mișelesc, ~ească a [At: NEGRUZZI, S. III, 140 / Pl: ~ești / E: mișel + -esc] 1 (Îvr) Sărac. 2 (D. faptele, manifestările oamenilor) De mișel (22) Si: mârșav (5), (rar) mișelnic (3) nemernic, netrebnic, ticălos.

MIȘELESC, -EASCĂ, mișelești, adj. (Despre acțiuni ale omului) De mișel; nemernic, ticălos, laș. Îl înfruntă pentru fapta cea mișelească. ISPIRESCU, L. 77. Pricep de unde vine această mișelească faptă. NEGRUZZI, S. III 140. ◊ F i g. A pierit ucis de un buzdugan mișelesc. SADOVEANU, O. VII 62. Lupta e voinicească, Iar spata E mișelească! TEODORESCU, P. P. 628.

MIȘELESC ~ească (~ești) (despre fapte) Care este comis de un mișel; săvârșit de un mișel. /mișel + suf. ~esc

mișelesc a. de mișel: fapte mișelești. ║ mișelește adv. într’un chip mișelesc, prin trădare: fu omorît mișelește.

1) mișelésc, -eáscă adj. (d. mișel). De mișel: fapte mișeleștĭ.

mișelesc adj. m., f. mișelească; pl. m. și f. mișelești

mișelesc adj. m., f. mișelească; pl. m. și f. mișelești

mișelesc adj. m., f. mișelească; pl. m. și f. mișelești

MIȘELESC adj. v. ticălos.

MIȘELESC adj. infam, josnic, mișel, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (O faptă ~.)

MIȘELÉSC, -EÁSCĂ adj. 1. (Învechit, rar) Sărac, mizer. Mișelescul său trai. DDRF. 2. (Despre faptele, manifestările oamenilor) De mișel (I 6), ticălos, netrebnic, nemernic, mîrșav, (livresc) mișelníc (3). Pricep de unde vine această mișelească faptă. NEGRUZZI, S. III, 140, cf. 480. Îl înfrunta pentru fapta cea mișelească ce era să săvîrșească. ISPIRESCU, L. 77. ◊ (Prin lărgirea sensului) A pierit ucis de buzdugan mișelesc, pentru că s-a ridicat pentru drepturile și ocinile noastre strămoșești. SADOVEANU, O. V, 564. Că lupta E voinicească, Iar spata E mișelească. TEODORESCU, P. P. 628. – Pl.: mișelești. – Mișel + suf. -esc.