4 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂSCÁRĂ, măscări, s. f. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară; obscenitate, pornografie. ◊ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).

MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

MĂSCĂRÍE, măscării, s. f. (Înv.) Măscăriciune. – Măscări + suf. -ie.

măsca sf [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 147 / Pl: ~cări / E: drr măscări1 cf srb maskara] 1 (Pop; mpl) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată. 2 (Pop; mpl) Ocară. 3 (Pop; mpl) Obscenitate. 4 (Îe) A face de ~ A face de râs.

măscări2 vr [At: DLR / Pzi: ~resc / E: mască1 + -ări cf măscară] (Înv) A se masca1.

măscări1 [At: VARLAAM, C. 131 / Pzi: ~resc / E: mascara] (Îvp) 1 vt A lua pe cineva în batjocură Si: a batjocori, a insulta, a ocărî. 2 vt A defăima. 3 vt (Fig; c. i. un lucru concret) A urâți. 4 vt (Fig; c. i. un lucru concret) A murdări. 5 vt (Fig; c. i. o idee, un sentiment etc.) A înjosi. 6 vr A spune glume sau cuvinte obscene, măscări. 7 vr A se face de râs. 8 vr A se da în spectacol.

măscări3 vr [At: VICIU, GL. / Pzi: 3 ~rește / E: nct] (Reg) A se surpa.

măscărie sf [At: VARLAAM, C. 407 / Pl: ~ii / E: măscări1 + -ie] (Înv) 1-2 Măscăriciune (1-2).

MĂSCÁRĂ, măscări, s. f. (Pop.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară, obscenitate, pornografie. ◊ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).

MĂSCĂRÍE, măscării, s. f. Măscăriciune. – Măscări + suf. -ie.

MĂSCÁRĂ, măscări, s. f. (Mai ales la pl.) Obscenitate. Se așeza în mijlocul străzii cu mîinile în șolduri, blogodorind măscări. PAS, Z. I 145. Ordonanța maiorului i-a vorbit măscări nerușinate. C. PETRESCU, C. V. 85. Spune obrăznicii, măscări... și capătă și el o bucățică de pîine. CARAGIALE, S. 70.

MĂSCÁRĂ ~ări f. pop. Vorbă sau faptă indecentă, obscenă; obscenitate. /v. a măscări

A SE MĂSCĂRÍ mă ~ésc intranz. reg. A deveni murdar; a se umple de murdărie; a se murdări. /Din mascara

A MĂSCĂRÍ ~ésc tranz. reg. 1) A face să se măscărească; a murdări. 2) A trata cu măscări; a vorbi de rău; a huli; a ponegri; a batjocori; a denigra; a defăima; a calomnia; a cleveti; a bârfi; a blama. /Din mascara

măscărì v. (Banat) a ocărî, a sudui. [Serb. MASKARITI].

măscărésc v. tr. (d. mascara; sîrb. maskariti). Vechĭ. Maschez. Vechĭ. Azĭ. Ban. Înjur. Azĭ. Bas. Murdăresc. V. refl. Munt. Mă cert cu înjurăturĭ, cu trivialitățĭ: se certaŭ, se măscăreaŭ cu misițiĭ (CL. Ĭuniŭ 1910, 432).

măscắrĭ f. pl. (d. mascara). Mold. Est. Mascarale, vorbe obscene. – Vechĭ și măscăriĭ, povestirĭ obscene.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

măscáră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. măscắrii; pl. măscắri

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscăríe (înv.) s. f., art. măscăría, g.-d. art. măscăríei; pl. măscăríi, art. măscăríile

arată toate definițiile

Intrare: măscării
măscării
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: măscară
măscară substantiv feminin
substantiv feminin (F51)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măsca
  • măscara
plural
  • măscări
  • măscările
genitiv-dativ singular
  • măscări
  • măscării
plural
  • măscări
  • măscărilor
vocativ singular
plural
Intrare: măscări
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • măscări
  • măscărire
  • măscărit
  • măscăritu‑
  • măscărind
  • măscărindu‑
singular plural
  • măscărește
  • măscăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • măscăresc
(să)
  • măscăresc
  • măscăream
  • măscării
  • măscărisem
a II-a (tu)
  • măscărești
(să)
  • măscărești
  • măscăreai
  • măscăriși
  • măscăriseși
a III-a (el, ea)
  • măscărește
(să)
  • măscărească
  • măscărea
  • măscări
  • măscărise
plural I (noi)
  • măscărim
(să)
  • măscărim
  • măscăream
  • măscărirăm
  • măscăriserăm
  • măscărisem
a II-a (voi)
  • măscăriți
(să)
  • măscăriți
  • măscăreați
  • măscărirăți
  • măscăriserăți
  • măscăriseți
a III-a (ei, ele)
  • măscăresc
(să)
  • măscărească
  • măscăreau
  • măscări
  • măscăriseră
Intrare: măscărie
măscărie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măscărie
  • măscăria
plural
  • măscării
  • măscăriile
genitiv-dativ singular
  • măscării
  • măscăriei
plural
  • măscării
  • măscăriilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

măscară

  • 1. popular familiar mai ales la plural Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată.
    exemple
    • Se așeza în mijlocul străzii cu mîinile în șolduri, blogodorind măscări. PAS, Z. I 145.
      surse: DLRLC
    • Ordonanța maiorului i-a vorbit măscări nerușinate. C. PETRESCU, C. V. 85.
      surse: DLRLC
    • Spune obrăznicii, măscări... și capătă și el o bucățică de pîine. CARAGIALE, S. 70.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A face de măscară = a face de râs.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

măscări măscărit

etimologie:

  • mascara
    surse: DEX '98 DEX '09

măscărie

etimologie:

  • Măscări + sufix -ie.
    surse: DEX '98 DEX '09