megaloman, ~ă [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~i, -e / E: fr mégalomane] 1-2 smf, a (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre sine însuși. 3-4 smf, a (Persoană) bolnavă de megalomanie (2).

megalomanie sf [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~ii / E: fr mégalomanie] 1 Stare a celui megaloman (1) Si: grandomanie. 2 Stare patologică constând în obsesia măreției.

MEGALOMAN, -Ă, megalomani, -e, adj. Care are o părere exagerată despre calitățile sale; grandoman.

MEGALOMANIE, megalomanii, s. f. Faptul de a fi megaloman; grandomanie.

MEGALOMAN, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care își supraprețuiește meritele; încrezut, îngîmfat; grandoman. [< fr. mégalomane].

MEGALOMANIE s.f. Grandomanie. ♦ (Med.) Nebunie care constă în obsesia măririi, a gloriei, a grandorii. [Gen. -iei. / < fr. mégalomanie, cf. gr. megas – mare, mania – nebunie].

MEGALOMAN, -Ă adj., s. m. f. 1. (cel) care își supraevaluează meritele; grandoman. 2. (suferind) de megalomanie (2). (< fr. mégalomane)

MEGALOMANIE s. f. 1. faptul de a fi megaloman (1). 2. nebunie în obsesia măririi, a gloriei, a grandorii. (< fr. mégalomanie)

MEGALOMAN ~ă (~i, ~e) și substantival 1) Care suferă de megalomanie; atins de megalomanie. 2) Care manifestă un orgoliu excesiv; cu ambiție nejustificată. /<fr. mégalomane

MEGALOMANIE ~i f. 1) Stare patologică caracterizată prin delir de grandoare și prin delir de persecuție. 2) Orgoliu excesiv. /<fr. mégalomanie

megaloman m. cel atins de megalomanie.

megalomanie f. nebunia măririlor.

*megalomán, -ă s. și adj. (megalo- din megalitic și -man). Care se silește să pară și se crede maĭ mult de cît este, mîndru, țanțoș: politică megalomană.

*megalomaníe f. (megal- din megaloman și manie). Mania de a face pe marele.

megaloman adj. m., s. m., pl. megalomani; adj. f., s. f. megalomană, pl. megalomane

!megalomanie s. f., art. megalomania, g.-d. art. megalomaniei

megaloman adj. m., s. m., pl. megalomani; adj. f., s. f. megalomană, pl. megalomane

megalomanie s. f., art. megalomania, g.-d. art. megalomaniei; pl. megalomanii, art. megalomaniile

megaloman adj. m., s. m., pl. megalomani; f. sg. megalomană, pl. megalomane

megalomanie s. f. → manie

MEGALO- „mare, uriaș, înalt, gigant, intens”. ◊ gr. megas, megalos „uriaș” > fr. mégalo-, engl. id., germ. id. > rom. megalo-. □ ~blast (v. -blast), s. n., globulă roșie care are un nucleu foarte mare; ~cefal (v. -cefal), adj., care prezintă megalocefalie; sin. megacefal; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., anomalie care constă în dezvoltarea excesivă a craniului; sin. megacefalie, megalocranie; ~cit (v. -cit), s. n., celulă roșie mare și anucleată, care apare în sînge în cazul anemiei pernicioase; ~cranie (v. -cranie), s. f., megalocefalie*; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., dezvoltare exagerată a degetelor; ~dermie (v. -dermie), s. f., hipertrofie congenitală a pielii; sin. dermomegalie; ~gametogeneză (v. gameto-, v. -geneză), s. f., proces de formare a macrogameților; ~manie (v. -manie), s. f., manifestare psihică morbidă, caracterizată prin obsesia grandorii, a gloriei, a puterii; ~melie (v. -melie), s. f., anomalie congenitală care constă în gigantismul unuia sau al ambelor membre superioare; ~psihie (v. -psihie), s. f., încredere exagerată în propriile sale forțe sau posibilități; ~splanhnie (v. -splanhnie), s. f., mărise excesivă a viscerelor; sin. megasplanhnie; ~splenie (v. -splenie), s. f., mărire exagerată a splinei; ~timie (v. -timie), s. f., creștere în volum a timusului; ~zaur (~saur) (v. -zaur), s. m., reptilă fosilă gigantică dinozauriană, din mezozoic, care, în mers, se sprijinea pe coadă.

MEGALOMAN adj. v. îngâmfat.

MEGALOMANIE s. v. îngâmfare.

MEGALOMAN adj. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngîmfat, mîndru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țîfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pîșin, (prin Ban.) măros, nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit. (Om ~.)

MEGALOMANIE s. grandomanie.

MEGALOMAN, -Ă adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre sine însăși ; grandoman. Cf. ȘĂINEANU, D. U., ALEXI, W. Megalomanul oropsit don Quijote. IORGA, L. II, 480. Ajunsese megaloman, se certa cu toată lumea, mereu nemulțumit și veninos. V. ROM. august 1961, 96. 2. (Persoană) bolnavă de megalomanie (2). – Pl.: megalomani, -e. – Din fr. mégalomane.

MEGALOMANIE s. f. 1. Faptul de a fi megaloman (1); grandomanie. Cf. ȘĂINEANU, D. U., ALEXI, W. Creșterea pînă la hipertrofie a orgoliului, a megalomaniei, cu alte cuvinte sporirea enormă a individualismului burghez, așa cum s-a efectuat acum un veac. RALEA, S. T. II, 203. Megalomania feudală. V. ROM. aprilie 1954, 71. 2. Stare patologică manifestată prin delir, de grandoare. – Din fr. mégalomanie.