2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MANTÉL s. n. v. mantelă.

MANTÉL s.n. v. mantelă.

mantél n., pl. e, mantélă și mantílă f., pl. e (it. mantello, fr. mantille [d. sp. mantilla], din aceĭașĭ răd. cu manta). Măntăluță de damă.

MANTÉLĂ, mantele, s. f. (Înv.) 1. Haină largă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei peste rochie; mantilă. 2. Mantie. – Din it. mantello. Cf. rus. mantel.

mante sf [At: VALIAN, V. / V: mantel sn / Pl: ~le / E: it mantello, rs мантел] 1 (înv) Haină largă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei pe deasupra celorlalte haine Si: (înv) mantilă (1), (îvr) mantăl. 2 (Înv) Mantie.

mânțel, ~ea a, av, sf vz mărunțel

MANTÉLĂ, mantele, s. f. (Înv.) 1. Haină lungă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei peste rochie; mantilă. 2. Mantie. – Din it. mantello. Cf. rus. mantel.[1]

  1. Var.: mantél. cata

MANTÉLĂ, mantele, s. f. (Învechit; și în forma mantel) Haină purtată de femei pe deasupra rochiei. Te rog, lasă pe Spiridon să se ducă pîn la mine acasă, ca să-mi aducă mantelul; bate vîntul și mi-e frică să nu răcesc. CARAGIALE, O. I 58. Fosta-i pe la croitorul meu, ca să-i spui să-mi aducă mantela cea de drum? ALECSANDRI, T. I 271. ♦ Mantie. Niște porci îi sfîșiară mantela și coiful. BĂLCESCU, O. II 258. – Variantă: mantél s. n.

MANTÉLĂ s.f. Manta scurtă cu care femeile își acopereau umerii și brațele. ♦ Mantie. [Var. mantel s.n. / < it. mantello, rus. mantel, germ. Mantel, cf. lat. mantellum].

MANTÉLĂ s. f. mantilă (1). (< it. mantello)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mantélă (înv.) s. f., g.-d. art. mantélei; pl. mantéle

mantélă s. f., g.-d. art. mantélei; pl. mantéle[1]

  1. Var. mantel (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MANTÉLĂ s. (înv.) mantăl, mantilă. (Ea purta o ~.)[1]

  1. Var. mantel (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

MANTÉLĂ s. v. mantie.[1]

  1. Var. mantel (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

MANTE s. (înv.) mantăl, mantilă. (Ea purta o ~.)

Intrare: mantelă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mante
  • mantela
plural
  • mantele
  • mantelele
genitiv-dativ singular
  • mantele
  • mantelei
plural
  • mantele
  • mantelelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mantel
  • mantelul
  • mantelu‑
plural
  • mantele
  • mantelele
genitiv-dativ singular
  • mantel
  • mantelului
plural
  • mantele
  • mantelelor
vocativ singular
plural
Intrare: mânțel
mânțel
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mantelă mantel învechit

  • 1. Haină largă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei peste rochie.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: mantilă mantăl diminutive: manteluță 2 exemple
    exemple
    • Te rog, lasă pe Spiridon să se ducă pîn la mine acasă, ca să-mi aducă mantelul; bate vîntul și mi-e frică să nu răcesc. CARAGIALE, O. I 58.
      surse: DLRLC
    • Fosta-i pe la croitorul meu, ca să-i spui să-mi aducă mantela cea de drum? ALECSANDRI, T. I 271.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Niște porci îi sfîșiară mantela și coiful. BĂLCESCU, O. II 258.
      surse: DLRLC

etimologie: