mejdă sf [At: PAMFILE, A. R. 25 / V: ~jă, ~die, meșdă, muj~ / Pl: ~de / E: slv межда, mg mesda, mezsde, mesde] (Reg) Hotar care desparte două ogoare, două proprietăți Si: hat, mejdină (1), răzor.

mejă sf vz mejdă

méjdă (reg.) s. f., g.-d. art. méjdei; pl. méjde

méjdă s. f., g.-d. art. méjdei; pl. méjde

MÉJDĂ s. v. hat, hotar, răzor.

mejdă s. v. HAT. HOTAR. RĂZOR.

méjdă, mejde, s.f. – (reg.) Răzor, hotar; fâșie de teren (nearat), care desparte două ogoare; hat (ALRRM, 1971). Termenul vechi, local: mnezunie. „Acolo sub un brad, în mejda muntelui” (Bilțiu, 1999: 245). – Din sl. mežda (DEX, MDA).

méjdă, -e, s.f. – Răzor, hotar; fâșie de teren (nearat), care desparte două ogoare; hat (ALR 1971). Termenul vechi, local: mnezunie. „Acolo sub un brad, în mejda muntelui” (Bilțiu 1999: 245). – Din sl. mežda, magh. mesda.