merindare² sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~dări / E: merinda] (Îrg) 1 Masă de prânz. 2 Masă de după-amiază. 3 Aprovizionare cu alimente.

merindare¹ sf [At: FRÎNCU – CANDREA, M. 23 / V: ~dară sf, merindar sn / E: merinde] 1 (Trs; Mol; rar) Merendiță. 2 Ștergar pentru șters pe față Si: merindariță , merindăriță (2), merindeață (2). 3 Batistă în trei colțuri care se poartă sub șerpar Si: merindariță (3), merindăriță (3), merindeață (3).

MERINDARE, merindare și merindări, s. f. (Regional) Șervet, ștergar, de, obicei cu înflorituri sau cusături, în care se învelesc la țară merindele. Puse nește plăcinte-ntr-o merindare. RETEGANUL, P. III 58.

merindáre f., pl. ărĭ. Trans. Șervet în care se duc merindele.

merenda v vz merinda

merinda [At: BARCIANU, V. / V: meren~ (cscj) ~nzi / Pzi: ~dez / E: merindă] 1-2 vit (Îrg) A mânca (ceva) de prânz Si: a prânzi. 3-4 vit (Îrg) A mânca (ceva) după amiază Si: (reg) a ujina. 5 vt (C. i. alimente) A face provizii. 6 vt (C. i. ființe) A aproviziona cu alimente.

merindar² sn vz merindare¹

merindară sf vz merindare¹

merinzi v vz merinda

❍AMERINDA (-dez) Trans. = MERINDA.

merindare (reg.) s. f., g.-d. art. merindării; pl. merindări

merindare (reg.) s. f., g.-d. art. merindării; pl. merindări

merindare s. f., g.-d. art. merindării; pl. merindări

MERINDARE s. (reg.) merindăriță, merindeață. (Ștergarul în care se învelește hrana se numește popular ~.)

*MERINDARE s. (reg.) merindăriță, merindeață. (Ștergarul în care se învelește merindea se numește popular ~.)

MERINDA vb. v. dejuna, prânzi.

merinda vb. v. DEJUNA. PRÎNZI.

MERINDARE² s. f. (Învechit și regional) Faptul de a m e r i n d a. Cf. PONTBRIANT, D. - Pl.: merindări. – V. merinda.

MERINDÁRE¹ s. f. (Transilv. și, rar, Mold.) Șervet sau ștergar (cu înflorituri sau cu cusături) în care se învelește (sau, rar, pe care se așază) la țară merindea (mai ales la cîmp); (Transilv.) merindeață, (prin Transilv.) merindăriță. Cf. LB. Așternu o merindare pe un colț de masă, așeză un blid cu brînză. V. ROM. ianuarie 1956, 36. Îmi pun sare-n merindare Șî tărîță-n năfrămuță. MÎNDRESCU, L. P. 184. Puse nește plăcinte-ntr-o merindare. RETEGANUL, P. III, 58, cf. I, 21. Fiecare aduce într-o merindare, pe care o are mai frumoasă și cusută de mîna ei, pe un blid, un colac. COM. SAT. V, 62, cf. CHEST. V 130/36, VIII 14/27, ALR I 784/23, MAT. DIALECT, I, 79, 18. ♦ Ștergar (pentru șters pe față) (Stînceni Toplița). Cf. ALR I 1 956/227. ♦ Batistă în trei colțuri care se poartă sub șerpar. Cămașa e scurtă și vîrîtâ în cioareci, atîrnînd de baierile ei cîte o merindară vărgată. FRÎNCU-CANDREA, M. 23. – Pl.: merindări. -Și: merindáră s. f., merindár (H X 280, MAT. DIALECT, I, 180) s. n. – Sg. refăcut după pl. merindare (al lui merindar ²). – Merindar < merinde + suf. -ar.

MERENDA vb. I v. merinda.

MERINDA vb. I. (învechit și regional) 1. Intranz. A lua masa de prînz, a prinzi (cdde); a mînca după amiază, (regional) a ujina (BARCIANU, V., LM). 2. T r a n z. (Complementul indică alimente) A face provizii; (complementul indică ființe) a aproviziona cu alimente. Cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, V. A merenda pîine și carne pentru armată; a merenda secerătorii. LM, cf. ALEXI, W., com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. Merinzim bărbați la munte. ALR II/I MN 152, 3 946/192. – Prez. ind.: merindez. – Și: merenda vb. I; merinzí vb. IV. – V. merinda.

MERINDÁR² s. n. v. merindare¹.

MERINDÁRĂ s. f. v. merindare¹.

MERINZÍ vb. IV v. merinda.