8 definiții pentru martalog


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MARTALÓG, martalogi, s. m. (Mai ales la pl.) Slujitor domnesc însărcinat cu paza granițelor și cu supravegherea punctelor vamale. – Din tc. martoloz „marinar creștin de pe Dunăre”.

MARTALÓG, martalogi, s. m. (Mai ales la pl.) Slujitor domnesc însărcinat cu paza granițelor și cu supravegherea punctelor vamale. – Din tc. martoloz „marinar creștin de pe Dunăre”.

martalog sm [At: (a. 1715) ARHIVA R. II, 42/1 / V: ~oți, smp / Pl: ~ogi / E: tc martoloz] 1 (Lpl) Soldați greci care făceau parte dintr-un corp de miliție turcească însărcinat cu apărarea granițelor și cu supravegherea drumurilor și a punctelor vamale. 2 (Îs) Cazaci ~ogi Slujitori de scuteală care făceau parte dintr-un corp de miliție însărcinat cu paza granițelor. 3 (Îrg) Persoană însărcinată cu aducerea împricinaților în fața instanțelor de judecată. 4 (Olt; dep) Persoană care se ține scai de cineva. 5 (Olt; dep) Bătrân care se ține după femei. 6 (Reg) Om leneș și de nimic Si: marțafoi (1).

martalóg m. (turc. martoloz, soldat creștin care servea la forturile turceștĭ, pirat de Dunăre, d. ngr. armatolós, armatól d. árma, pl. ármata [d. it. arma, armă], supt infl. luĭ amártolós [vgr. ῾amartolós, păcătos]. De aicĭ: sîrb. martòloz și -olos, pirat de Dunăre, grănicer turcesc, ung. martolós și -óz, hoț, pirat, negustor de robĭ). Vechĭ. Armatol saŭ haĭduc Grec care păzea drumurile și granițele Imperiuluĭ turcesc (începînd de la Selim II, în sec 17). Cazac grănicer în servicĭu Țăriĭ Româneștĭ: martalogiĭ formaŭ una din diviziunile Cazacilor din Țara Românească (Bălc. 636); haĭducĭ ungurĭ și martologĭ sîrbĭ (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. I, 328). Azĭ. Olt. Vechil, logofăt de moșie. – Se zicea și martolog și martolot.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

martalóg (martalógi), s. m.1. Soldat creștin, mai ales grec, în slujba sultanului. – 2. (Înv.) Grănicer. – 3. (Olt.) Intendent. – Var. (înv.) martolog. Tc. martoloz, din ngr. ἀμαρτωλός (Tiktin; cf. Bărbulescu, Arhiva, XLIII, 251).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MARTALOGI ostași austrieci de graniță, magh. martalok „bandit” < tc. martoloz < gr. ἀρματώλος „armatol”. 1. Martalog s., olt., 1723 (AO III 117); -u, Drăghici (AO XVII 343). 2. Cu schimb. părții finale, confundat cu suf. turc -oglu: Martioglu, T. (VM).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

martalog, -oagă, martalogi, -oage adj. molâu, lent, greoi în mișcări.

Intrare: martalog
substantiv masculin (M14)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • martalog
  • martalogul
  • martalogu‑
plural
  • martalogi
  • martalogii
genitiv-dativ singular
  • martalog
  • martalogului
plural
  • martalogi
  • martalogilor
vocativ singular
  • martalogule
plural
  • martalogilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

martalog

  • 1. mai ales la plural Slujitor domnesc însărcinat cu paza granițelor și cu supravegherea punctelor vamale.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • limba turcă martoloz „marinar creștin de pe Dunăre”.
    surse: DEX '09 DEX '98