7 definiții pentru mișelnic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MIȘÉLNIC, -Ă, mișelnici, -ce, adj. (Rar) 1. De mișel (1); lamentabil; umilitor, degradant. 2. Care dovedește slăbiciune, lașitate; josnic; mârșav, mișelesc. – Mișel + suf. -nic.

MIȘÉLNIC, -Ă, mișelnici, -ce, adj. (Rar) 1. De mișel (1); lamentabil; umilitor, degradant. 2. Care dovedește slăbiciune, lașitate; josnic; mârșav, mișelesc. – Mișel + suf. -nic.

mișelnic, ~ă [At: VLAHUȚĂ, O. A. I, 42 / Pl: ~ici, ~ice / E: mișel + -nic] (Rar) 1 a De mișel (2) Si: (liv) deplorabil, lamentabil. 2 smf (Înv) Persoană vrednică de plâns Si: nenorocit, prăpădit. 3-4 av, a (În mod) josnic. 5-6 av, a (În mod) laș.

MIȘÉLNIC, -Ă, mișelnici, -e, adj. Mișelesc, nemernic, ticălos, josnic, laș. O, dar e mișelnic lucru singur zilele să-ți curmi! VLAHUȚĂ, O. A. I 42. ◊ (Adverbial) Nu-mi convine viața mișelnic cîștigată. ALECSANDRI, P. III 101.

mișelnic a. și adv; mizerabil: vieață mișelnic câștigată AL.

mișélnic, -ă adj. Rar. Lit. Mișelesc. Adv. Mișelește.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mișélnic (înv.) adj. m., pl. mișélnici; f. mișélnică, pl. mișélnice

mișélnic adj. m., pl. mișélnici; f. sg. mișélnică, pl. mișélnice

Intrare: mișelnic
mișelnic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mișelnic
  • mișelnicul
  • mișelnicu‑
  • mișelnică
  • mișelnica
plural
  • mișelnici
  • mișelnicii
  • mișelnice
  • mișelnicele
genitiv-dativ singular
  • mișelnic
  • mișelnicului
  • mișelnice
  • mișelnicei
plural
  • mișelnici
  • mișelnicilor
  • mișelnice
  • mișelnicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mișelnic rar

etimologie:

  • Mișel + sufix -nic.
    surse: DEX '98 DEX '09