14 definiții pentru „mandatar”   declinări

MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană care a primit o împuternicire, căreia i s-a dat un mandat. Acest mandatar fusese pe vremuri funcționar la vama Prisăcani. VLAHUȚĂ, O. A. 246.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

mandatár s. m., pl. mandatári

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

mandatár s. m., pl. mandatári

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MANDATÁR s. 1. v. reprezentant. 2. v. procurist.

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MANDATÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) căruia i s-a dat o împuternicire, un mandat (1); împuternicit. [< fr. mandataire, cf. lat. mandatarius, germ. Mandatar].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MANDATÁR, -Ă s. m. f. 1. cel căruia i s-a dat un mandat (1); împuternicit. 2. persoană căreia i s-a încredințat administrarea unei unități comerciale. (< fr. mandataire, germ. Mandatar)

Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MANDATÁR ~i m. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat. /<fr. mandataire

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

mandatar m. cel însărcinat cu un mandat.

Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

*mandatár, -ă s. (lat. mandatarius). Care are mandat saŭ procură de a lucra în numele altuĭa.

Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MANDATÁR s. 1. împuternicit, reprezentant, (înv.) isprávnic, mandatór. (El e ~ meu.) 2. împuternicit, procurator, procurist, (înv.) procuránt. (~ al unei întreprinderi.)

Sursa: Sinonime82 (1982) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink