mătoc sm vz motoc

mâcioc sm vz mâțoc

mâtoc sm [At: LB / Pl: ~oci / E: cf motoc¹] 1-3 (Trs) Motan (1-3). 4 (Reg) Copil plângăcios.

mâțoc sm [At: LB / V: mâcioc, miț~, mocioc / Pl: ~oci / E: mâț + -oc] 1-3 (Trs; Mar; Ban; Mol) Mâț (1-3). 4 (Reg) Cal slab, pricăjit Si: mâț (8).

mițoc sm vz mâțoc

mocioc¹ sm vz mâțoc

motoc², ~oacă a [At: POLIZU / Pl: ~oci, ~oace / E: cf motroc] (Reg) 1 Prost. 2 Neîndemânatic. 3 Greoi. 4 Slab. 5 Mic.

motoc¹ sm [At: LB / V: mătoc / Pl: ~oci / E: cf motan, mâtoc] (Reg) Motan (1).

MOTOC, motoci, s. m. (Regional) Cotoi. Șoarecii... n-au legat clopoței la grumazul motocului. ȚICHINDEAL, la CADE.

motoc m. Mold. V. motan.

motóc m. (rut. mótok, rus. motók, dim. d. mot, caĭer. V. cotoc). Est. Rar. Motan: și motocu nu-șĭ află locu (P. P.).

motoc (reg.) s. m., pl. motoci

motoc (reg.) s. m., pl. motoci

motoc s. m., pl. motoci

MÂȚOC s. v. cotoi, motan, pisoi.

MOTOC s. v. cotoi, motan, pisoi.

mîțoc s. v. COTOI. MOTAN. PISOI.

motoc s. v. COTOI. MOTAN. PISOI.

MOTOC s. m. (Mold.) Motan. Prinsă un motoc și-l legă de grumaz și-l trăgea a doua zi pre motoc pe uliți și-l băte, iară eghiptenii săriră și luară pre motoc din mîna omului lui Esop, că eghiptenii la ace vremi să închina mîților. E 1779, 19^v. Etimologie; cf. motan, mîtoc.

motoc², -oacă, motoci, -oace, adj. (reg.) prost, neghiob, greoi, slab, mic.

mâcioc, mâcioci, s.m. – Motan, pisoi. ♦ (onom.) Mâcioci, poreclă pentru locuitorii din Culcea. – Var. a lui mâțoc (< mâță „pisică” + suf. -oc.) (MDA).

MĂTOC s. m. v. motoc.

MÎTOC s. m. 1. (Transilv.) Mîț (I 1), motan. Cf. LB, H XVIII 19, COMAN, GL., ALR I 1 135/148, 247, 251, 255, 266, 269, MAT. DIALECT, I, 80. 2. (Regional) Epitet dat unui copil plîngăcios (Bonț-Gherla). COMAN, GL. – Pl.: mîtoci. – Cf. m o t o c¹.

MÎȚOC s. m. 1. (Transilv., Maram., Ban., Mold.) Mîț (I 1). Cf. LB, POLIZU, PHILIPPIDE, P. 231, H XVIII 19, 72, DR. VIII, 209, ALR I 1134, 1135, LEXIC REG. 71. 2. (Prin Transilv. și Maram.) Mîț (I 3). Cf. H XVII 228, ALR I 1 134/96, 348, 354. - Pl.: mîțoci. – Și: mîcióc (H XVIII 19, ALR I 1134/348, 1135/12, 257, 270, 273, 278, 280, 283, 333, 335, 339, 347, 350, 355, 357, 359, 387), mițóc (PHILIPPIDE, P. 231, H XVII 72), mocíóc (H XVII 228) s. m. – Mîț + suf. -oc.

MOTOC², -OÁCĂ adj. (Regional) Prost, îndemînatic; greoi; slab, mic. Cf. POLIZU. BARCIANU, ALEXI, W. Dacă boii sînt motoci, nu poți trage brazda nici îngustă, nici adîncă. STANCU, D. 152. – Pl.: motoci, -oace. – Cf. m o t r o c.

MOTOC¹ s. m. (Regional) Motan (1), cotoi. Cf. lb. Au văzut. . . mîrtanul, motocul sau pisicul. ȚICHINDEAL, F. 147/13, cf. 257/14. Scăpînd de motoc odată, Un voinic de șoarece s-a ostenit la o baltă Să bea apă rece. F. (1877), 99. Și motocu Nu-și află locu. MARIAN, S. R. I, 32 cf. PAMFILE, J. II, 315, H VII 333. Un cojoc De motoc. ȘEZ. III, 199. Căpățîna porcului, Buzele motocului. MAT. FOLK. 1400, cf. VASILIU C. 182, I. CR. III, 308, ALR I 1 135/131, 140, 150, 217, 268, 360. – Pl.: motoci. – Și: mătóc s. m.. BARCIANU, DDRF. – Cf. m o t a n, m î t o c.