minimă sf [At: (a. 1652) MURNU, GR. 37 / Pl: ~me / E: ngr μήνυμα] (Înv) Proclamația oficială care se facea altădată în biserică cu ocazia avansării în grad a unui arhiereu.

minim², ~ă [At: ARISTIA, PLUT. / Pl: ~i, ~e / E: lat minimus, fr minime] 1 a (Îoc maxim²) Care are cea mai mică dimensiune, durată, intensitate etc. Si: minimal. 2 sf (Spc) Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. 3 (Met) Centru de joasă presiune atmosferică.

MINIM, -Ă adj. Cel mai mic posibil; neînsemnat, foarte mic, neglijabil. // s.f. 1. Valoarea cea mai mică pe care o poate lua o mărime variabilă. 2. Centru de joasă presiune atmosferică. 3. Categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. [Cf. fr. minime, lat. minimus]. erată

MINIM, -Ă I. adj. cel mai mic (ca dimensiuni, durată, intensitate, valoare); foarte mic; minimal. II. s. f. 1. valoarea cea mai mică, într-un interval, a unei variabile sau funcții. ◊ centru de joasă presiune atmosferică. 2. categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. III. s. n. minimum (2). ♦ ~ de trai = venitul necesar pentru satisfacerea nevoilor elementare de consum ale unei persoane sau familii. (< fr. minime, lat. minimus)

minimă s. f., g.-d. art. minimei; pl. minime

minimă s. f., g.-d. art. minimei; pl. minime

minimă s. f., g.-d. art. minimei; pl. minime

MINIMĂ s. f. (Învechit) Proclamație oficială care se făcea altădată în biserică cu ocazia avansării în grad á unui arhiereu. Altă hirotonie . . . nu să face, fără numai ce-i dau minima, adecă veastea cea mare. . . și după minima cea mare zice patriarhul mulțămirea cum iaste obiceiul (a. 1 652). MURNU, GR. 37. - Pl.: minime. – Din ngr. μήνυμα.