4 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MANITÁ, pers. 3 manitează, vb. I. Refl. (Despre vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită. – Din manită.

MANITÁ, pers. 3 manitează, vb. I. Refl. (Despre vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită. – Din manită.

manita vru [At: DEX-S / Pzi: ~tea / E: manită] (D. vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită.

MANITÁ vb. refl. (despre vin) a se altera sub acțiunea unor bacterii specifice, care transformă zahărul în manită. (< manită)

MANÍTĂ s. f. Substanță organică zaharată conținută în rășina de frasin și în unele ciuperci. – Din fr. mannite.

MANÍTĂ s. f. Substanță organică zaharată conținută în rășina de frasin și în unele ciuperci. – Din fr. mannite.

mani2 i [At: H XI, 379 / E: fo] (Reg; rep) Strigăt cu care se cheamă rațele sau bobocii de rață.

mani1 smp [At: DEX / E: lat manes, -ium] (Mit; Ant) Nume dat în mitologia romanilor și a vechilor popoare italice sufletelor morților, considerate zei ocrotitori ai căminului.

mani sf [At: DN3 / Pl: ~te / E: fr mannite] Substanță organică zaharată conținută în rășina de frasin și în unele ciuperci, cu acțiune laxativă.

maniță sf [At: (a. 1792) URICARIUL, IV, 134/18 / V: (înv) maniț sn / E: nct] Numele unei stofe din care se confecționau altădată haine, rochii etc.

MANÍȚĂ s. f. (Învechit) Stofă groasă din care se făceau odinioară anterie și rochii. Nu va purta niciodată rochii de maniță și de bogasiu. FILIMON, C. 209.

MANÍTĂ s.f. (Chim.) Substanță organică zaharată care se găsește în rășina de frasin și în unele ciuperci, având acțiune laxativă. [< fr. mannite].

MANÍTĂ s. f. 1. substanță organică cu gust dulce, în rășina de frasin și în unele ciuperci, cu acțiune laxativă. 2. boală a vinului datorată manitei (1). (< fr. mannite)

maniță f. stofă din care se făceau anterie și rochii (FIL.). [Origină necunoscută].

maníță f., pl. e (ngr. manitsa, manșon). Flm. Un fel de stofă din care se făceaŭ anterie, rochiĭ ș. a.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

manitá vb., ind. prez. 3 sg. maniteáză


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

maníță (-țe), s. f. – Postav de lînă. Ngr. μανίτσα „manșon” (Scriban). Sec. XIX, înv.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

maníță s.f. (înv.) stofă din care se făceau anterie, rochii etc.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Mani, -ța, -țiu v. Manuel III 8, 9.


Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MANÍȚĂ s. f. Numele unei stofe din care se confecționau altădată haine, rochii etc. Un antereu mare de alâge maniț cu cheltuielile de ață (a. 1792). URICARIUL, IV, 134/18. Un june. . . îmbrăcat cu anteriu de maniță. FILIMON, O. I, 108. Nu va purta niciodată rochii de maniță și de bogasiu. id. ib. 222. - Și: (învechit) maniț s. n. – Etimologia necunoscută.

Intrare: manita
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • manita
  • manitare
  • manitat
  • manitatu‑
  • manitând
  • manitându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • manitea
(să)
  • maniteze
  • manita
  • manită
  • manitase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • manitea
(să)
  • maniteze
  • manitau
  • manita
  • manitaseră
Intrare: manită
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mani
  • manita
plural
genitiv-dativ singular
  • manite
  • manitei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: Manița
Manița nume propriu
nume propriu (I3)
  • Manița
Intrare: maniță
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maniță
  • manița
plural
genitiv-dativ singular
  • manițe
  • maniței
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

manita

  • 1. (Despre vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

etimologie:

  • manită
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

manită

  • 1. Substanță organică zaharată conținută în rășina de frasin și în unele ciuperci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. Boală a vinului datorată manitei (1.).
    surse: MDN '00

etimologie:

maniță

  • 1. învechit Stofă groasă din care se făceau odinioară anterie și rochii.
    exemple
    • Nu va purta niciodată rochii de maniță și de bogasiu. FILIMON, C. 209.
      surse: DLRLC

etimologie: