marghiolie sf [At: (a. 1658) MAG. IST. II, 183/23 / Pl: ~ii / E: ngr μαργιoλιά] (Îrg; mpl) 1 Viclenie. 2 (Îe) A umbla în ~ii A umbla după aventuri galante. 3 Glumă. 4 Lucru lipsit de importanță Si: fleac. 5 Fandoseală. 6 Alintare.

MARGHIOLIE, marghiolii, s. f. (Învechit, mai ales la pl.) Marghioleală. Iar o leșinat?... Mări, ce-s marghioliile aiste? ALECSANDRI, T. I 164. ♦ Prefăcătorie; viclenie, șiretlic. Cugeta că mai cu marghiolii, mai cu șoalda. să înșele pe Făt-Frumos. ISPIRESCU, E. 109.

MARGHIOLIE s.f. (Mold.) Viclenie, șiretlic, înșelăciune; farsă, renghi. Si daca au socotit o frumoasă marghiolie, s-au dus de s-au culcat. B 1774, 10^r; cf. B 1774, 21^r. Etimologie: ngr. margiolia. Vezi și marghiol. Cf. alnicie, aslam, celărnicie, c e l ș a g, c e I u i t u r ă, g e a m b a ș i e, h ă m i ș a g, h î t r i e (2), m e t e a h n ă, p o z n ă (2), tălpijic, tălpizie.

marghiolie f. viclenie: marghioliile vădanei POP.

marghĭolíe f. (d. marghĭol). Vechĭ. Șiretenie, prefăcătorie. Azĭ. Pl. Marghĭolelĭ.

marghiolie (înv., reg.) s. f., art. marghiolia, g.-d. art. marghioliei; pl. marghiolii, art. marghioliile (desp. -li-i-)

marghiolie (înv., reg.) s. f., art. marghiolia, g.-d. art. marghioliei; pl. marghiolii, art. marghioliile

marghiolie s. f., art. marghiolia, g.-d. art. marghioliei; pl. marghiolii, art. marghioliile

MARGHIOLIE s. v. capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, fleac, intrigă, înșelăciune, înșelătorie, maimuțăreală, mașinație, moft, naz, nimic, palavră, poftă, prosteală, sclifoseală, toană, uneltire.

marghiolie s. v. CAPRICIU. CHEF. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. FLEAC. INTRIGĂ. ÎNȘELĂCIUNE. ÎNȘELĂTORIE. MAIMUȚĂREALĂ. MAȘINAȚIE. MOFT. NAZ. NIMIC. PALAVRĂ. POFTĂ. PROSTEALĂ. SCLIFOSEALĂ. TOANĂ. UNELTIRE.

MARGHIOLÍE s. f. (Învechit și regional, mai ales la pl.) 1. Viclenie, șiretlic, înșelăciune; intrigă. De se va întîmpla orce cheltuială drept marghioliile a niscar vrășîmași ce se ar rădica asupra domniilor noastre cu vreo stricăciune. . . acea cheltuială, orcît ar fi, datori să fim a o da noi amîndoi domnii frățește (a. 1658). MAG. IST. II, 183/23, cf. COD. PUȘC. 84, KLEIN, D. 216, LB. De față vreun ordin, e drept că nu se vede: Vedeți însă c-aicea e marghiolie mare. HELIADE, O. I, 224, cf. POLIZU, DDRF. Licheaua de stăpîn al moșiei. . . cugeta ca, mai cu marghiolii, mai cu șoalda, mai cu prefăcătorii, să înșele pe Făt-Frumos. ISPIRESCU, L. 109, cf. 280. Vicleana mai umblă și cu marghiolii, căci făgădui lui Paris. . . că-i va da de soție pe cea mai frumoasă muiere. id. U. 8. ♦ E x p r. A umbla în marghiolii = a umbla după aventuri galante. Cf. RĂDULESCU-CODIN, Î. 349. 2. Glumă, farsa; poznă. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., GHEȚIE, R. M. ♦ Lucru lipsit de importanță; fleac. Foaie verde trei lămîi, Toată lumea la robie, Numai eu cu puica-n vie. Și tăiam măru felii Și vorbeam de marghiolii Și ședeam pe pajiște Și vorbeam de dragoste. POP., ap. JAHRESBER. IX, 216. 3. Afectare, fandoseală, sclifoseală; alintare, cochetărie. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Iar o leșinat?. . . mări, ce-s marghioliile aiste?.. . ha! frumos îi mai șede! ALECSANDRI, T. 462. Să lipsești, îți zic, că ți-oi da acuș niște marghiolii de nu le-i putea duce. id. T. I, 51, cf. COSTINESCU. Cu ale tale marghiolii Mă băgași în foc de viu! MAT. FOLK. 420. – Pl.: marghiolii. – Din ngr. μαργιολιά.