MANTÉLĂ s. f. (Învechit) 1. Haină largă, mai scurtă decît mantaua, purtată de femei pe deasupra celorlalte haine; (învechit) mantilă, (învechit, rar) mantăl. Cf. VALIAN, V. Să-i arăte că mantela minunat face foș, foș. PR. DRAM. 360. Iarna, unii [lilieci] se acopăr cu aripele ca cu un mantel. BARASCH, I. N. 249, cf. PONTBRIANT, D. Fost-ai pe la croitorul meu, ca să-i spui să-mi aducă mantela cea de drum? ALECSANDRI, T. 851, cf. 352. 2. Mantie. Își sfărîmă. . . cheutoarea mantelei. BĂLCESCU, M. V. 392. Sînt persecutați ca martirii. . . nici tremurul și suspinul nu și-l fac decît sub mantelă. BARIȚIU, P. A. III, 136. - Pl.: mantele. – Și: mantel s. n. – Din it. mantello. – Cf. rus. маптел.