4 intrări
40 de definiții

Explicative DEX

mița v vz mițui

MIȚĂ, mițe, s. f. (Mai ales la pl.) Fire din blana unor animale, care au crescut mai lungi, formând un cârlionț; smoc de păr sau de lână. ♦ Lână tunsă pentru prima oară de pe miei; lână (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor. – Lat. *agnicius, -a „de miel”.

MIȚĂ, mițe, s. f. (Mai ales la pl.) Fire din blana unor animale, care au crescut mai lungi, formând un cârlionț; smoc de păr sau de lână. ♦ Lână tunsă pentru prima oară de pe miei; lână (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor. – Lat. *agnicius, -a „de miel”.

MIȚUI, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: mițui] – Miță + suf. -ui.

miț sn vz miță1

miță2 sf [At: ARH. OLT III, 385 / V: sm~ / Pl: ~ți / E: ger Mütze] (Ban) 1 Chipiu. 2 Căciulă.

miță1 sf [At: (a. 1688) STEFANELLI, D. C. 13 / V: (reg) miț (Pl: mițe, mițuri) sn / Pl: ~țe, (reg) ~ți / E: ml *agnicius, -a „de miel”] (Mpl) 1 Lână tunsă de pe mieii de 3-4 luni proveniți din fătări timpurii Si: (reg) noaten. 2 Lână de calitate inferioră, tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor Si: (reg) codină, tușinătură. 3 Fire crescute mai lung în blana animalelor și încâlcite în șuvițe, în cârlionți Vz dup, flintoc, floc, loloață.

mițăi v vz mițui

miți v vz mițui

mițui vt [At: ISPIRESCU, L. 208 / V: (reg) miți, mițoi, (cscj) mița / Pzi: ~esc, mițui / E: miță1] 1 A tunde mieii, oile de mițe1 (3). 2 (Gmț) A părui.

smiță sf vz miță2

MIȚ (pl. -țe) sn., MIȚĂ sf., mai adesea pl. MIȚE. 1 🐑 Lîna ce se tunde pentru prima dată de pe miei: îl mițui și pe dînsul ca pe mieii ceilalți și-i trimise mițele acasă (ISP.) 2 pl. 🐕 Smocul de păr de la pintenul (partea dinapoi a chișiței) calului (🖼 3193) [lat. *agnīcius, „de miel” < agnus].

MIȚUI, mițuiesc, vb. IV. Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: mițui] – Miță + suf. -ui.

MIȚĂ, mițe, s. f. Lînă tunsă pentru prima oară de pe miei; (mai ales la pl.) cîrlionții blănii de oaie, smoc de păr sau de lînă. Un om în cojoc lung, cu mițele atîrnînd, intră din viscol la adăpost. SADOVEANU, B. 139.

MIȚUI, mițuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A. tunde (un miel, o oaie), a tăia lîna, mițele. Îl mițui și pe dînsul, ca pe mieii ceilalți și îi trimise mițele acasă. ISPIRESCU, L. 208. Și mi-i băga [cîrlanii] la ocol, Să m-apuc de mițuit, Că mițele le-am vîndut. PĂSCULESCU, L. P. 275.

MIȚĂ ~e f. 1) Lână (scurtă) tunsă pentru prima dată de pe miei. 2) Lână de calitate inferioară (tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor). 3) mai ales la pl. Fire lungi de lână care atârnă în smocuri. /<lat. agnicius, ~a

A MIȚUI ~iesc tranz. 1) (oi, miei) A tunde de mițe. 2) pop. A bate, trăgând de păr; a părui; a flocăi; a târnui. /miță + suf. ~ui

mițe f. pl. lână fină de oi tinere (de la 4-5 luni, dela cap, coadă și picioare). [Probabil identic cu mâțe, cu aluziune la perii mătăsoși ai pisicei].

miț n., pl. urĭ (din mițe, pl. luĭ miță, considerat ca n. pl. în -e). Pl. Lînă de mĭel, care, fiind măruntă, servește la umplut saltelele și plapomele, ca și coditura (R. S. GrS. 6, 59): un miț de lînă. (VR. 1911, 8, 210).

míță f., pl. e (lat. [lana] *agnicia, [lînă] de mel, de unde s’a făcut *amniță, apoĭ miță ca subst; vpv. agnis, npv. anisse. D. rom. vine rut. micka, lînă de mel, căcĭulă de mel). Pl. Lînă de mel tunsă întîĭa oară (mițurĭ). Pl. Lațe, moțurĭ de păr (la animale, la oameniĭ netunșĭ, la covoare ș. a.): acest țol are multe mițe.

mițuĭésc v. tr. Tund mĭeĭ, a căror lînă ajunge „miță” la sfîrșitu luĭ Maĭ (R. S. GrS. 6, 59).

