3 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

minciu sf [At: PSALT. HUR. 48722 / V: (înv) men~ / Pl: ~ni, (îrg) ~ne / E: ml mentio, -onis] 1 (Cu verbe de declarație) Afirmație care falsifică, denaturează deliberat adevărul având ca scop înșelarea cuiva. Si: neadevăr. 2 (Pop; îe) Să nu spun ~ni Formulă familiară de anticipare asupra adevărului celor ce urmează. 3 (Îe) A da (sau a face) (pe cineva) de ~ sau (înv) a lăsa (pe cineva) în ~ sau a prinde cu ~na A dovedi că cineva a spus un neadevăr. 4 (D. cel care a spus o minciună) A i se prinde (cuiva ~na (sau ~ile) de bună (sau de bune) A fi crezut. 5 (Îe) A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu ~ni A promite mereu, fară a se ține de cuvânt. 6 (Pop; gmț; îe) Strunga ~nilor și vama rachiului Om mincinos și bețiv. 7 (Pop; îe) A fi putină de ~ni A fi foarte mincinos. 8 (Art.) Obicei de a minți. 9 (Art.; îoc adevărul) Neadevăr. 10 (Reg; îs) Borta ~nilor Adâncitură din ceafa omului. 11 Eroare. 12 (Bis) Erezie. 13 Înșelăciune. 14 (Spc) Urme duble, de ducere și de întoarcere, făcute de vânat, pentru a înșela pe vânător. 15 (Pop; îe) A face ~na iepurelui A înșela. 16 Născocire. 17 (Îe) Ce-i în mână nu-i ~ Îndemn de a nu se lăsa ademenit de avantaje nesigure. 18 (Mpl) Minciunea (3). 19 (Pop) Figură complicată, greu de executat, a unui dans. 20 (Reg) Un fel de ciucuri făcuți din șiret. 21 (Bot; reg) Pătlagină (Plantago major) 22 (Bot; Mar; îc) ~-lungă (sau ~lată) Specie de lobodă nedefinită mai îndeaproape.

MINCIÚNĂ, minciuni, s. f. 1. Afirmație prin care se denaturează în mod deliberat adevărul; neadevăr. ◊ Expr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr. A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvânt; a duce cu vorba. ♦ Deprindere de a minți. ♦ Înșelăciune, vicleșug. ♦ Ficțiune, născocire, plăsmuire. ♦ (La pl.) Fleacuri, nimicuri. 2. Minciunea (2). – Lat. mentio, -onis.

MINCIÚNĂ, minciuni, s. f. 1. Denaturare intenționată a adevărului având de obicei ca scop înșelarea cuiva; neadevăr. ◊ Expr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr. A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvânt; a duce cu vorba. ♦ Deprindere de a minți. ♦ Înșelăciune, vicleșug. ♦ Ficțiune, născocire, plăsmuire. ♦ (La pl.) Fleacuri, nimicuri. 2. Minciunică (2). – Lat. mentio, -onis.

MINCIÚNĂ, minciuni, s. f. I. 1. Afirmație, relatare neadevărată, făcută, de obicei, cu scopul de a înșela: denaturare intenționată a adevărului; neadevăr. Unul strigă ascuțit că s-au săturat de vorbe, altul adăugă că boierii numai cu minciuni i-au ținut. REBREANU, R. II 92. Mă bate soarele-n ochi – Spui minciuni, bădie, soarele te bate în spate. HOGAȘ, M. N. 19. Cîrpește o minciună, care se potrivea ca nuca în părete. CREANGĂ, P. 47. (Personificat) Minciuna stă cu regele la masă... Doar asta-i cam de multișor poveste. VLAHUȚĂ, O. A. I 36. ◊ Expr. Minciună gogonată v. gogonat. A da (pe cineva) de minciună = a descoperi ca mincinos pe cineva. A rămîne de minciună v. rămîne. A (se) prinde cu minciuna v. prinde. A se prinde minciuna (cuiva) v. prinde. 2. Obicei, deprindere de a spune neadevăruri, de a denatura adevărul. Cu minciuna n-o duci departe. 3. Născocire, scornitură, invenție, ficțiune, plăsmuire, închipuire. 4 Expr. A umbla cu (traista sau cu plosca de) minciuni v. umbla. Ce-i în mînă nu-i minciună = folosește-te de ceea ce poți avea în mod sigur și nu te lăsa ademenit de avantaje nesigure. Cu toate aceste, știi una? Ce-i în mînă nu-i minciună. Hai, să fugim împreună. ALECSANDRI, T. I 204. Ce-i în mînă, nu-i minciună, și e mai bine acum un ou, decît la anul un bou. NEGRUZZI, S. I 248. ♦ Fig. (La pl.) Fleacuri, nimicuri. Rîdea într-una și povestea fel de fel de minciuni, de-ți era mai mare dragul de el. REBREANU, I. 49. Și mi-i spune-atunci povești Și minciuni cu-a ta guriță, Eu pe-un fir de romăniță Voi cerca de mă iubești. EMINESCU, O. I 55. II. (Mai ales la pl.) Prăjitură făcută din bucățele de aluat dospit, prăjite în grăsime. Cînd veniră sarailia și minciunile, cheful era în toi. STĂNOIU, C. I. 99. Tocmai atunci aducea baba Maria și punea pe masă două farfurii rotunde și mari pline cu « minciuni». HOGAȘ, DR. II 106.

