14 definiții pentru mandatar

MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.

MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.

MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană care a primit o împuternicire, căreia i s-a dat un mandat. Acest mandatar fusese pe vremuri funcționar la vama Prisăcani. VLAHUȚĂ, O. A. 246.

mandatár s. m., pl. mandatári

mandatár s. m., pl. mandatári

MANDATÁR s. 1. v. reprezentant. 2. v. procurist.

MANDATÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) căruia i s-a dat o împuternicire, un mandat (1); împuternicit. [< fr. mandataire, cf. lat. mandatarius, germ. Mandatar].

MANDATÁR, -Ă s. m. f. 1. cel căruia i s-a dat un mandat (1); împuternicit. 2. persoană căreia i s-a încredințat administrarea unei unități comerciale. (< fr. mandataire, germ. Mandatar)

MANDATÁR ~i m. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat. /<fr. mandataire

mandatar m. cel însărcinat cu un mandat.

*mandatár, -ă s. (lat. mandatarius). Care are mandat saŭ procură de a lucra în numele altuĭa.

mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre

mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MANDATÁR s. 1. împuternicit, reprezentant, (înv.) isprávnic, mandatór. (El e ~ meu.) 2. împuternicit, procurator, procurist, (înv.) procuránt. (~ al unei întreprinderi.)

Intrare: mandatar
mandatar
substantiv masculin și feminin (MF1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mandatar mandatarul mandata mandatara
plural mandatari mandatarii mandatare mandatarele
genitiv-dativ singular mandatar mandatarului mandatare mandatarei
plural mandatari mandatarilor mandatare mandatarelor
vocativ singular
plural