Ortografice DOOM

miță s. f., g.-d. art. miței; pl. mițe

mițui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiesc, 3 sg. mițuiește, imperf. 1 mițuiam; conj. prez. 1 sg. să mițuiesc, 3 să mițuiască

miță s. f., g.-d. art. miței; pl. mițe

mițui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiesc, imperf. 3 sg. mițuia; conj. prez. 3 să mițuiască

miță s. f., g.-d. art. miței; pl. mițe

mițui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiesc, imperf. 3 sg. mițuia; conj. prez. 3 sg. și pl. mițuiască

Etimologice

miță (mițe), s. f. – 1. Smoc de lînă sau de păr. – 2. Lînă de miel netunsă. – 3. Smoc de păr la pintenul călăreților. – Var. miț. Mr. ńiț. Origine îndoielnică. Se consideră în general drept der. de la lat. *agnicius „de miel” (Candrea-Dens., 1142; Candrea; Pascu, Beiträge, 11; Pascu, I, 134), der. care pare posibilă, dar nu suficientă pentru a explica toate accepțiile cuvîntului. Poate că este în loc de *niță și vine din lat. inituum, cf. reg. nízilu „fir”, catan. nizzulu „fir” (Rom., Forsch., LXIV 417). Der. din pol. jagnięcy „de miel” (Cihac, II, 199), din lat. mῑca „fragment” (Tiktin) sau din mîță „pisică” (REW 5557) pare indoielnică. Der. mițui (var. miți), vb. (a tunde mieii pentru prima oară); mițuit, s. n. (tunsul mieilor); mițos, adj. (cu multe mițe), care nu are nici o legătură cu mîță (Pușcariu, Jb., XI, 54; REW 5557).

Enciclopedice

Miț/a v. Maria I B 12; -n v. Dimitrie V 3.

Sinonime

MIȚĂ s. codină, (reg.) miezură, tușinătură. (~ este lâna de calitate inferioară.)

miță s.f. 1 codină, <reg.> lână tușinată, miezură, tușinătură, tușineală. Mița este lâna de calitate inferioară care se tunde de pe capul, picioarele și coada oilor. 2 (la pl. mițe) lațe, <reg.> loacăne. Câinele are un pămătuf de mițe în vârful cozii.

mițui vb. IV. tr. (glum.; compl. indică oameni) v. Părui.

MIȚĂ s. codină, (reg.) miezură, tușinătură. (~ este lîna de calitate inferioară.)

Arhaisme și regionalisme

míță, mițe, s.f. Lâna tunsă prima oară de pe miei: „Pe la Sf. Ilie sau Sânzâiene, prin iulie, se tund și miei, care au lâna mai măruntă și se numește miță” (Morariu, 1937: 124). – Lat. *agnicius, -a „de miel” (Scriban, DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > ucr. micka „lână de miel, căciulă de miel” (Scriban).

miță, mițe, s.f. – Lâna tunsă prima oară de pe miei: „Pe la Sf. Ilie sau Sânzâiene, prin iulie, se tund și miei, care au lâna mai măruntă și se numește miță” (Morariu, 1937: 124). – Lat. *agnicius, -a „de miel” (Scriban, DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. micka „lână de miel, căciulă de miel” (Scriban).

miță, -e, s.f. – Lâna tunsă prima oară de pe miei: „Pe la Sf. Ilie sau Sânzâiene, prin iulie, se tund și miei, care au lâna mai măruntă și se numește miță” (Morariu 1937: 124). – Lat. *agnicius, -a „de miel” (Densusianu-Candrea, DEX).

