MATRIMONIU, matrimonii, s. n. Căsătorie. – Din lat. matrimonium, it. matrimonio.

matrimoniu sn [At: CALENDAR (1861), 1097/25 / Pl: ~ii / E: lat matrimonium, it matrimonio] (Liv) Căsătorie.

MATRIMONIU, matrimonii, s. n. (Livr.) Căsătorie. – Din lat. matrimonium, it. matrimonio.

MATRIMONIU s.n. (Liv.) Căsătorie. [Pron. -niu. / < lat. matrimonium].

MATRIMONIU s. n. căsătorie. (< lat. matrimonium, it. matrimonio)

MATRIMONIU ~i n. livr. Uniune legalizată dintre un bărbat și o femeie; căsătorie; căsnicie. /<lat. matrimonium, it. matrimonio

matrimoniu [niu pron. nĭu] (desp. ma-tri-) s. n., art. matrimoniul; pl. matrimonii, art. matrimoniile (desp. -ni-i-)

matrimoniu [niu pron. nĭu] (ma-tri-) s. n., art. matrimoniul; pl. matrimonii, art. matrimoniile (-ni-i-)

matrimoniu s. n. (sil. -tri-) [-niu pron. -niu], art. matrimoniul; pl. matrimonii, art. matrimoniile (sil. -ni-i-)

matrimoniu.

MATRIMONIU s. v. casă, căsătorie, căsnicie, mariaj, menaj.

matrimoniu s.n. 1 căsătorie, mariaj, <livr.> conubiu, himeneu, <rar> căsătorire, <fam.> căpătuială, căpătuire, <înv.> împreunare, <fig.; înv.> nod. Matrimoniul are ca scop întemeierea unei familii. 2 căsătorie, mariaj. Matrimoniul lor a durat zece ani. 3 casă¹, căsătorie, căsnicie, mariaj, menaj, <rar> gospodărie, <pop.> însoțire, <înv.> maritagiu, <grec.; înv.> sinichesion. Cei doi au un matrimoniu fericit.

matrimoniu s. v. CASĂ. CĂSĂTORIE. CĂSNICIE. MARIAJ. MENAJ.

MATRIMONIU s. n. (Livresc) Căsătorie. Cf. STAMATI, D. Din acest matrimoniu se născu un fiu numit Ioan. CALENDAR (1861), 107/25, cf. PONTBRIANT, D., LM, BARCIANU, ALEXI, W. Un conflict fundamental, care sapă temelia însăși a matrimoniului. CĂLINESCU, E. O. II, 259. Unicul său fiu și singura-i mîngîiere în matrimoniul său nefericit. V. ROM. aprilie 1961, 144. - Pl.: matrimonii. – Din lat. matrimonium, it. matrimonio.