4 intrări

48 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MINARÉ2 s. f. v. minarea.

MINÁRE1, minări, s. f. Acțiunea de a mina și rezultatul ei. – V. mina.

MINÁRE1, minări, s. f. Acțiunea de a mina și rezultatul ei. – V. mina.

minare1 sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~nări / E: mina] 1 Săpare încetul cu încetul a unui teren. 2 (Fig) Distrugere pe încetul și în ascuns. 3 Punere de mine1 (4).

MINÁRE2, minări, s. f. Acțiunea de a mina. 1. Așezare de mine1 (2). Minarea podurilor. 2. Fig. Ruinare, distrugere (lentă).

MINÁRE s.f. Acțiunea de a mina și rezultatul ei; punere, așezare de mine. ♦ (Fig.) Slăbire, nimicire. [< mina].

MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine1 (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

MINAREÁ, minarele, s. f. (Înv.) Minaret. [Var.: minaré s. f.] – Din tc. minare.

MINAREÁ, minarele, s. f. (Înv.) Minaret. [Var.: minaré s. f.] – Din tc. minare.

MINARÉT, minarete, s. n. Turn înalt anexă a unei moschei, amenajat în partea superioară cu un balcon circular, de unde muezinul cheamă credincioșii la rugăciune; minarea. [Var.: (rar) minarétă s. f.] – Din fr. minaret, germ. Minarett.

MINARÉTĂ s. f. v. minaret.

mina vt [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: ~nez / E: fr miner] 1 (D. ape) A săpa încetul cu încetul un teren Si: a roade, a mânca (85). 2 (Fig) A distruge pe încetul și în ascuns Si: a ruina, a slăbi, a submina. 3 A pune mine1 (4) pentru a arunca în aer.

minarea sf [At: (cca 1650) ap. GCR I, 149/23 / V: ~re / Pl: ~ele / E: tc minare] (Înv) Minaret.

minaret sn [At: COSTINESCU / V: (nob) ~e sf / Pl: ~e / E: fr minaret, ger Minarett] Turn înalt al geamiilor, din vârful căruia hogea cheamă pe credincioși la rugăciune Si: (înv) minarea.

MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine1 (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. în scopul aruncării lor în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge (cu încetul); a măcina. – Din fr. miner.

MINARÉT, minarete, s. n. Turn înalt alipit unei moschei, amenajat în partea superioară cu un foișor sau cu un balcon, de unde preoții musulmani cheamă credincioșii la rugăciune; minarea. [Var.: (rar) minarétă s. f.] – Din fr. minaret, germ. Minarett.

MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza explozibile, mine1 (2) undeva, cu scop defensiv. Un pod despre care știm că e minat. CAMIL PETRESCU, U. N. 265. 2. Fig. A distruge (puțin cîte puțin). V. submina. Lupta plină de grele sacrificii a acestor popoare [din colonii] minează temeliile imperialismului. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 10/2.

MINARÉT, minarete, s. n. Turnul înalt al geamiilor (din înălțimea căruia hogea cheamă pe credincioși la rugăciune). Într-o clipă întrevăzu orașul cu palmieri, clădirile albe și cubice, minaretele, moscheele, deșertul, soarele arzător, sfinxul și piramidele. C. PETRESCU, A. 281. Acolo jos, peste cununa întunecatului boschet, Sclipește-n aer semiluna Din vîrful unui minaret. TOPÎRCEANU, S. A. 72 ♦ Turn asemănător cu cel descris mai sus, folosit ca element decorativ al unei clădiri. – Variante: (învechit și arhaizant) minaré (ALECSANDRI, P. I 238), minareá (SADOVEANU, F. J. 659, ODOBESCU, S. III 14), (neobișnuit) minarétă (MACEDONSKI, O. I 55) s. f.

arată toate definițiile

Intrare: minare
minare2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • minare
  • minarea
plural
  • minări
  • minările
genitiv-dativ singular
  • minări
  • minării
plural
  • minări
  • minărilor
vocativ singular
plural
Intrare: mina
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mina
  • minare
  • minat
  • minatu‑
  • minând
  • minându‑
singular plural
  • minea
  • minați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • minez
(să)
  • minez
  • minam
  • minai
  • minasem
a II-a (tu)
  • minezi
(să)
  • minezi
  • minai
  • minași
  • minaseși
a III-a (el, ea)
  • minea
(să)
  • mineze
  • mina
  • mină
  • minase
plural I (noi)
  • minăm
(să)
  • minăm
  • minam
  • minarăm
  • minaserăm
  • minasem
a II-a (voi)
  • minați
(să)
  • minați
  • minați
  • minarăți
  • minaserăți
  • minaseți
a III-a (ei, ele)
  • minea
(să)
  • mineze
  • minau
  • mina
  • minaseră
Intrare: minarea
substantiv feminin (F151)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • minarea
  • minareaua
plural
  • minarele
  • minarelele
genitiv-dativ singular
  • minarele
  • minarelei
plural
  • minarele
  • minarelelor
vocativ singular
plural
minare1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F166)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • minare
  • minareaua
plural
  • minarele
  • minarelele
genitiv-dativ singular
  • minarele
  • minarelei
plural
  • minarele
  • minarelelor
vocativ singular
plural
Intrare: minaret
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • minaret
  • minaretul
  • minaretu‑
plural
  • minarete
  • minaretele
genitiv-dativ singular
  • minaret
  • minaretului
plural
  • minarete
  • minaretelor
vocativ singular
plural
minare1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F166)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • minare
  • minareaua
plural
  • minarele
  • minarelele
genitiv-dativ singular
  • minarele
  • minarelei
plural
  • minarele
  • minarelelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F151)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • minarea
  • minareaua
plural
  • minarele
  • minarelele
genitiv-dativ singular
  • minarele
  • minarelei
plural
  • minarele
  • minarelelor
vocativ singular
plural
minaretă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • minare
  • minareta
plural
  • minarete
  • minaretele
genitiv-dativ singular
  • minarete
  • minaretei
plural
  • minarete
  • minaretelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

minare

etimologie:

  • vezi mina
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

mina

  • 1. A așeza, a pune explozibile, mine pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer.
    surse: DEX '09 DLRLC DN antonime: demina attach_file un exemplu
    exemple
    • Un pod despre care știm că e minat. CAMIL PETRESCU, U. N. 265.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

minarea minare

etimologie:

minaret minare minarea minaretă

  • 1. Turn înalt anexă a unei moschei, amenajat în partea superioară cu un balcon circular, de unde muezinul cheamă credincioșii la rugăciune.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: minarea attach_file 2 exemple
    exemple
    • Într-o clipă întrevăzu orașul cu palmieri, clădirile albe și cubice, minaretele, moscheele, deșertul, soarele arzător, sfinxul și piramidele. C. PETRESCU, A. 281.
      surse: DLRLC
    • Acolo jos, peste cununa întunecatului boschet, Sclipește-n aer semiluna Din vîrful unui minaret. TOPÎRCEANU, S. A. 72.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Turn asemănător cu cel descris mai sus, folosit ca element decorativ al unei clădiri.
      surse: DLRLC DN

etimologie: