GRANDOMANIE s. f. Mania de a se crede om însemnat, valoros, de a-și acorda o importanță nejustificată; megalomanie. – Cf. fr. grand, rom. manie.

grandomanie sf [At: DA ms / Pl: ~ii / E: ns cf fr grand, rom manie] Mania de a-și acorda importanță exagerată, nejustificată Si: megalomanie.

GRANDOMANIE, grandomanii, s. f. Mania de a se crede om însemnat, valoros, de a-și acorda o importanță nejustificată; megalomanie. – Cf. fr. grand, rom. manie.

GRANDOMANIE, grandomanii, s. f. Mania patologică de a se crede om mare, deștept, capabil.

GRANDOMANIE s.f. Mania de a se crede foarte important, de a acorda o importanță deosebită propriei personalități; (p. ext.) înfumurare, îngîmfare. [Gen. -iei. / cf. lat. grandis – mare, gr. mania – manie].

GRANDOMANIE s. f. mania de a se crede mare, important. (< grando- + -manie²)

GRANDOMANIE f. Manie a unui om de a se crede mare, important; megalomanie. /<lat. grandis + manie

grandomanie f. patima grandomanului.

grandomanie s. f., art. grandomania, g.-d. grandomanii, art. grandomaniei

grandomanie s. f., art. grandomania, g.-d. grandomanii, art. grandomaniei

grandomanie s. f. → manie

GRANDOMANIE s. v. îngâmfare.

GRANDOMANIE s. megalomanie.