MÎȚOC s. m. 1. (Transilv., Maram., Ban., Mold.) Mîț (I 1). Cf. LB, POLIZU, PHILIPPIDE, P. 231, H XVIII 19, 72, DR. VIII, 209, ALR I 1134, 1135, LEXIC REG. 71. 2. (Prin Transilv. și Maram.) Mîț (I 3). Cf. H XVII 228, ALR I 1 134/96, 348, 354. - Pl.: mîțoci. – Și: mîcióc (H XVIII 19, ALR I 1134/348, 1135/12, 257, 270, 273, 278, 280, 283, 333, 335, 339, 347, 350, 355, 357, 359, 387), mițóc (PHILIPPIDE, P. 231, H XVII 72), mocíóc (H XVII 228) s. m. – Mîț + suf. -oc.