2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MERINDÁRE, merindări, s. f. (Reg.) Ștergar în care se învelesc la țară merindele; merindeață. – Din merinde.

MERINDÁRE, merindări, s. f. (Reg.) Ștergar în care se învelesc la țară merindele; merindeață. – Din merinde.

merindare1 sf [At: FRÎNCU – CANDREA, M. 23 / V: ~da sf, merindar sn / E: merinde] 1 (Trs; Mol; rar) Merendiță. 2 Ștergar pentru șters pe față Si: merindariță , merindăriță (2), merindeață (2). 3 Batistă în trei colțuri care se poartă sub șerpar Si: merindariță (3), merindăriță (3), merindeață (3).

merindare2 sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~dări / E: merinda] (Îrg) 1 Masă de prânz. 2 Masă de după-amiază. 3 Aprovizionare cu alimente.

MERINDÁRE, merindare și merindări, s. f. (Regional) Șervet, ștergar, de, obicei cu înflorituri sau cusături, în care se învelesc la țară merindele. Puse nește plăcinte-ntr-o merindare. RETEGANUL, P. III 58.

merindáre f., pl. ărĭ. Trans. Șervet în care se duc merindele.

merinda [At: BARCIANU, V. / V: meren~ (cscj) ~nzi / Pzi: ~dez / E: merindă] 1-2 vit (Îrg) A mânca (ceva) de prânz Si: a prânzi. 3-4 vit (Îrg) A mânca (ceva) după amiază Si: (reg) a ujina. 5 vt (C. i. alimente) A face provizii. 6 vt (C. i. ființe) A aproviziona cu alimente.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

merindáre (reg.) s. f., g.-d. art. merindắrii; pl. merindắri

merindáre s. f., g.-d. art. merindării; pl. merindări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MERINDÁRE s. (reg.) merindăriță, merindeață. (Ștergarul în care se învelește hrana se numește popular ~.)

*MERINDARE s. (reg.) merindăriță, merindeață. (Ștergarul în care se învelește merindea se numește popular ~.)

MERINDÁ vb. v. dejuna, prânzi.

Intrare: merindare
merindare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • merindare
  • merindarea
plural
  • merindări
  • merindările
genitiv-dativ singular
  • merindări
  • merindării
plural
  • merindări
  • merindărilor
vocativ singular
plural
Intrare: merinda
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • merinda
  • merindare
  • merindat
  • merindatu‑
  • merindând
  • merindându‑
singular plural
  • merindea
  • merindați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • merindez
(să)
  • merindez
  • merindam
  • merindai
  • merindasem
a II-a (tu)
  • merindezi
(să)
  • merindezi
  • merindai
  • merindași
  • merindaseși
a III-a (el, ea)
  • merindea
(să)
  • merindeze
  • merinda
  • merindă
  • merindase
plural I (noi)
  • merindăm
(să)
  • merindăm
  • merindam
  • merindarăm
  • merindaserăm
  • merindasem
a II-a (voi)
  • merindați
(să)
  • merindați
  • merindați
  • merindarăți
  • merindaserăți
  • merindaseți
a III-a (ei, ele)
  • merindea
(să)
  • merindeze
  • merindau
  • merinda
  • merindaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

merindare

etimologie:

  • merinde
    surse: DEX '09 DEX '98