mejdă sf [At: PAMFILE, A. R. 25 / V: ~jă, ~die, meșdă, muj~ / Pl: ~de / E: slv межда, mg mesda, mezsde, mesde] (Reg) Hotar care desparte două ogoare, două proprietăți Si: hat, mejdină (1), răzor.

mejă sf vz mejdă

mejdie sf vz mejdă

meșdă sf vz mejdă

mujdă sf vz mejdă

mejdă (reg.) s. f., g.-d. art. mejdei; pl. mejde

mejdă (reg.) s. f., g.-d. art. mejdei; pl. mejde

mejdă s. f., g.-d. art. mejdei; pl. mejde

MEJDĂ s. v. hat, hotar, răzor.

mejdă s. v. HAT. HOTAR. RĂZOR.

méjdă, mejde, s.f. (reg.) Răzor, hotar; fâșie de teren (nearat), care desparte două ogoare; hat, mnezunie: „Se spune că duhurile locuiesc în pietrele de hotar și chiar în mejdă. Când cineva doarme pe mejdă, duhurile îi iau puterea sau îl fac să înnebunească” (Corpus, 2004: 40). ■ Exclusiv în nordul Trans. și în Maram. (ALR, s.n., h. 4). – Din sl. mežda (DEX, MDA).

mejdă, mejde, s.f. – (reg.) Răzor, hotar; fâșie de teren (nearat), care desparte două ogoare; hat (ALRRM, 1971). Termenul vechi, local: mnezunie. „Acolo sub un brad, în mejda muntelui” (Bilțiu, 1999: 245). – Din sl. mežda (DEX, MDA).

mejdă, -e, s.f. – Răzor, hotar; fâșie de teren (nearat), care desparte două ogoare; hat (ALR 1971). Termenul vechi, local: mnezunie. „Acolo sub un brad, în mejda muntelui” (Bilțiu 1999: 245). – Din sl. mežda, magh. mesda.

MÉJDĂ s. f. (Regional) Hat, răzor, hotar (care desparte două ogoare, două proprietăți). Prin părțile Moldovei de sus [hatul] se numește și mezuină, dorjincă, hotar sau mejă. PAMFILE, A. R. 25, cf. T. PAPAHAGI, M. 225, CIAUȘANU, GL., CHEST. IV 29/296, ALR I 948, A I 12, 13, 17, 21, 23, com. din MORĂRENI-TOPLIȚA, LEXIC REG. 16, MAT. DIALECT, i, 212, 261. ◊ Fig. In miez de veac, la mejdie de vremi, Mă chemi, tu viitorule, mă chemi. BENIUC, M. 52. ♦ P. ext. Graniță (Borșa-Sighetul Marmației). ALR I 1422/361. - Pl.: mejde. – Și: méjdie (COMAN, GL. 77, CHEST. IV 129/46, ALRM SN I h 4, MAT. DIALECT, i, 79), méjă, méșdă (H XVIII 228), mújdă (ALR I 948/578) s. f. – Din v. sl. меѫда, magh. mesda, mezsdc,mesde.

MEJĂ s. f. v. mejdă.

MÉJDIE s. f. v. mejdă.

MÉȘDĂ s. f. v. mejdă.