Tezaur

MIȚA vb. I v. mițui.

MIȚĂ2 s. f. (Prin Ban.) Capelă, chipiu; căciulă. Cf. ARH. OLT. III, 385, ALR SN IV h 944, 945. - Pl.: miți. – Și: smiță s. f. ARH. OLT. III, 385. – Din germ. Mütze.

MÍȚĂ1 s. f. (Mai ales la pl.) Lînă tunsă de pe mieii de 3-4 luni proveniți din fătări timpurii, (regional) n o a t e n; lînă (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor, (regional) tușinătură, c o d i n ă. Am dat. , . șasă groși de miță albă (a. 1 688). ȘTEFANELLI, D. C. 13, cf. ANON. CAR. Avem miți. . . 8 mii oca (a. 1 807). IORGA, S. D. XII, 163, cf. LB. Mițili și codina. . , nu-ți aduc nici un cîștig? JIPESCU, O. 48. Îl mițui și pe dinsul ca pe meii ceilalți și îi trimise mițele acasă. ISPIRESCU, L. 208. Un suman de mițe. MARIAN, NU. 142. Tușniturile sau dupchii sînt mițele în graiul din Munții Neamțului. PAMFILE, C. 6. Zeghe neagră de mițe. LUNGIANU, CL. 229. Pentru „mițele” mieilor și „tușinătura” mioarelor . . . [se primeau] 10-12 fl. DRAGOMIR, O. M. 9. Pe la Sîmzănii se tund. . . și mieii, spre a li se lua lîna (niți) care a început să-i îngreuneze. DiACONU, P. 33. Negustorii. . . cumpărau lîna și mițele. MOROIANU, S. 27. Cîrlana fără niță. SEVASTOS, C. 319. Albise de tot săracul. . . și părul și barba îi erau ca mița oii albe. R[DULESCU-CODIN, î. 206. [Sarica] se făcea. . . din mițe de oaie lungi. ȘEZ. IX, 41, cf. I, 70, III, 83. Mițurile fiind tot așa de mărunte ca și coditurile, nu se întrebuințează decît pentru saltele și plapome. GR. S. VI, 59, cf. 241, ARH. FOLK. VI, 345, 381. Se tund mieii. Acestea sînt mițe. CHEST. V 162/37, cf. 161/9, 20, 162/6, 24, 27, 34, 38, 58, 75, 77, 84, 85, 90, A VI 4. Am un berbec negru și curg nițe din el (Sfredelul). REV. CRIT. II, 47, cf. PĂSCULESCU, L. P. 99. ♦ Fire din blana animalelor crescute mai lung (și încîlcite în șuvițe, în cîrlionți). V. d u p, f l o c, f l i n t o c, l o l o a ț ă. Cf. lm. Încheie o mantie roșe, Largă. . . Și cu mițe atîrnate. MURNU, I. 202, cf. CHIRIȚESCU, GR. 251, ENC. VET. 98. Un om în cojoc lung, cu mițele atîrnînd, intră, sadoveanu, o. x, 583. Prin vâlcele, Tot chelcele, Prin căpițe, Numai mițe, Prin pîrloage, Numai floace. I. CR. III, 152. ◊ (Prin analogie) Îi mai lipsesc mițele bărbii. . . pentru a realiza imaginea faunului legendelor antice. LOVINESCU, C. V, 183. Ileana umblă neîngrijită, de-i spînzură mițele. Com. din PIATRA-MEANȚ. – Pl.: mițe și (regional) miți. – Și: (regional) miț (pl. mițe și mițuri) s. n. ANON. CAR., KLEIN, D. 381, POLIZU, CADE, PRECUP, P. 29, BUGNARIU, N., CHEST. V 161/2, 12, 65, 162/16, 34. – Lat. *agnicius, -a „de miel”.

