3 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

marár, V. mărar.

MĂRÁR s. m. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze filiforme și cu flori galbene, folosită drept condiment (Anethum graveolens).Expr. A se băga în vorbă ca mărarul în ciorbă sau (rar) a se amesteca ca mărarul în bucate = a participa nepoftit la o discuție. – Cf. alb. mëraj, ngr. márathron.

mărar ssg [At: BIBLIA (1688), 768 716 / V: (înv) ~iu, (reg) mor~, morareu / E: cf ngr μαράθριον, μάραθρον, alb mëraj] 1 Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu flori galbene, folosită drept condiment (Anethum graveolens). 2 (Pfm; îe) A se băga în vorbă ca ~u-n ciorbă sau (rar) a se amesteca ca ~ul în bucate A interveni nepoftit în treburile cuiva. 3 (Îae) A participa nepoftit la o discuție. 4 (Reg; îc) ~iu-păsăresc Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene și cu fructe lungi, colorate în galben și brun (Ferulago silvaltica). 5 (Reg; îc) ~u-porcului Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene-deschis reunite în umbele mici (Peucedanum alsaticum). 6 (Reg; îc) ~u-ursului Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori mici, albe, situate la vârful tulpinii, cu fructe negricioase, aripate, ce crește pe stânci sau în regiunile de munte (Ligusticum simplex). 7 (Îae) Plantă erbacee umbeliformă, cu flori albe, dispuse în umbele mari, care crește prin locuri pietroase și în regiunile de munte (Peucedanum intermedium). 8 (Bot; reg; îae) Brioală (Meum mutellina). 9 (Bot; reg; îc) ~iul-cânelui Romaniță-puturoasă (Anthemis cotula). 10 (Bot; reg; îc) ~ul-câmpului Nemțișori-de-câmp (Delphinium consolida). 11 (Bot; reg; îc) ~iu-bălților Mărăraș (Oenanthe phellandrium). 12 (Bot; reg; îc) ~u-muntelui Asmățui sălbatic (Chaerophyllum hirsutum). 13 (Bot; reg; îc) ~iul-cel-tare Anason (Pimpinella anisum). 14 (Bot; reg; îc) ~iu-calului Odagaci (Saponaria officinalis). corectată

MĂRÁR s. m. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze filiforme și cu flori galbene, întrebuințată drept condiment (Anethum graveolens).Expr. A se băga în vorbă ca mărarul în ciorbă sau (rar) a se amesteca ca mărarul în bucate = a participa nepoftit la o discuție. – Cf. alb. mëraj, ngr. márathron.

MĂRÁR s. m. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, ale cărei frunze se întrebuințează drept condiment (Anethum graveolens).

MĂRÁR m. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina ramificată, cu frunze mărunte și cu flori galbene-verzui, folosită drept condiment. /Cuv. autoht.

mărar m. plantă cu miros aromatic (Anethum graveolens). [Cf. lat. MARATHRUM].

mărár (vest) și marár (est) m. ca plantă și n. ca marfă (ngr. maráthrion, dim. d. márathron și málathron, d. vgr. marathron și márathon, de unde și lat. marathrum; alb. maráĭ, măraĭă, vsl. molotrŭ. V. molotru). O plantă umbeliferă aromatică culinară (anéthum [saŭ peucédanum] gravéolens).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂRARUL-CÁLULUI s. v. ciuin, odagaci, săpunariță.

mărarul-calului s. v. CIUIN. ODAGACI. SĂPUNARIȚĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mărár s. m. – Plantă (Anethum graveolens). Legat. de gr. μάραθρον, dar der. e obscură. Der. directă din gr. (Thumb 15; Philippide, Principii, 107; Philippide, II, 744; Pascu, II, 60; Diculescu, Elementele, 460) e puțin probabilă. Poate din ngr. μαράθριον (Berneker, II, 73; Philippide, II, 647), cf. alb. marai, mërajë, sb., cr. morac. Cf. molotru.Der. mărăraș, s. m. (plantă, Phellandrium aquaticum).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

mărar (pe șanuri) expr. (vulg.) părul de pe picioare.

Intrare: marar
marar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mărar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărar
  • mărarul
  • măraru‑
plural
genitiv-dativ singular
  • mărar
  • mărarului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mărarul-calului
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărarul-calului
plural
genitiv-dativ singular
  • mărarului-calului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mărar

  • 1. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze filiforme și cu flori galbene, folosită drept condiment (Anethum graveolens).
    surse: DEX '09 DLRLC diminutive: mărăraș
    • 1.1. expresie A se băga în vorbă ca mărarul în ciorbă sau (rar) a se amesteca ca mărarul în bucate = a participa nepoftit la o discuție.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

mărarul-calului

etimologie: