martalóg m. (turc. martoloz, soldat creștin care servea la forturile turceștĭ, pirat de Dunăre, d. ngr. armatolós, armatól d. árma, pl. ármata [d. it. arma, armă], supt infl. luĭ amártolós [vgr. ῾amartolós, păcătos]. De aicĭ: sîrb. martòloz și -olos, pirat de Dunăre, grănicer turcesc, ung. martolós și -óz, hoț, pirat, negustor de robĭ). Vechĭ. Armatol saŭ haĭduc Grec care păzea drumurile și granițele Imperiuluĭ turcesc (începînd de la Selim II, în sec 17). Cazac grănicer în servicĭu Țăriĭ Româneștĭ: martalogiĭ formaŭ una din diviziunile Cazacilor din Țara Românească (Bălc. 636); haĭducĭ ungurĭ și martologĭ sîrbĭ (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. I, 328). Azĭ. Olt. Vechil, logofăt de moșie. – Se zicea și martolog și martolot.