2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

METASTÁZĂ, metastaze, s. f. 1. Apariție în cursul unei boli a unui focar patologic secundar într-o regiune a corpului situată în altă parte față de focarul primitiv. 2. (Fon.) Detentă. – Din fr. métastase.

METASTÁZĂ, metastaze, s. f. 1. Apariție în cursul unei boli a unui focar patologic secundar într-o regiune a corpului situată în altă parte față de focarul primitiv. 2. (Fon.) Detentă. – Din fr. métastase.

metasta sf [At: NEGULICI / V: (înv) ~stas / Pl: ~ze / E: fr metastase] 1 (Med) Deplasare a unui proces patologic dintr-un punct al organismului în altul. 2 (Med) Localizare secundară a unei boli. 3 (Rar) Figură retorică prin care vorbitorul, obligat să mărturisească un fapt reprobabil, îl prezintă ca aparținând altcuiva. 4 (Fon) Destindere a organului fonator.

METASTÁZĂ, metastaze, s. f. Deplasarea locului unei boli în organism; localizarea secundară a unei boli în alt loc decît focarul primitiv.

METASTÁZĂ s.f. 1. Deplasare a unei boli dintr-o parte a organismului în altă parte; localizare secundară, departe de focarul primitiv al unei boli. 2. Figură retorică prin care vorbitorul, obligat să recunoască un fapt reprobabil, îl pune pe seama altcuiva. [< fr. métastase, cf. gr. metastasis – deplasare].

METASTÁZĂ s. f. 1. localizare secundară, departe de focarul primitiv, a unei boli; răspândire la distanță, pe diferite căi, a unei tumori maligne. 2. figură retorică prin care vorbitorul, obligat să recunoască un fapt reprobabil, îl pune pe seama altcuiva. 3. fază a detentei în articularea oclusivelor. (< fr. métastase)

METASTÁZĂ ~e f. med. Apariție a unui focar patologic nou în altă parte a organismului. [G.-D. metastazei] /<fr. métastase

*metastáză f., pl. e (vgr. metástasis. V. dia-stază). Med. Schimbarea boaleĭ dintr’un loc al corpuluĭ într’altu. Ret. Figura pin care oratoru atribue altuĭa ceĭa ce a spus el.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!metastáză (-tas-ta-/-ta-sta-) s. f., g.-d. art. metastázei; pl. metastáze

metastáză s. f. (sil. mf. -sta-), pl. metastáze

metastazá vb., ind. prez. 3 sg. metastazeáză


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

metastază (gr. metastasis „schimbare”, „deplasare”), figură retorică prin care cel învinuit de o faptă se apără aruncând vina asupra altcuiva sau asupra unei împrejurări de forță majoră (P). Quintilian (III, 6, 78) dă exemple de cazuri posibile, ca: „Am ucis un om din porunca generalului.” Sau: „Ofrandele luate din templu le-am dat tiranului, el m-a forțat.” Sau: „Nu m-am întors în lagăr, fiindcă am fost oprit de furtună, inundații, boală.” • După unii autori, m. se numește și prezentul istoric. Ca fenomen fonetic, m. Înseamnă faza finală a articulării unui fonem, în timpul căreia organul fonator părăsește poziția care 11 caracterizează, pentru a adopta poziția de repaos, sau pentru emisiunea fonemului următor. Sin. parțial enalagă.

Intrare: metastază
metastază substantiv feminin
  • silabație: me-tas-ta-ză, me-ta-sta-ză info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • metasta
  • metastaza
plural
  • metastaze
  • metastazele
genitiv-dativ singular
  • metastaze
  • metastazei
plural
  • metastaze
  • metastazelor
vocativ singular
plural
Intrare: metastaza
verb (V201)
Surse flexiune: MDN '08, DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • metastaza
  • metastazare
  • metastazat
  • metastazatu‑
  • metastazând
  • metastazându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • metastazea
(să)
  • metastazeze
  • metastaza
  • metastază
  • metastazase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • metastazea
(să)
  • metastazeze
  • metastazau
  • metastaza
  • metastazaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

metastază

  • 1. Apariție în cursul unei boli a unui focar patologic secundar într-o regiune a corpului situată în altă parte față de focarul primitiv.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • surse: DEX '09 DEX '98
    • 2.1. Fază a detentei în articularea oclusivelor.
      surse: MDN '00
  • 3. Figură retorică prin care vorbitorul, obligat să recunoască un fapt reprobabil, îl pune pe seama altcuiva.
    surse: DN

etimologie: