MARTALÓG s. m. 1. (La pl.) Soldați greci care făceau parte dintr-un corp de miliție turcească însărcinat cu apărarea granițelor și cu supravegherea drumurilor și a punctelor vamale. Acolo. . . este și derbend de păzesc martalogi (a. 1715). ARHIVA R. II, 42/1. ◊ Cazaci martalogi = slujitori de scuteală care făceau parte dintr-un corp de miliție însărcinat cu paza granițelor. Cele 18 000 de catane sau slujitori de scuteală din România. . . erau organizați ostășește și. . . se numeau mai în deosebi: cazaci martalogi și cazaci cataragi. BĂLCESCU, M. V. 608. 2. (Învechit și regional) Persoană însărcinată cu aducerea împricinaților în fața instanțelor de judecată. Poruncă de aducere la judecată prin martalog (a. 1770). IORGA, S. D. XIV, 310. Să fie volnic acest mart[alog] să aducă pe Mihai pîrcălab, pentru că are să dea seamă pentru ceale ce-l vor întreba (a. 1770). id. ib., cf. com. din TURNU MĂGURELE. 3. (Prin Olt.) Epitet dat unui copil sáu unui om care se ține scai de cineva (CV 1951, nr. 12, 37, LEXIC REG. 37); epitet dat unui bătrîn care se ține după femei (LEXIC REG. 37). 4. (Regional) Epitet dat unui om leneș; marțafoi (Brabeți-Caracal). Cf. LEXIC REG. 37. – Pl.: martalogi. – Și: (1) martalóți s. m. pl. ȘIO II₂, 75. – Din tc. martoloz „marinar creștin de pe Dunăre, aflat în slujba turcilor”.