minim², ~ă [At: ARISTIA, PLUT. / Pl: ~i, ~e / E: lat minimus, fr minime] 1 a (Îoc maxim²) Care are cea mai mică dimensiune, durată, intensitate etc. Si: minimal. 2 sf (Spc) Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. 3 (Met) Centru de joasă presiune atmosferică.

minimă sf [At: (a. 1652) MURNU, GR. 37 / Pl: ~me / E: ngr μήνυμα] (Înv) Proclamația oficială care se facea altădată în biserică cu ocazia avansării în grad a unui arhiereu.

MINIM², -Ă, minimi, -e, adj. Care are dimensiunile, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mică; foarte mic; neînsemnat, neglijabil. Efort minim. Rezistență minimă.

MINIM, -Ă adj. Cel mai mic posibil; neînsemnat, foarte mic, neglijabil. // s.f. 1. Valoarea cea mai mică pe care o poate lua o mărime variabilă. 2. Centru de joasă presiune atmosferică. 3. Categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. [Cf. fr. minime, lat. minimus]. erată

MINIM, -Ă I. adj. cel mai mic (ca dimensiuni, durată, intensitate, valoare); foarte mic; minimal. II. s. f. 1. valoarea cea mai mică, într-un interval, a unei variabile sau funcții. ◊ centru de joasă presiune atmosferică. 2. categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. III. s. n. minimum (2). ♦ ~ de trai = venitul necesar pentru satisfacerea nevoilor elementare de consum ale unei persoane sau familii. (< fr. minime, lat. minimus)

MINIM¹ ~ă (~i, ~e) Care este foarte mic (din punct de vedere al duratei, al intensității, al valorii etc.); extrem de mic; infim; infinitezimal. /<lat. minimus, fr. minime

minim a. foarte mic: sumă minimă. ║ n. 1. cea mai mică dintre cantitățile de aceeaș natură; 2. cel mai mic posibil: a aplica minimul pedepsei.

*mínim, -ă adj. (lat. minimus, superlativu d. parvus, mic. V. minor). Foarte mic, cel maĭ mic: o sumă minimă, cantitatea minimă e de un litru pe oră. S. n., pl. e. Cel maĭ jos grad, cea maĭ mică intensitate, extensiune saŭ cantitate considerată ca limită: minimu ĭuțeliĭ, pedepseĭ, prețuluĭ. Ca adv. se întrebuințează latinu minimum [n. d. minimus], cel puțin: o temperatură de minimum 8 grade deasupra luĭ zero, o pedeapsă de minimum zece anĭ. Se zice și ca s. n. fără pl. un maximum de pedeapsă. – Și minimal (germ. minimal). V. maxim.

minim² adv. (~ invaziv)

minim¹ adj. m., pl. minimi; f. minimă, pl. minime

minimă s. f., g.-d. art. minimei; pl. minime

minim¹ adj. m., pl. minimi; f. minimă, pl. minime

minimă s. f., g.-d. art. minimei; pl. minime

minim adj. m., pl. minimi; f. sg. minimă, pl. minime

minimă s. f., g.-d. art. minimei; pl. minime

MINIM adj., adv. 1. adj. minimal. (Sortiment ~.) 2. adv. v. strict.

MINIM adj. 1. minimal. (Sortiment ~.) 2. strict. (Sortiment ~ necesar.)

Minim ≠ maxim

minima (cuv. lat. „cea mai mică”), în notația (III) mensurală (v. și musica mensurata), nota cu valoare mică (de două ori mai scurtă decât semibrevis*). În notația cvadrată (după maxima*, longa*, brevis [v. breve (2)], semibrevis*) este prima notă rombică ce primește (datorită, se pare, lui Ph. de Vitry) o codiță (lat. cauda).

Typha minima Funk. Specie care înflorește primăvara-vara. Spadicele Temele (aproape ovate) și mascule fără distanță. Plante erbacee, perene, pînă la 80 cm înălțime. Frunze radicale, înguste, cel mult 2,5 cm lățime.

MÍNIM², -Ă adj., s. f. 1. Adj. (În opoziție cu m a x i m²) Care are cea mai mică dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mic, minimal. Cf. ARISTIA, PLUT. Perfectul ne trimite la acțiuni care, tocmai din cauză că aparțin unui moment anterior, prezentului, sînt simțite ca avînd o durată minimă. IORDAN, STIL. 145. Efortul intelectual devine minim. RALEA, O. 144, cf. LI I, 71. ◊ (Pleonastic) N-am curagiul să vă ostenesc a ceti asemene porecle, din care am luat numai o foarte minimă parte. NEGRUZZI, S. I, 101. 2. S. f. S p e c. Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitațe variabilă. Mimima [curbei vitezei de sedimentare] e între 23-25 ani. PARHON, B. 42. Folosim. . . termometre speciale, numite de maximă și de minimă. CIȘMAN, FIZ. I. 365. ♦ (Meteor.) Centru de joasă presiune atmosferică. - Pl,: minimi, -e. – Din lat. minimus, fr. minime.

MINIMĂ s. f. (Învechit) Proclamație oficială care se făcea altădată în biserică cu ocazia avansării în grad á unui arhiereu. Altă hirotonie . . . nu să face, fără numai ce-i dau minima, adecă veastea cea mare. . . și după minima cea mare zice patriarhul mulțămirea cum iaste obiceiul (a. 1 652). MURNU, GR. 37. - Pl.: minime. – Din ngr. μήνυμα.