MINCIÚNĂ ~i f. 1) Afirmație prin care se denaturează în mod intenționat adevărul; neadevăr. A spune ~i. ◊ ~ gogonată, ~ încornorată neadevăr exagerat. A se prinde cu ~a a (se) descoperi, a lăsa să (se) descopere un neadevăr. 2) Plăsmuire răuvoitoare pusă în circulație; scornitură; născocire. * Ce-i în mână nu-i ~ nu te bizui pe promisiuni, ci mulțumește-te cu ce ai în mod sigur. [G.-D. minciunii] /<lat. mentio, ~onis

minciună f. 1. spusă neadevărată cu intențiunea de a înșela; 2. deprindere de a minți: minciuna e un vițiu; 3. ficțiune poetică; 4. iluziune, amăgire: minciunile vieții; 5. prăjitură din ouă, zahăr și făină. [Lat. MENTIONEM = (în glose) MENDACIUM].

mincĭúnă f., pl. ĭ (din *mĭnțicĭune, d. a minți, ca putregĭune, răpegĭune din -ezicĭune; it. menzogna, pg. menzonga, fr. mensonge, d. lat. *mentionica, *mentitionica). Vorbă contrară adevăruluĭ spusă pentru a înșela: mincĭuna trebuĭe reprimată sever începînd din copilărie. Fabulă, ficțiune: poezia trăĭește din mincĭunĭ. Fig. Vanitate, eroare, iluziune: lumea nu e de cît o mincĭună. Fam. Mincĭună cu coadă saŭ gogonată, mare mincĭună. – Vechĭ me- (Cost. 1, 309).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

minciúnă s. f., g.-d. art. minciúnii; pl. minciúni

minciúnă s. f., g.-d. art. minciúnii; pl. minciúni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MINCIÚNĂ s. v. amăgire, eres, erezie, iluzie, pătlagină.

MINCIÚNĂ s. 1. invenție, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Tot ce-a spus e o simplă ~.) 2. v. ipocrizie. 3. v. minciunea.

minciu s. v. AMĂGIRE. ERES. EREZIE. ILUZIE. PĂTLAGINĂ.

MINCIU s. 1. invenție, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Tot ce-a spus e o simplă ~.) 2. duplicitate, falsitate, fățărnicie, ipocrizie, perfidie, prefăcătorie, viclenie, vicleșug, (livr.) fariseism, machiavelism, tartuferie, tartufism, (rar și fam.) machiaverlîc, (înv.) fățărie, prefăcanie, prefăcătură, procleție, (fig.) iezuitism, mascaradă. (A fost dovedită ~ lui.) 3. minciunea, minciunică, scovardă, uscățea, uscățică, (Transilv. și Ban.) pancovă, (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) pup, (Mold.) surcele (pl.). (A mîncat o ~ gustoasă.)

