méjdă, mejde, s.f. (reg.) Răzor, hotar; fâșie de teren (nearat), care desparte două ogoare; hat, mnezunie: „Se spune că duhurile locuiesc în pietrele de hotar și chiar în mejdă. Când cineva doarme pe mejdă, duhurile îi iau puterea sau îl fac să înnebunească” (Corpus, 2004: 40). ■ Exclusiv în nordul Trans. și în Maram. (ALR, s.n., h. 4). – Din sl. mežda (DEX, MDA).