2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijire specială dată unghiilor de la mâini prin tăierea și pilirea lor, urmată de curățarea pielițelor (și de lăcuire). – Din germ. Manikür, Maniküre. Cf. fr. manucure, manicure „manichiuristă”.

manichiură sf [At: L. ROM. 1959, nr. 1, 55 / V: mânec~ / Pl: ~ri / E: fr mannucure, manicure] Îngrijire specială a unghiilor de la mâini.

MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijire specială dată unghiilor de la mâini prin tăierea și pilirea lor, urmată de curățarea pielițelor (și de lăcuire). – Probabil din germ. Manikür, Maniküre. Cf. fr. manucure, manicure „manichiuristă”.

MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

MANICHIÚRĂ s.f. Îngrijire a mâinilor și mai ales a unghiilor de la mâini prin curățirea (și lăcuirea) lor. [Pron. -chiu-. / < fr. manucure, cf. lat. manus – mână, cura – îngrijire].

MANICHIÚRĂ s. f. îngrijire specială a unghiilor de la mâini. (< germ. Maniküre, fr. manucure)

MANICHIÚRĂ f. Îngrijire estetică a unghiilor (prin curățarea și lăcuirea lor). [G.-D. manichiurii; Sil. -chiu-] /<fr. manucure, germ. Manikür

manicură f. femeie care îngrijește mâinile.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

manichiúră (-chiu-) s. f., g.-d. art. manichiúrii; pl. manichiúri

manichiúră s. f. (sil. -chiu-), g.-d. art. manichiúrii; pl. manichiúri

manichiurá vb. ind. prez. 1 sg. manichiuréz, 3 sg. și pl. manichiureáză


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

manicúră s. f. – Îngrijire a a mîinilor. – Var. manichiură. Fr. manicure, în loc de manucure.Der. manicura, vb. (a îngriji mîinile); manicuristă (var. manichiuristă, manichiureză), s. f. (femeie care îngrijește mîinile și unghiile).

Intrare: manichiură
manichiură substantiv feminin
  • silabație: -chiu-ră info
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • manichiu
  • manichiura
plural
  • manichiuri
  • manichiurile
genitiv-dativ singular
  • manichiuri
  • manichiurii
plural
  • manichiuri
  • manichiurilor
vocativ singular
plural
Intrare: manichiura
verb (VT201)
Surse flexiune: MDN '08, DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • manichiura
  • manichiurare
  • manichiurat
  • manichiuratu‑
  • manichiurând
  • manichiurându‑
singular plural
  • manichiurea
  • manichiurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • manichiurez
(să)
  • manichiurez
  • manichiuram
  • manichiurai
  • manichiurasem
a II-a (tu)
  • manichiurezi
(să)
  • manichiurezi
  • manichiurai
  • manichiurași
  • manichiuraseși
a III-a (el, ea)
  • manichiurea
(să)
  • manichiureze
  • manichiura
  • manichiură
  • manichiurase
plural I (noi)
  • manichiurăm
(să)
  • manichiurăm
  • manichiuram
  • manichiurarăm
  • manichiuraserăm
  • manichiurasem
a II-a (voi)
  • manichiurați
(să)
  • manichiurați
  • manichiurați
  • manichiurarăți
  • manichiuraserăți
  • manichiuraseți
a III-a (ei, ele)
  • manichiurea
(să)
  • manichiureze
  • manichiurau
  • manichiura
  • manichiuraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

manichiură

  • 1. Îngrijire specială dată unghiilor de la mâini prin tăierea și pilirea lor, urmată de curățarea pielițelor (și de lăcuire).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • A-și face manichiura.
      surse: DLRLC

etimologie: