menaj sn [At: CR (1834), 31¹ /26 / V: (înv) ~agiu / Pl: ~uri, ~e / E: fr ménage] 1 Conducere a treburilor casnice. 2 Muncă, activitate a gospodinei Si: gospodărie. 3 (Îs) Școală de ~ Școală specială pentru fete, în care se predau noțiuni de gospodărie. 4 (Îvr) Administrare a veniturilor și cheltuielilor unei instituții. 5 Totalitate a obiectelor de uz casnic ce aparțin unei familii. 6 Viață conjugală Si: căsnicie. 7 (Rar) Familie.

MENAJ, menajuri, s. n. 1. Gospodărie (limitată la treburile casei, uneori ale bucătăriei). Obiecte de menaj. ▭ Într-o cameră mică, Făceau împreună menaj Un moș, un actor și-o pisică. TOPÎRCEANU, B. 62. Dan se însărcina să se ocupe el de menaj. VLAHUȚĂ, O. A. III 135. 2. Căsnicie, căsătorie, viață conjugală. Cunoșteai menajul nostru: ideal! Nu mă întreba cînd plec, cînd mă întorc, de unde vin, ce-am făcut. C. PETRESCU, Î. II 124.

MENAJ s.n. 1. Gospodărie. 2. Familie, căsnicie, viață familială. [< fr. ménage].

MENAJ ~uri n. 1) Administrare a treburilor casnice; gospodărie. 2) Trai în comun al unei perechi; căsătorie; căsnicie. /<fr. ménage

menaj n. 1. administrațiunea cheltuielilor și întreținerea unei case: femeile au grijă de menaj; 2. toate persoanele cari compun o familie: sunt cinci menajuri în această casă (= fr. ménage).

*menáj n., pl. urĭ și e (fr. ménage, d. lat. pop. *mansionáticum [devenit maisnage, menage], d. manére, mansum, a rămînea. V. mansiune). Barb. Gospodărie, căsnicie, conducerea internă a uneĭ case: femeile îngrijesc de menaj. Mobilele și celelalte obĭecte ale căsniciiĭ: aicĭ e un menaj întreg. Persoanele care compun o gospodărie, familie: în această casă-s doŭă menajurĭ.

menagiu sn vz menaj

menaj s. n., pl. menajuri

menaj s. n., pl. menajuri

menaj s. n., pl. menajuri

menaj, -je.

MENAJ s. 1. gospodărie. (Își face singură ~ul.) 2. v. căsnicie.

MENAJ s. v. casă, cămin, familie.

menaj s. v. CASĂ. CĂMIN. FAMILIE.

MENAJ s. 1. gospodărie. (Își face singură ~.) 2. casă, căsătorie, căsnicie, (livr.) mariaj, matrimoniu, (rar) gospodărie, (pop.) însoțire, (înv.) maritagiu, (grecism înv.) sinichesion. (Are un ~ ideal.)

MENAJ s. n. 1 . Conducere a treburii munca, activitatea gospodinei; gospodărie. Fieșcare poate să se îndeletnicească, după dorința sa, la lucrarea cîmpului și a grădinilor; la meșteșuguri, la științe, la menaj. . ., la educația pruncilor și la frumoasele arte. cr (1834), 31¹/26, Cf. NEGULICI, STAMATI, D., COSTINESCU. Mamele îndată ne mărită, apoi menajul, copiii. BOLINTINEANU, O. 327. Domnul acuză pe cocone că nu se ocupă destul cu menajul. CARAGIALE O. IV, 39. Dan se însărcina să se ocupe el de menaj. VLAHUȚĂ, O. A. III, 135, cf. ȘĂINEANU. Școală de menaj = școală specială pentru fete, în care se predau noțiuni de gospodărie. Pe fete le trimisese la Budapesta: pe Anuța școală de menaj, iar pe Emilia într-un institut de călugărițe. T. POPOVICI, SE. 24. ♦ (Învechit, rar) Administrarea veniturilor și cheltuielilor unei instituții. Spitalul ține menajul său cu economii și slujbașii trebuitori. CUCIURAN, D. 36./2 ♦ Totalitatea obiectelor de uz care aparțin unei familii. Cf. NEGULICI. ◊ Obiect de menaj = obiect de uz casnic. Din partea industriei ușoare și industriei alimentare, a întreprinderilor producătoare de obiecte de menaj și de alte bunuri de consum, populația muncitoare așteaptă o cantitate din ce în ce de mai mare de produse. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 756. 2. Viață conjugală ; căsnicie. Cf. NEGULICI, COSTINESCU. Astfel voi să fie începutul menajului nostru. BOLINTINEANU, O. 456. Au găsit pe sărmana sora mea puțin satisfăcuță în menajul său. LĂCUSTEANU, A. 28, cf. DDRF, BARCIANU, ȘĂINEANU, D. U. Sînt locuințe studențeșți și menajuri boeme. CAMIL PETRESCU, P. 53. Cunoșteai menajul nostru: Ideal! C. PETRESCU, Î. II, 124. E pentru toată lumea un menaj ferici id. C. V. 236. ♦ (Rar) Familie. Cf. NEGULICI. Sînt trei sau patru menaje ce locuiesc această casă. COSTINESCU, cf. ȘĂINEANU, D. U. - Pl.: menajuri și menaje. – Și: (învechit) menágiu s. n. I. IONESCU, M. 686. – Din fr. ménage.

MENÁGIU s. n. v. menaj.