3 intrări

school Articole pe această temă:

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MINÍSTRU, miniștri, s. m. Înalt funcționar de stat, membru al guvernului, care conduce un minister. – Din lat. minister, -tri, fr. ministre.

MINÍSTRU, miniștri, s. m. Înalt funcționar de stat, membru al guvernului, care conduce un minister. – Din lat. minister, -tri, fr. ministre.

ministru sm [At: NECULCE, L. 222 / V: (îrg) men~, (reg) ~stu / Pl: ~iștri, (îrg) ~ri / E: lat minister, -tri, fr ministre] 1 (Înv) Dregător. 2 (Înv) Titlu dat fiecăruia dintre dregătorii unui stat. 3 Membru al unui guvern care conduce, de obicei, un minister (5). 4 Titlu dat fiecăruia dintre membrii unui guvern Si: (reg) minister (2). 5 (Înv) Persoană împuternicită să reprezinte un stat, cu prilejul unor tratative. 6 (Iuz) Persoană care îndeplinește o anumită funcție ecleziastică, slujitor al bisericii.

MINÍSTRU, miniștri, s. m. Membru al guvernului, care conduce de obicei un minister. Ministrul ascultă cu ochii pe fereastră și cu o mînă în buzunar. ARGHEZI, P. T. 57. Trebuie neapărat să mă duc la București, să cer audiență ministrului de finanțe. BART, S. M. 86. Ce veac! ce oameni. Stăpînitorul ce varsă în războaie păraie de sînge pentru ambiție, ministrul ce despoaie pe văduvă și pe orfan. NEGRUZZI, S. I 31 ◊ Consiliu, de miniștri v. consiliu. Ministru fără portofoliu v. portofoliu. Ministru-adjunct = locțiitor de ministru. Ministru plenipotențiar v. plenipotențiar.

MINÍSTRU s.m. Membru al unui guvern care este însărcinat cu conducerea unui minister. [< fr. ministre, cf. lat. minister].

MINÍSTRU s. m. 1. membru al unui guvern care conduce un minister. 2. (bis.) preot. ♦ ~ general = superior general al ordinului călugărilor minoriți. 3. pastor al cultului protestant. (< fr. ministre, lat. minister)

MINÍSTRU ~ștri m. Conducător al unui minister. * Consiliu de ~ștri guvern. Prim-~ conducător al unui guvern. ~ plenipotențiar agent diplomatic de rang inferior celui de ambasador. /<lat. minister, ~tri, fr. ministre

ministru m. înalt funcționar însărcinat cu unul din departamentele de administrațiune superioară ale unui Stat: ministru de finanțe; ministru plenipotențiar, agent diplomatic care are puteri depline spre a trata o anumită afacere.

*minístru m. (lat. minister, -stri, servitor. V. administrez). Om de stat ales de șefu puteriĭ executive ca să conducă un minister, un departament: ministru de externe. La protestanțĭ, preut. Ministru luĭ Dumnezeŭ, al culturluĭ, al bisericiĭ, preut. Ministru plenipotențiar, șefu uneĭ legațiunĭ, diplomat care reprezintă un stat în alt stat.

EX-MINÍSTRU, ex-miniștri, s. m. Fost ministru. – Ex- + ministru.

EX-MINÍSTRU, ex-miniștri, s. m. Fost ministru. – Ex- + ministru.

ex-ministru sm [At: COSTINESCU, 401 / Pl: ~iștri / E: ex- + ministru] Fost ministru.

EX-MINÍSTRU s. m. fost ministru. (< ex1- + ministru)

feméie-minístru s. f. 1984 Femeie care îndeplinește funcția de ministru v. femeie-țăran(că); v. și ◊ „22” 43/96 p.16 (din femeie + ministru)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

minístru s. m., art. minístrul; pl. miníștri, art. miníștrii

minístru s. m., art. minístrul; pl. miníștri, art. miníștrii

ministru, -ștri (Cu majusculă în titlu: Domnule Ministru).

consíliu de miníștri (guvern) [liu pron. lĭu] s. n. + prep. + s. m. pl.

Consiliul de Miniștri (Guvernul) [liu pron. lĭu] s. propriu m.

prim-minístru s. m., art. prim-minístrul; pl. prim-miníștri, art. prim-miníștrii

arată toate definițiile

Intrare: ministru
substantiv masculin (M63)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ministru
  • ministrul
  • ministru‑
plural
  • miniștri
  • miniștrii
genitiv-dativ singular
  • ministru
  • ministrului
plural
  • miniștri
  • miniștrilor
vocativ singular
  • ministrule
  • ministre
plural
  • miniștrilor
Intrare: ex-ministru
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ex-ministru
  • ex-ministrul
plural
  • ex-miniștri
  • ex-miniștrii
genitiv-dativ singular
  • ex-ministru
  • ex-ministrului
plural
  • ex-miniștri
  • ex-miniștrilor
vocativ singular
  • ex-ministrule
plural
  • ex-miniștrilor
Intrare: prim-ministru
substantiv masculin (M63)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prim-ministru
  • prim-ministrul
  • prim-ministru‑
plural
  • prim-miniștri
  • prim-miniștrii
genitiv-dativ singular
  • prim-ministru
  • prim-ministrului
plural
  • prim-miniștri
  • prim-miniștrilor
vocativ singular
  • prim-ministrule
  • prim-ministre
plural
  • prim-miniștrilor
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prim-ministru
  • primul-ministru
plural
  • primi-miniștri
  • primii-miniștri
genitiv-dativ singular
  • prim-ministru
  • primului-ministru
plural
  • primi-miniștri
  • primilor-miniștri
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ministru

  • 1. Înalt funcționar de stat, membru al guvernului, care conduce un minister.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 3 exemple
    exemple
    • Ministrul ascultă cu ochii pe fereastră și cu o mînă în buzunar. ARGHEZI, P. T. 57.
      surse: DLRLC
    • Trebuie neapărat să mă duc la București, să cer audiență ministrului de finanțe. BART, S. M. 86.
      surse: DLRLC
    • Ce veac! ce oameni... Stăpînitorul ce varsă în războaie păraie de sînge pentru ambiție, ministrul ce despoaie pe văduvă și pe orfan. NEGRUZZI, S. I 31.
      surse: DLRLC
  • surse: MDN '00
    • 2.1. Ministru general = superior general al ordinului călugărilor minoriți.
      surse: MDN '00
  • 3. Pastor al cultului protestant.
    surse: MDN '00

etimologie:

ex-ministru

  • 1. Fost ministru.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

etimologie:

  • Ex- + ministru
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

prim-ministru

etimologie: