2 intrări

37 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MAIESTÁTE, (2) maiestăți, s. f. 1. Caracter ori aspect impunător, grandios sau solemn care trezește admirație, respect etc.; măreție. 2. Suveran, monarh. ♦ (Urmat de un adj. pos.) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh. Maiestatea Sa. Maiestățile Voastre. [Var.: majestáte s. f.] – Din lat. maiestas, -atis, fr. majesté.

maiestate sf [At: (a. 1783) IORGA, S. D. XIII, 13 / V: maje~, (pop) măi~, (reg) ~tă, (înv) maiestat sm, (înv) maiastat sm / Pl: (1) ~tăți / E: lat maiestas, -atis, fr majesté, ger Majestät] 1 Suveran. 2 (Înv) Putere supremă Si: suveranitate. 3 (Urmat de un adjectiv posesiv) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu sau despre un monarh Vz mărie1, înălțime. 4 Aspect grandios, care trezește admirație Si: măreție Cf maiestuos. 5 Prestanță a ținutei, a expresiei. 6 Caracter solemn, care impune respect.

MAIESTÁTE, (2) maiestăți, s. f. 1. Caracter ori aspect impunător, grandios sau solemn care trezește admirație, respect etc.; măreție. 2. Suveran, monarh. ♦ Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh. [Var.: majestáte s. f.] – Din lat. maiestas, -atis, fr. majesté.

MAIESTÁTE, (2) maiestăți, s. f. 1. Caracter sau aspect impunător, care trezește admirație, respect etc.; măreție. Doctorul. contempla mut maiestatea naturii. BART, E. 123. Curg mîndru-n nepăsare, cu-o lină maiestate. ALECSANDRI, P. III 135. Privind maiestatea naturii, el se inspiră. NEGRUZZI, S. I 197. 2. (Adesea urmat de adjectivul posesiv de pers. 2 sau 3 sg.) Titlu dat capetelor încoronate. Nu ți-ai iubit poporul, maiestate, sau nu l-ai înțeles – și e totuna. De sus și pînă jos s-a-ntins minciuna, Ea leagă și desleagă-n țară toate, VLAHUȚĂ, O. A. I 39. – Variantă: majestáte s. f.

MAIESTÁTE s.f. 1. Grandoare, somptuozitate, măreție. 2. Titlu care se dă monarhilor. [Pron. ma-ies-, var. majestate s.f. / < lat. maiestas, cf. fr. majesté].

MAIESTÁTE s. f. 1. titlu care se dă monarhilor. 2. grandoare, somptuozitate, măreție. (< lat. maiestas, fr. majesté)

MAIESTÁTE ~ăți f. 1) Caracter maiestuos; aspect măreț și solemn care provoacă admirație. 2) (folosit și ca termen de adresare) Conducător suprem al unui stat; monarh; suveran; rege; împărat; rigă; țar; sultan. 3) Termen reverențios care era folosit la adresa unei persoane de rang înalt. [G.-D. maiestății] /<lat. maiestas, ~atis, fr. majesté[1]

  1. Var. majestate LauraGellner

maiestate f. 1. mărire ce inspiră admirațiune, respect: maiestatea unui templu; fig. maiestatea augustei bătrâneți AL.; 2. titlu dat împăraților, regilor și soțiilor tor.

*maĭestáte f. (lat. majéstas, -átis, d. majus, major, maĭ mare). Mărime supremă: maĭestatea divină. Aer de mărime propriŭ a inspira respect: comandantu avea un aer plin de maĭestate. Titlu dat împăraților și regilor (pe scurt: M. S.). Mavestatea Sa Foarte Creștină, regele Franciiĭ. Maĭestatea Sa Catolică, regele Spaniiĭ.

MAJESTÁTE s. f. v. maiestate.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

maiestáte (măreție) s. f., g.-d. art. maiestắții

!Maiestáte/Majestáte (termen de adresare) s. f. voc.

maiestáte s. f., g.-d. art. maiestății[1]

  1. Var. majestate LauraGellner

Maiestáte (termen de adresare) s. f.[1]

  1. Var. majestate LauraGellner

maiestate, -tăți. Abrevieri: M. S. = Maiestatea Sa, MM. LL. = Maiestățile Lor, M. S. R. = Maiestatea Sa Regele.

!Maiestátea Sa/Majestátea Sa loc. pr., g.-d. Maiestắții Sále/Majestắții Sále; abr. M. S.; pl. Maiestắțile Lor/ Majestắțile Lor

arată toate definițiile

Intrare: maiestate / majestate
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maiestate
  • maiestatea
plural
  • maiestăți
  • maiestățile
genitiv-dativ singular
  • maiestăți
  • maiestății
plural
  • maiestăți
  • maiestăților
vocativ singular
  • maiestate
plural
  • maiestăților
substantiv feminin (F117)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Majestate
  • Majestatea
plural
  • Majestăți
  • Majestățile
genitiv-dativ singular
  • Majestăți
  • Majestății
plural
  • Majestăți
  • Majestăților
vocativ singular
  • Majestate
plural
  • Majestăților
Intrare: măiestate
măiestate
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

maiestate / majestate Majestate

  • 1. (numai) singular Caracter ori aspect impunător, grandios sau solemn care trezește admirație, respect etc.
    exemple
    • Doctorul. contempla mut maiestatea naturii. BART, E. 123.
      surse: DLRLC
    • Curg mîndru-n nepăsare, cu-o lină maiestate. ALECSANDRI, P. III 135.
      surse: DLRLC
    • Privind maiestatea naturii, el se inspiră. NEGRUZZI, S. I 197.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '98 DEX '09
    • 2.1. (Urmat de un adjectiv posesiv) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh.
      surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file 2 exemple
      exemple
      • Maiestatea Sa. Maiestățile Voastre.
        surse: DEX '09
      • Nu ți-ai iubit poporul, maiestate, sau nu l-ai înțeles – și e totuna. De sus și pînă jos s-a-ntins minciuna, Ea leagă și desleagă-n țară toate. VLAHUȚĂ, O. A. I 39.
        surse: DLRLC
    • comentariu În aceste situații, termenii se scriu cu majusculă.
      surse: DOOM 2
  • comentariu Forma Majestate se folosește numai pentru sensul (2.).
    surse: DOOM 2

etimologie: