MANICHIURĂ, manichiuri, s. f. Îngrijire specială dată unghiilor de la mâini prin tăierea și pilirea lor, urmată de curățarea pielițelor (și de lăcuire). – Din germ. Manikür, Maniküre. Cf. fr. manucure, manicure „manichiuristă”.

manichiură sf [At: L. ROM. 1959, nr. 1, 55 / V: mânec~ / Pl: ~ri / E: fr mannucure, manicure] Îngrijire specială a unghiilor de la mâini.

MANICHIURĂ, manichiuri, s. f. Îngrijire specială dată unghiilor de la mâini prin tăierea și pilirea lor, urmată de curățarea pielițelor (și de lăcuire). – Probabil din germ. Manikür, Maniküre. Cf. fr. manucure, manicure „manichiuristă”.

MANICHIURĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

MANICHIURĂ s.f. Îngrijire a mîinilor și mai ales a unghiilor de la mîini prin curățirea (și lăcuirea) lor. [Pron. -chiu-. / < fr. manucure, cf. lat. manus – mînă, cura – îngrijire].

MANICHIURĂ s. f. îngrijire specială a unghiilor de la mâini. (< germ. Maniküre, fr. manucure)

MANICHIURĂ f. Îngrijire estetică a unghiilor (prin curățarea și lăcuirea lor). [G.-D. manichiurii; Sil. -chiu-] /<fr. manucure, germ. Manikür

manechiură sf vz manichiură

manicură f. femeie care îngrijește mâinile.

manichiură (desp. -chiu-) s. f., g.-d. art. manichiurii; pl. manichiuri

manichiură (-chiu-) s. f., g.-d. art. manichiurii; pl. manichiuri

manichiură s. f. (sil. -chiu-), g.-d. art. manichiurii; pl. manichiuri

manichiură

manicură s. f. – Îngrijire a a mîinilor. – Var. manichiură. Fr. manicure, în loc de manucure. – Der. manicura, vb. (a îngriji mîinile); manicuristă (var. manichiuristă, manichiureză), s. f. (femeie care îngrijește mîinile și unghiile).

MANICHIURĂ s. f. Îngrijire specială dată unghiilor de la mîini. Cf. L. ROM. 1959, nr. 1, 66. Toma o urmărise de nenumărate ori pe Veronica prin geamul salonului de manichiură. PREDA, R. 73. – Pl.: manichiuri. – Și: manechiúră s. f. – Din fr. manucure, manicure „manichiuristă”.

MANECHIURĂ s. f. v. manichiură.