg) ~toș / Pl: -oși, -oase / E: minte + -05] (Îvp) 1-2 smf, a (D. oameni; și irn; șdp) (Om) care are multă minte Si: capabil, chibzuit, cuminte, cumpătat, inteligent, înțelept Vz căpos. 3 a (D. manifestări ale oamenilor) Care dovedește inteligență, înțelepciune deosebită.