MARCHIZ, marchizi, s. m. 1. Titlu purtat, în societatea medievală apuseană, de către conducătorul unui comitat de frontieră; conducător militar al unei mărci³. 2. Titlu de noblețe în unele țări din Europa Apuseană, superior aceluia de conte și inferior aceluia de duce. 3. Persoană care poartă unul dintre aceste titluri. – Din fr. marquis.

marchiz sm [At: CUGETĂRI, I, 9^v/23 / V: (înv) ~chez / Pl: ~i / E: fr marquis] 1Titlu purtat în orânduirea feudală apuseană de către conducătorul unui ținut de la graniță din unele state. 2 Titlu de noblețe superior aceluia de conte și inferior aceluia de duce. 3 Persoană care poartă titlul de marchiz (2) Vz margraf.

MARCHIZ, marchizi, s. m. 1. Titlu purtat, în societatea medievală apuseană, de către conducătorul unui comitat de frontieră; conducător militar al unei mărci³. 2. Titlu de noblețe în unele țări din Europa apuseană, superior aceluia de conte și inferior aceluia de duce. 3. Persoană care poartă unul dintre aceste titluri. – Din fr. marquis.

MARCHIZ, marchizi, s. m. Titlu de noblețe, rang în apusul Europei, între duce și conte; persoană care poartă acest titlu. Ce e muzeul acesta de conți, contese, marchizi, marchize? C. PETRESCU, Î. N 55. Personalul civil obicinuit, care se compunea din marchizul de Massignac... și vreo șase-șapte atașați și dragomani. GHICA, A. 19.

MARCHIZ s.m. Titlu nobiliar între duce și conte; persoană care poartă acest titlu. [< fr. marquis].

MARCHIZ s. m. titlu nobiliar între duce și conte. (< fr. marquis)

MARCHIZ ~i m. (în unele țări; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Reprezentant al nobilimii cu grad superior contelui și inferior ducelui. /<fr. marquis

marchiz m. titlu de nobleță mai jos de duce și mai sus de conte (= fr. marquis).

*marchíz m. (fr. marquis, vfr. marchis, infl. de it. marchese, d. germ. mark, lat. margo, margine, hotar și sufixu lat. -ensis, fr. ieis, -is și it. -ese). În vechime, în apusu Eŭropeĭ, șefu uneĭ moșiĭ de la hotaru țăriĭ, pe care-l apăra cu armele. Nobil între duce și conte. V. pîrcălab.

marchez sm vz marchiz

marchiz s. m., pl. marchizi

marchiz s. m., pl. marchizi

marchiz s. m., pl. marchizi

marchiz, -zi.

marchiz (marchizi), s. m. – Titlu nobiliar între duce și conte. Fr. marquis, cu fonetismul reconstituit pe baza f. – Der. marchiză, s. f. (nevasta marchizului; antreu), din fr. marquise; marchizat, s. n.

MARCHIZ s. margraf, (înv.) marchion. (A fost înnobilat ~.)

MARCHIZ s. margraf, (înv.) marchion. (A fost înnobilat ~.)

MARCHÍZ s. m. Titlu purtat în orînduirea feudală apuseană de către conducătorul unui ținut de la graniță din unele state; titlu de noblețe superior aceluia de conte și inferior aceluia de duce; persoană care poartă unul dintre aceste titluri. V. m a r g r a f. Mulțime de conte a Italiii, de marchez[i] a Franției, de baroni a Alamanii, de gentelomi a Engleterii. CUGETĂRI, I, 9^v/23. Orinduind intr-aceste eparhii marchezi. IST. UNIV. III, 80/8. Fie cît de nenvățați, Cît neghiobi, cît desfrînați, L-e destul că-s neam mărit, Dintr-un sînge strălucit, D-un marchez, graf lăudat. MUMULEANU, C. 84/17. Marchezul de Valmi. . . au purces tot cu acel scopos să voroveascâ cu gheneralul Ghilmino. AR (1829), 38¹/37. Marchizul Mezon . . . să află la Moreea. CR (1829), 56²/34. Dama asta mică . . . dă brațul marchizului de Chabannes. NEGRUZZI, S. I, 328. Personalul civil obicinuit. . . se compunea din vicomtele de Reculot, de marchizul de Massignac, de Edm. de Bourqueney și vreo șase, șapte atașați și dragomani. GHICA, A. 19. Se investește pe marchizul de Brandenburg, Ioachim, cu comanda supremă a oștirei. XENOPOL, I. R. iv, 256. Ce e muzeul acesta de conți, contese, marchizi, marchize. . . , viconți, vicontese? C. PETRESCU, Î. II, 55. - Pl.: marchizi. – Și: (învechit) marchéz s. m. – Din fr. marquis. – Pentru varianta marchez, cf. it. m a r c h e s e.

MARCHÉZ s. m. v. marchiz.