MARGARÉTĂ s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu inflorescența compusă din flori mici, galbene, dispuse într-un disc central, iar pe margine flori cu o corolă lungă, albă; aurată, (regional) mărgărită (1), roman, tătăișă, ochiul-boului, romaniță-mare (Chrysanthemum leucanthemum). Și din treacăt, ici și colo, să culegi. . . Margarete, scînteietoare și aglice. TOPÎRCEANU, B. 44. Purta batistă albă la buzunarul de la piept, o margaretă la butonieră și ochelari de soare. V. ROM. iulie 1954, 77. - Pl.: margarete. - Și: (regional) mărgărétă (VICIU, S. GL.), (învechit) mărgherítă (COSTINESCU) s. f. – Din fr. marguerite, germ. Margarete.