margaretă sf [At: TOPÎRCEANU, B. 44 / V: (reg) mărgăr~, (înv) mărgherită / Pl: ~te / E: fr marguerite, ger Margarete] Plantă erbacee din familia compozeelor, cu inflorescența compusă din flori mici, galbene, dispuse într-un disc central, având pe margine petale lungi, albe Si: aurată, (reg) mărgărită, ochiul-boului, roman, romaniță-mare, tătăișă (Chrysanthemum leucanthemum).

mărgăretă sf vz margaretă

mărgherită sf vz margaretă

MARGARETĂ, margarete, s. f. Plantă din familia compozeelor avînd inflorescența în centru, cu flori mici, galbene, strînse, iar pe margine flori cu o corolă lungă albă (Chrysanthemum Leucanthemum). Din treacăt, ici și colo, să culegi... Margarete, scînteioare și aglice. TOPÎRCEANU, B. 44. – Variantă: mărgărită (CAZIMIR, L. U. 23, NEGRUZZI, S. I 101) s. f.

MĂRGĂRITĂ s. f. v. margaretă.

MARGARETĂ s.f. Plantă erbacee decorativă perenă, cu flori galbene dispuse într-un disc central și cu flori albe pe margine. [< germ. Margarete, cf. fr. marguerite].

MARGARETĂ s. f. plantă erbacee decorativă perenă, cu floare galbenă la mijloc și cu petale albe pe margini. (< germ. Margerite, fr. marguerite)

MARGARETĂ ~e f. Plantă erbacee decorativă cu flori mici, albe sau roșii. /<germ. Margarete, fr. marguerite

Margareta de Valdemar (Semiramida Nordului) f. guvernă ca regentă Suedia, Norvegia și Danemarca (1358-1412).

margaretă s. f., g.-d. art. margaretei; pl. margarete

margaretă s. f., g.-d. art. margaretei; pl. margarete

margaretă s. f., pl. margarete

MARGARETA (MARGUERITE) D’ANGOULÉME [dãgulém] sau DE NAVARRA (1492-1549), scriitoare franceză. Regină a Navarrei (din 1544). Sora a regelui Franței, Francisc I, la Curtea căruia a exercitat o mare influență. A protejat reforma religioasă și cultura renascentistă. Nuvele de moravuri („Heptameronul”), poezii („Oglinda sufletului păcătos”).

MARGARETA (MARGRETHE) (n. 1940), regină a Danemarcii (din 1972).

MARGARETA (MUȘATA) (sec. 14), mama domnului Moldovei Petru I. A sprijinit propaganda catolică în Moldova. De numele ei este legată denumirea dinastiei Mușatinilor.

MARGARETA, pe cale literară < lat. margarita gr. μαργαρίτης „perlă”. I. 1. – f., act. 2. Mărgărit b., act. (P Bor. 63); -escu; -ești s.; -a f. (P²); -oiu hațeg. (Cand). 3. Mărgărita f., mold. (16 A II 109), și dobr. (RI XI 206). II. Marghita. 1. – d-na lui Basarab I. și a lui Simeon Vvd; – f., mold. și olt. (16 A I 370; Sd V 396; Cand 166); Mărghită f. (16 A II 109). 2. Forme masculine: Marghitu (T-Jiu); Marghit/an Ioan, ard. (RA V 380); -ea (16 A I 522); -oiu (Cand 166); Marghițoi s. (Mus). 3. Cu afer. Ghita fam. (Moț); -na f. (17 A V 28) și cu as. progr.: Ghitina b. (Isp III¹); cu -n-: Marghinta f (P. Gov. f° 10). III. Scurtat: Marga: 1. – f. (Ștef; 16 B III 149; Olt; 17 B, I 325; P²; P Bor 13); – sora lui Vasile-Lupu Vvd. 2. Mărghia, Mărgheni ss.; Mărghescu act. 3. Mărgău b., hațeg. (Cand 166) și s. 4. + -ociu: Margoci, Toflă (17 A I 51). 5. Contaminat cu Dan: Marghidan, M. act. Mărgări, T. Băn. act. 6. Cont. cu Gherasie sau Tarasie: Margasie (Sd VII 296). 7. Cont. cu Marioara: Marghi/ora f. (Aș Br 111) și -oara Goleasca (Hur). 8. -ea: Mărgea b. (Olt) sau < subst. mărgea, sau vb. a merge, depinde de accent.; Margești s. (Mus). 9. Cu afer. Argești s., 1627 (AO I 236); Margescul zis și Murgescu (AO XIX 130). 10. Margela, Șt. (Bibl., rom. veche III).

Margareta Favoarea de care se bucură astăzi prenumele fem. Margaréta este datorată, în bună parte (pentru că nu putem trece cu vederea, în acest caz, nici importanta influență a onomasticii literare), identității dintre numele personal și numele unei plante și flori, margaretă (am subliniat și în alte rînduri că această categorie de antroponime feminine sînt acum la modă, exprimînd și în acest fel tendința de modernizare a inventarului nostru de prenume). De astă dată însă (cazul nu este unic), Margareta nu este o creație românească, deci nu are la bază numele de floare și, după cum vom vedea imediat, nici la origine numele personal nu provine din numele florii. Cunoscut încă din primele secole ale erei noastre, în inscripțiile latine creștine, Margarita corespunde lat. margarita „perlă” (ca sens secundar „margaretă”), împrumutat din gr. margarites, cu aceleași sensuri (cuvintele rom. mărgărit, mărgăritar, „pietriș mărunt; perlă; vîsc; lăcrămioară”, a mărgări „a înflori” etc. provin din neogreacă). Cum gr. margarites - format din margaron – cuvînt de origine necunoscută, venit din Orient – este de genul masculin, în izvoarele grecești apare, destul de rar, num. pers. masc. Margarítes (pentru feminin sînt atestate doar Margaris și Margarita). În apusul Europei, Margarita pătrunde în onomasticonul creștin (sînt cunoscute cultul unei martire din Antiohia în timpul împăratului Dioclețian, a unei regine a Scoției din sec. 11 etc.) și se răspîndește prin biserică sprijinit continuu de existența cuvintelor comune, care în limbile romanice continuă lat. margarita. În engl. pentru „margaretă” sînt folosite două cuvinte: daisy „ochiul zilei” (folosit ca hipocoristic pentru Margaret și chiar ca prenume independent) și împrumutul romanic marguerite. La români Margareta este un nume foarte vechi: în Moldova era purtat încă din sec. 14 de → Mușata, mama domnului Petru I (cca 1374 – 1392) și soția lui Lațcu, domn între cca 1365 – 1374, dar cum este vorba de o ferventă propagatoare a catolicismului, sigur avem de a face cu o influență latino-catolică. Mai vechi este Marghita (probabil influență maghiară, ca și toponimul cu aceeași formă din Crișana), purtat de soția domnului muntean Basarab I, atestat și mai tîrziu în sec. 16, în documentele moldovenești. La 1493, apare în documente și hipocoristicul Marga, foarte frecvent și astăzi. Adăugînd și pe Mărgărita, masc. Mărgărit, Mărgărint (împrumuturi neogrecești directe sau prin bulgară, nefiind exclusă în unele cazuri nici o posibilă formare pe teren românesc din mărgărit „înflorit, prosper”) avem o imagine aproape completă a vechimii și răspîndirii numelui în onomastica noastră. În epoca contemporană circulă frecvent Margareta, Marga, Reta, uneori Margó (fr. Margot), Greta, Rita (hipocoristice apusene împrumutate la începutul sec. 20). ☐ Engl. Margaret (cu hipoc. Mag, Maggy, devenit Peggy, frecvent în America de Nord și Daisy, după engl. daisy „margaretă” – textual – „ochiul zilei”, folosit chiar ca prenume independent), fr. Marguerite, Margot, germ. Margareta (hipoc. Marga, Margit, Grete, Gretel etc.), it. Margherita (hipoc. Rita), sp. Margarita, magh. Margit, Margarita (hipoc. Margita, Reta, Greta, Margot etc.), bg. Margarit, Margaríta (hipoc. Marga), rus. Margarita etc. ☐ Margareta de Danemarca, supranumită „Semiramida nordului”, regină a Danemarcei, Norvegiei și Suediei, Margareta dAngoulême sau de Navarra, regină, protectoare a Reformei și autoare a culegerii de povestiri Heptameronul, Margareta de Valois, soția lui Henric IV numită și „regina Margot”. ☐ Margareta din Faust de Goethe (și din opera cu același nume de Gounod), Margareta de Parma din Egmond de Goethe (după care Egmond de Beethoven), Regina Margot din romanul cu același nume de Al. Dumas-tatăl, Daisy Miller din romanul cu același nume de H. James.

MARGARETA DE AUSTRIA (MARGARETA DE SAVOIA) (1480-1530), fiica împăratului Maximilian I și a Mariei de Burgundia. Guvernatoare a Țărilor de Jos (1507-1530). A negociat Liga de la Cambrai (1508), precum și Pacea de la Cambrai (1529, „Paix de Dames”).

MARGARETA DE DANEMARCA (1353-1412), regină a Danemarcii și Norvegiei (din 1387) și a Suediei (din 1389). Fiică a regelui Valdemar IV al Danemarcii. Supranumită „Semiramida Nordului”. A realizat, în 1397, Uniunea de la Kalmar dintre Danemarca, Suedia și Norvegia.

MARGARETA DE PARMA (MARGARETA DE AUSTRIA) (1522-1586), guvernatoare a Țărilor de Jos (1559-1567). Fiică a lui Carol Quintul. În timpul guvernării ei a izbucnit Revoluția din Țările de Jos.

MARGARETA DE VALOIS [valuá] (MARGARETA DE FRANȚA) (1553-1615), fiica regelui Henric II al Franței și a Caterinei de Medici. Prima soție (între 1572 și 1599) a lui Henric IV, regele Franței și al Navarrei. Cunoscută în istorie și sub numele de Regina Margot. Proză („Memorii”, „Scrisori”).

Marg/escul, -ești v. Margareta III 8, 9.

CHRYSANTHEMUM L., CRIZANTEMĂ, TUFĂNICĂ, MARGARETĂ, fam. Comvositae. Gen originar din Asia, Africa, Europa, peste 150 spiecii, anuale și perene, plante erbacee, subfrutescente sau arbuști, 0,20-1,50 m înălțime. înflorește din mai-noiemb. și chiar tot timpul anului aplicând lumină artificială și alte tratamente. Tulpină robustă, erectă, ramificată, foliată. Frunze alterne, ovate, incize pînă la penatifide, cele superioare adesea întregi. Flori (foliolele involucrului cu marginile membranoase, sînt imbricate) dispuse în capitule terminale cu diametru de diferite mărimi.

Chrysanthemum leucanthemum L. (syn. Leucanthemum vulgare Lam.), « Margaretă ». Specie care înflorește vara. Capitule simple (cca 4 cm diametru) formate în centru din flori tubuloase, galbene, hermafrodite și flori ligulate pe margine, albe, femele. Frunze tulpinale sesile, amplexicaule, întregi, serate, oblonge sau liniare, cele radicale pețiolate, oblong-spatulate, erecte, crenate. Plantă erbacee, perenă (cca 70 cm înălțime), glabră sau păroasă, cu tulpini drepte, ramificate în formă de tufă.

Chrysanthemum maximum Ram. (syn. Leucanthemum maximum DC.), « Margaretă ». Specie care înflorește vara. Capitul (cca 7 cm diametru) în vîrful unei tije drepte, flori mari, albe, cu centrul galben. Frunze mari, cărnoase, lucioase, netede. Plantă vivace, cca 90 cm înălțime (Pl. 21, fig. 124).

margaretă, margarete s. f. (er.) vulvă.

MARGARETĂ s. (BOT.; Chrysanthemum leucanthemum) (pop.) mărgărită, (reg.) aurată, roman, tătăișă, ochiul-boului, romaniță-mare, salomii-galbene (pl.).

margaretă s.f. 1 (bot.) Chrysanthemum leucanthemum; <pop.> mărgărită, mărgărită-aurată, mărgărită-de-câmp, <reg.> aurată (v. aurat²), iarba-junghiului (v. iarbă), iarba-tăieturii (v. iarbă), ochiul-boului (v. ochi¹), roman¹, romaniță-mare, salomii-galbene (v. salomie), tătăișă¹, tufănică. 2 (anat.; arg.) v. Vulvă.

mărgărită s.f. I (bot.) 1 (pop.; și mărgărită-aurată, mărgărită-de-câmp) v. Margaretă (Chrysanthemum leucanthemum). 2 (reg.) v. Bănuț. Părăluță (Bellis perennis). 3 (reg.) v. Crizantemă. Dumitrită. Tufanică. Tufanită (Chrysanthemum indicum). 4 (reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi¹) (Callistephus chinensis). II (entom.; reg.) v. Boul-Domnului (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Vaca-Domnului (v. vacă) (Coccinella septempunctata).

MARGARETĂ s. (BOT.; Chrysanthemum leucanthemum) (pop.) mărgărită, (reg.) aurată, roman, tătăișă, ochiul-boului, romaniță-mare, salomii-galbene (pl.).

MARGARÉTĂ s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu inflorescența compusă din flori mici, galbene, dispuse într-un disc central, iar pe margine flori cu o corolă lungă, albă; aurată, (regional) mărgărită (1), roman, tătăișă, ochiul-boului, romaniță-mare (Chrysanthemum leucanthemum). Și din treacăt, ici și colo, să culegi. . . Margarete, scînteietoare și aglice. TOPÎRCEANU, B. 44. Purta batistă albă la buzunarul de la piept, o margaretă la butonieră și ochelari de soare. V. ROM. iulie 1954, 77. - Pl.: margarete. - Și: (regional) mărgărétă (VICIU, S. GL.), (învechit) mărgherítă (COSTINESCU) s. f. – Din fr. marguerite, germ. Margarete.

MĂRGĂRÉTĂ s. f. v. margaretă.

MĂRGHERÍTĂ s. f. v. margaretă.