MINCIUNÁ vb. v. însăila.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

minciúnă (minciúni), s. f.1. Neadevăr. – 2. Gogoașă. – Mr. mințună, mințune, megl. minciună. Lat. *mentitiōnem, redus la *mentiōnem (Cipariu, Principii, 96; Meyer, Alb. St., IV, 126; Pușcariu, 1082; Candrea-Dens., 1136; Pascu, I, 116; REW 5508); cf. lat. *mentionāremr. minciunedzu, minciunare, megl. minciun, minciunari. Der. de la a minți, prin intermediul lui *mințiciune redus ca putreziputrejune, repezi › repejune, pare mai puțin sigură, pentru că reducerile sînt numai secundare și tîrzii (cf. putreziciune, repeziciune) și nu au eliminat în nici un caz formele întregi (cf. împuțiîmpuțiciune; dar nu este urmă de *mințiciune). – Cf. minți, desminți. Der. mincinos, adj. (care spune minciuni); minciuna, vb. (Trans., a ticlui, a însăila); minciunea, s. f. (gogoașă); minciunos, adj. (Mold., care minte); minciuni, vb. (Mold., a minți, a înșela).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

MINCIUNĂ. Subst. Minciună, minciunea (dim.), minciunică, brașoavă (fam.), gogoașă (fig.), gogoriță (fig.); fleacuri, palavre (fam.), baliverne, nimicuri. Neadevăr, inexactitate; fals, falsitate, falsificare, denaturare, alterare, deformare, deformație, contrafacere, escamotare (fig.), simulare, simulație, simulacru, mistificare, mistificație (rar); înșelare, înșelăciune, păcălire, șarlatanie, șarlatanism (rar), amăgire, amăgeală. Ipocrizie, prefăcătorie, fățărnicie, fățârie, (înv.). Născocire, născocitură (rar), născoceală (rar), scornire, scorneală, plăsmuire, invenție, inventare. Calomnie, bîrfă, clevetire (pop. și fam.), cleveteală (pop. și fam.), bîrfire, bîrfit, bîrfeală. Mincinos, scornitor, născocitor, gogoșar (fig.); flecar, palavragiu (depr.); mistificator, simulant (rar), înșelător, șarlatan; ipocrit, fariseu, fățarnic; calomniator, bîrfitor, clevetitor. Adj. Mincinos; neadevărat, inexact, eronat, greșit, neîntemeiat; neautentic, fals, falsificat, deformat, denaturat, alterat, contrafăcut; fictiv, imaginar, plăsmuit. Înșelător, amăgitor, nesincer, prefăcut, necinstit, ipocrit, fariseic, fățarnic, scornitor, mistificator; calomniator, calomnios, clevetitor, bîrfitor, defăimător. Vb. A minți, a minciuni (reg.), a spune minciuni (brașoave, neadevăruri), a spune (a înșira, a croi) gogoși (de tufă), a vinde castraveți, a umbla cu traista (cu plosca) de minciuni, minte de stinge (de stă soarele-n loc, de-ți stă ceasul, de-ngheață apele, de se opresc apele în loc); a înșela, a păcăli, a amăgi, a induce în eroare, a duce cu preșul (cu cobza, cu zăhărelul), a umbla cu fofîrlica, a-i pune cuiva ghioc la ureche, a-i arunca (a-i da) cuiva praf (nisip, colb) în ochi, a orbi (a prosti) pe cineva de la obraz. A scorni, a născoci, a inventa, a plăsmui; a denatura, a deforma, a altera, a falsifica, a contraface, a mistifica, a escamota, a simula. V. defăimare, discreditare, exagerare, imaginație, imoralitate, înșelătorie, necinste.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MINCIUNĂ, Dinu (Î Div), < subst.

arată toate definițiile

Intrare: minciună
minciună substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • minciu
  • minciuna
plural
  • minciuni
  • minciunile
genitiv-dativ singular
  • minciuni
  • minciunii
plural
  • minciuni
  • minciunilor
vocativ singular
plural
Intrare: Minciună
Minciună nume propriu
nume propriu (I3)
  • Minciună
Intrare: minciuna
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • minciuna
  • minciunare
  • minciunat
  • minciunatu‑
  • minciunând
  • minciunându‑
singular plural
  • minciunea
  • minciunați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • minciunez
(să)
  • minciunez
  • minciunam
  • minciunai
  • minciunasem
a II-a (tu)
  • minciunezi
(să)
  • minciunezi
  • minciunai
  • minciunași
  • minciunaseși
a III-a (el, ea)
  • minciunea
(să)
  • minciuneze
  • minciuna
  • minciună
  • minciunase
plural I (noi)
  • minciunăm
(să)
  • minciunăm
  • minciunam
  • minciunarăm
  • minciunaserăm
  • minciunasem
a II-a (voi)
  • minciunați
(să)
  • minciunați
  • minciunați
  • minciunarăți
  • minciunaserăți
  • minciunaseți
a III-a (ei, ele)
  • minciunea
(să)
  • minciuneze
  • minciunau
  • minciuna
  • minciunaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)