maala sf vz mahala¹

MAHALA, mahalale, s. f. 1. Cartier (mărginaș) al unui oraș; periferie. ◊ Loc. adj. De mahala = care aparține sau este specific mahalalei; p. ext. de rând, vulgar, grosolan. 2. P. ext. Populația unei mahalale (1). – Din tc. mahalle.

maală¹ sf [At: AN. DOBR. IV, nr. 4, 102 / Pl: ~le / E: ns cf măhal] (Reg) Muncă multă Si: (pop) hamalăc.

mahala¹ sf [At: (a. 1761) BUL. COM. IST. V, 254 / V: (reg) maala, măhală, măhăla, (rar) mala / Pl: ~le, (rar) măhălăli / E: tc mahalle] 1 (Urmat de nume propriu; șdp) Stradă sau cartier mărginaș al unui oraș sau al unui târg Si: periferie. 2 Locuitori ai mahalalei (1). 3 (Îla) De ~ Care aparține mahalalei. 4 (Îal) Specific mahalalei. 5 (Îal; prt) Lipsit de maniere Si: grosolan, vulgar. 6 (Fam; îs) Gura ~lei Atitudine a oamenilor din mahala (1), concretizată în atitudini, zvonuri, bârfe. 7 (Prc) Stradă sau cartier din imediata apropiere a locuinței cuiva. 8 Populație din mahala (7). 9 (Reg) Cătun.

mala² sf vz mahala

măhală sf vz mahala¹

măhăla sf vz mahala¹

MAHALA, mahalale, s. f. 1. Cartier (mărginaș) al unui oraș. ◊ Loc. adj. De mahala = care aparține sau este specific mahalalei; p. ext. de rând, vulgar, grosolan. 2. P. ext. Populația unei mahalale (1). – Din tc. mahalle.

MAHALA, mahalale, s. f. 1. Cartier mărginaș al unui oraș (v. periferie); (învechit și arhaizant) cartier al unui oraș. Aveam eu un vecin în mahala la noi. Cînd eram eu copil, era ca dumneata, tînăr și voinic. DUMITRIU, N. 269. Din Tîrgul-Neamțului, prin mahalaua liniștită a Țuțuienilor, ieșim spre Cetățuie. SADOVEANU, O. VII 192. Zinca Bălcescu a căutat o casă încăpătoare la București și a găsit ceea ce-i trebuia cam prin mahalaua Visarionului. CAMIL PETRESCU, O. I 176. Iată cele întîi case a mahalalei Socola. ALECSANDRI, O. P. 183. ◊ Loc. adj. De mahala = care aparține mahalalei, specific mahalalei; (peiorativ) de rînd, vulgar, grosolan. Această cucoană, cu morala ei de mahala... trăiește înaintea ochilor noștri. GHEREA, ST. CR. II 200. Nu-i minune ca simțirea-i să se poată înșela, Să confunde-un crai de pică cu un crai de mahala. EMINESCU, O. I 162. 2. Populația unui cartier. Caterina a spus totdeauna tot ce avea pe inimă... de-o auzea toată mahalaua. DEMETRIUS, C. 34. Într-o noapte de primăvară Simion muri. N-a fost de loc un eveniment pentru mahala. SAHIA, N. 108. Pînă-n două zile mahalaua-ntreagă... a știut istoria lui kir Ianulea. CARAGIALE, O. III 32. – Pl. și: (popular) măhălăli (SADOVEANU, N. P. 388).

MAHALA ~le f. 1) Cartier de la marginea unui oraș; suburbie. 2) Populația unui asemenea cartier. [Art. mahalaua; G.-D. mahalalei] /<turc. mahalle

mahala f. 1. cartier, suburbie: câțiva feciori de boieri băteau mahalalele ziua și noaptea GHICA; 2. locuitorii unei mahalale: a sculat mahalaua în picioare [Turc. mahalla].

mahalá f. (turc. mahala, d. ar. mahalle și mehalle; ngr. mahalás, bg. sîrb. mahala). Fam. Cartier, suburbie.

mahala s. f., art. mahalaua, g.-d. art. mahalalei; pl. mahalale

mahala s. f., art. mahalaua, g.-d. art. mahalalei; pl. mahalale, art. mahalalele

mahala s. f., art. mahalaua, g.-d. art. mahalalei; pl. mahalale

mahala, pl. mahalale

MAALĂ s. v. hamal, hamalâc.

MAHALA s. 1. v. periferie. 2. v. margine.

MAHALA s. v. cartier.

maală s. v. HAMAL. HAMALÎC.

mahala s. v. CARTIER.

MAHALA s. 1. periferie, suburbie, (livr.) foburg, (Transilv.) oștează. (O ~ a unui oraș.) 2. barieră, margine, periferie. (Stă la ~ Bucureștiului.)

mahala (mahalale), s. f. – Suburbie, periferie. – Mr. măhală, megl. maală. Tc. (arab.) mahalle (Miklosich, Türk. Elem., II, 121; Roesler 599; Șeineanu, II, 242; Berneker, II, 5; Lokotsch 1350; Ronzevalle 159), cf. ngr. μαχαλᾶς, alb. mahaljë, bg., sb. mahala. – Der. mahalagiu, s. m. (persoană care trăiește la mahala; vulgar, grosolan); mahalagesc, adj. (de mahala): mahalagioaică, s. f. (femeie vulgară); mahalagism, s. n. (cuvînt sau expresie trivială). Mală, s. f. (stradă), folosit în Banat, este dubletul lui mahala, din sb. mala (Candrea).

MAALA s. f. v. mahala¹.

MAALĂ¹ s. f. (Regional) Muncă multă, hamalîc (Topalu-Hîrșova). AN. DOBR. IV, nr. 4, 102. E maală multă. ib. Etimologia necunoscută. Cf. m ă h a l.

MAHALA¹ s. f. 1. (Adesea urmat de un calificativ sau de un nume propriu; astăzi adesea depreciativ) Stradă sau cartier (mărginaș) al unui oraș sau al unui tîrg; periferie. Am vîndut o casă... în mahalao popii Drăgșin (a. 1761). BUL. COM. ist. v, 254. A găsit pe unul la Galata in mahalaoa turcească, ca să le cumpere (sfîrșitul sec. XVIII), LET.² III, 240, cf. AETHIOPICA, 66^r/4. Prădară tot norodul prin hanuri și mah(a)lale (a. 1782). GCR II, 127/21. Acești slujitori a soarelui umbla prin toate mahalalele. IST. AM. 48 ^r/4. Și cîți stînjâni va cuprinde partea fiecăreia mahala să se osebească cu petre hotară (a. 1816). URICARIUL, V, 206/16. [Focul] s-au răvărsat preste cvartirele de pe împregiur și mai cumplit preste măhălaua Galatei. AR (1829), 58²/9. Adrianopolul are unsprezece porți, se împarte în mai multe mahalale și coprinde două saraiuri. ib. 199²/19. Văd bine că n-avem stare și șădem la maala. PR. DRAM. 95. Tot suindu-se pînă-n mahalaua Sărăriei, stătu la portița unei căsuțe. NEGRUZZI, S. I, 16. Într-o ulicioară întunecoasă ce duce în mahalaua Dudescului sta de mai multe ore o butcă. FILIMON, O. I, 134, cf. 116. Iată cele întîi case a mahalalei Socola. ALECSANDRI, O. P. 183. El a fost odată, cînd a fost, trăitori în mahalaua țuțuienii din Tîrgul Neamțului. CREANGĂ, P. 105. De acolo se începe chiar orașul, adecă mahalaua bulgărească. COMTEMPORANUL, III, 658, cf. DELAVRANCEA, S. 107. La mahala în fiecare zi se întîmplă sfezi și mai totdeauna se mîntuie cu împăcare. GHEREA, ST. CR. I, 22. Domnul începe îndată să-i spuie că se duce să se plimbe pe Calea Victoriei, fiindcă lui nu-i place mahalaua, și numai ghinionul l-a făcut să ia casă p-aici. REBREANU, NUV. 146, cf. BACOVIA, O. 15. Ne-am coborât pe uliți de mahala uitată. D. BOTEZ, P. O. 76. Ținea în această mahala o prăvălie cu mărunțișuri. SAHIA, N. 91. Ajunsese pînă în cele mai depărtate măhălăli vestea întîmplărilor înfricoșate de la curte. SADOVEANU, N. P. 388. Prin măhălălile mărginașe de la Filaret și Vitan. C. PETRESCU, A. R. 6. Războiul nu alterase duhul de veche, patriarhală mahala bucureșteană. BENIUC, M. C. I, 256. E-un sat, sau mahala, sau nu știu ce-i. V. ROM. ianuarie 1954, 129. Au ți-e mahalaua mică, De nu-ți găsești ibovnică? TEODORESCU, P. P. 323, cf. ȘEZ. II, 184. Zări într-o uliță de mahala înfundată o lumină de luminare licărind prin fereastra unei căsuțe. POPESCU, B. i, 104. Mă petreci cu lumina, Lumina și inima, Câ-i grădina cam spinoasă, Și măhala-ntunecoasă. HODOȘ, C. 38, cf. VICIU, GL., ALR II 2613/2, 2614/2. Umblă întărîtînd cîinii prin mahala, se spune despre cel care își pierde nopțile la chefuri. Cf. ZANNE, P. I, 388. Rîsul rîde țara și mascaraua mahalaua, se spune despre cel care rîde de altul, fiind el singur de rîs. Cf. id. ib. II, 698. Găina, cînd va oua, Aude o mahala. id. ib. I, 471. ◊ L o c. adj. De mahala = care aparține sau este specific mahalalei; p. e x t. (peiorativ) de rînd, vulgar, grosolan. Cine ar fi crezut că asemenea platitudine de mahala să se îmbrace vreodată în vesmîntul poeziei? MAIORESCU, CR. I, 100. Nu-i minune ca simțirea-i să se poată înșela, Să confunde-un crai de pică Cu un crai de mahala. EMINESCU, O. I, 162. Această cucoană, cu morala ei de mahala, parcă trăiește înaintea ochilor noștri. GHEREA, ST. CR. II, 200. Era o fată de mahala, nu prea tânără, puțin căruntă la tîmple. M. I. CARAGIALE, C. 27. Se vedea de la primul contact că... se trage din oameni de mahala. STANCU, R. A. IV, 319. ◊ E x p r. Gura mahalalei v. g u r ă. ♦ P. r e s t r. Stradă sau cartier din imediata apropiere a locuinței cuiva. Cînd se apropia ziua nunții, mahalaua se împodobea cu brazi de la casa ginerelui pînă la casa miresei. GHICA, S. 33. Într-o zi dispăru și nu se mai întoarse; băieții din mahala spuneau că s-a înecat. VLAHUȚĂ, O. A. III, 79. Aduna crenguțe. . . să fabrice fluiere pentru toți copiii din mahala. C. PETRESCU, C. V. 215, cf. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 64. 2. P. e x t. Populația din cartierele (mărginașe ale) unui oraș sau din jurul locuinței cuiva. Te-ai înhăitat cu țiganii lui Velcea și jăfuiți mahalaua. FILIMON, O. I, 139. A băgat spaima în maala. CARAGIALE, O. II, 81, cf. 222. Apare ca un produs caraghios al ecoului pe care l-a avut în mahala acea semicultură repede și pocit introdusă la noi în veacul trecut. IBRĂILEANU, S. 47.Mă fac de rîsul mahalalei. REBREANU, NUV. 9. Vara, ridicam în picioare toată mahalaua. BRĂESCU, V 20. Într-o noapte de primăvară, Simion muri. N-a fost de loc un eveniment pentru mahala. SAHIA, N. 108. A spus totdeauna tot ce avea pe inimă... de-o auzea toată mahalaua. DEMETRIUS, C. 34. 3. (Regional) Cătun. Spre crivăț, peste Ozană, vine Tîrgul Neamțului, cu mahalaua Pometea. CREANGĂ, A. 72, cf. ALR I 379/418, 510. – Pl.: mahalale și (rar) măhălăli. – Și: (regional) maalá, măhălá, măhálă, (rar) mala (LM) s. f. – Din tc. mahalle.

MALÁ² s. f. v. mahala.

MĂHALĂ s. f. v. mahala¹.

MĂHĂLÁ s. f. v. mahala¹.