MIȚUÍ vb. IV. T r a n z. 1. A tunde (mieii, oile) de mițe. Îl mițui și pe dînsul ca pe meii ceilalți. ISPIRESCU, L. 208. Mare parte din mieii mițuiți (tunși) și cu deosebire cei mai tineri mai toți s-au prăpădit de frig. TURCU, E. 133, cf. ALEXI W., DIACONU, P. 33, H XVII 392. La cîrlani să mițuiască, La galbeni s-agonisească. PĂSCULESCU, L. P. 275, cf. IZV. IV, 2. Tund mieii. . ., îi mițui. CIAUȘANU, GL. Mieii au fost mițiți (tunși). CHEST. V. 168/39. Cîrlanii trebuiesc ńitati, căci se opăresc, ib. V 168/39, cf. 168/3, 11, 31, 45, 65, 74, 94. ◊ R e f l. p a s. Cîrlanii trebuie să se mițuiască. . . la 20 iulie. ap. TDRG. 2. (Glumeț) A părui. V. f l o c ă i. L-am mițăit de păr. PAMFILE, J. I, 128, cf. id. C. Ț. 351, CHEST. V 15, 66, 67. – Prez. ind.: mițuiesc și mițui. – Și: (regional) mițăi, miți, Vb. IV, miță vb. I. – De la miță1.

Intrare: Mița
Mița nume propriu
nume propriu (I3)
  • Mița
Intrare: mița
mița
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: miță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miță
  • mița
plural
  • mițe
  • mițele
genitiv-dativ singular
  • mițe
  • miței
plural
  • mițe
  • mițelor
vocativ singular —
plural —
miț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
smiță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mițui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mițui
  • mițuire
  • mițuit
  • mițuitu‑
  • mițuind
  • mițuindu‑
singular plural
  • mițuiește
  • mițuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mițuiesc
(să)
  • mițuiesc
  • mițuiam
  • mițuii
  • mițuisem
a II-a (tu)
  • mițuiești
(să)
  • mițuiești
  • mițuiai
  • mițuiși
  • mițuiseși
a III-a (el, ea)
  • mițuiește
(să)
  • mițuiască
  • mițuia
  • mițui
  • mițuise
plural I (noi)
  • mițuim
(să)
  • mițuim
  • mițuiam
  • mițuirăm
  • mițuiserăm
  • mițuisem
a II-a (voi)
  • mițuiți
(să)
  • mițuiți
  • mițuiați
  • mițuirăți
  • mițuiserăți
  • mițuiseți
a III-a (ei, ele)
  • mițuiesc
(să)
  • mițuiască
  • mițuiau
  • mițuiră
  • mițuiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mițui
  • mițuire
  • mițuit
  • mițuitu‑
  • mițuind
  • mițuindu‑
singular plural
  • mițuie
  • mițuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mițui
(să)
  • mițui
  • mițuiam
  • mițuii
  • mițuisem
a II-a (tu)
  • mițui
(să)
  • mițui
  • mițuiai
  • mițuiși
  • mițuiseși
a III-a (el, ea)
  • mițuie
(să)
  • mițuie
  • mițuia
  • mițui
  • mițuise
plural I (noi)
  • mițuim
(să)
  • mițuim
  • mițuiam
  • mițuirăm
  • mițuiserăm
  • mițuisem
a II-a (voi)
  • mițuiți
(să)
  • mițuiți
  • mițuiați
  • mițuirăți
  • mițuiserăți
  • mițuiseți
a III-a (ei, ele)
  • mițuie
(să)
  • mițuie
  • mițuiau
  • mițuiră
  • mițuiseră
mițăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mița
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

miță, mițesubstantiv feminin

  • 1. mai ales la plural Fire din blana unor animale, care au crescut mai lungi, formând un cârlionț; smoc de păr sau de lână. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Un om în cojoc lung, cu mițele atîrnînd, intră din viscol la adăpost. SADOVEANU, B. 139. DLRLC
    • 1.1. Lână tunsă pentru prima oară de pe miei; lână (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

mițui, mițuiescverb

  • 1. popular A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Îl mițui și pe dînsul, ca pe mieii ceilalți și îi trimise mițele acasă. ISPIRESCU, L. 208. DLRLC
    • format_quote Și mi-i băga [cârlanii] la ocol, Să m-apuc de mițuit, Că mițele le-am vîndut. PĂSCULESCU, L. P. 275. DLRLC
etimologie:
  • Miță + -ui. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Exemple de pronunție a termenului „mița” (4 clipuri)
Clipul 1 / 4