măscări³ vr [At: VICIU, GL. / Pzi: 3 ~rește / E: nct] (Reg) A se surpa.

măscări² vr [At: DLR / Pzi: ~resc / E: mască¹ + -ări cf măscară] (Înv) A se masca¹.

măscări¹ [At: VARLAAM, C. 131 / Pzi: ~resc / E: mascara] (Îvp) 1 vt A lua pe cineva în batjocură Si: a batjocori, a insulta, a ocărî. 2 vt A defăima. 3 vt (Fig; c. i. un lucru concret) A urâți. 4 vt (Fig; c. i. un lucru concret) A murdări. 5 vt (Fig; c. i. o idee, un sentiment etc.) A înjosi. 6 vr A spune glume sau cuvinte obscene, măscări. 7 vr A se face de râs. 8 vr A se da în spectacol.

A MĂSCĂRI ~esc tranz. reg. 1) A face să se măscărească; a murdări. 2) A trata cu măscări; a vorbi de rău; a huli; a ponegri; a batjocori; a denigra; a defăima; a calomnia; a cleveti; a bârfi; a blama. /Din mascara

A SE MĂSCĂRI mă ~esc intranz. reg. A deveni murdar; a se umple de murdărie; a se murdări. /Din mascara

măscărì v. (Banat) a ocărî, a sudui. [Serb. MASKARITI].

măscărĭ f. pl. (d. mascara). Mold. Est. Mascarale, vorbe obscene. – Vechĭ și măscăriĭ, povestirĭ obscene.

măscărésc v. tr. (d. mascara; sîrb. maskariti). Vechĭ. Maschez. Vechĭ. Azĭ. Ban. Înjur. Azĭ. Bas. Murdăresc. V. refl. Munt. Mă cert cu înjurăturĭ, cu trivialitățĭ: se certaŭ, se măscăreaŭ cu misițiĭ (CL. Ĭuniŭ 1910, 432).

măscări (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscăresc, 3 sg. măscărește, imperf. 1 măscăream; conj. prez. 1 sg. să măscăresc, 3 să măscărească

măscări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscăresc, imperf. 3 sg. măscărea; conj. prez. 3 să măscărească

măscări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscăresc, imperf. 3 sg. măscărea; conj. prez. 3 sg. și pl. măscărească

MĂSCĂRI vb. v. batjocori, bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, drăcui, înjura, masca, ocărî, ponegri, ridiculiza, zeflemisi.

măscări¹ vb. IV. I 1 tr. (înv. și pop.; compl. indică mai ales oameni) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. Înjura. Ocărî. Sataniza. 2 tr. (înv. și reg.; compl. indică oameni) v. Batjocori. Ridiculiza. Zeflemisi. 3 tr., intr., refl. recipr., (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Ponegri. Șopti. Vitupera. II fig. 1 refl. (înv. și pop.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. Înnegri. Jegoși. Macula. Mânji. Murdări. Păta. 2 tr. (înv. și pop.; compl. indică lucruri sau locuri considerate sfinte) v. Batjocori. Întina. Necinsti. Pângări. Profana. Viola. 3 tr. (pop. și fam.; compl. indică cuvinte, limba, scrierea etc.) v. Deforma. Denatura. Masacra. Scâlcia. Schimonosi. Schingiui. Stâlci. Strica. Tortura.

măscări² vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Masca.

măscări vb. v. BATJOCORI. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. DRĂCUI. ÎNJURA. MASCA. OCĂRÎ. PONEGRI. RIDICULIZA. ZEFLEMISI.

măscări² vb. IV (reg.) a se surpa.

măscări s.f. pl. (pop.) vorbe sau fapte necuviincioase, nerușinate, obscene, pornografice.

MĂSCĂR͹ vb. IV. (Învechit și popular) 1. Tranz. A lua (pe cineva) în batjocură ) ă ocărî, a insulta, ă batjocori. Fu măscărit ca un menciunos. VARLAAM, C. 131, cf. 132. Întâi eghipt(en)ii măscăriia pre Amasis și nu-i făcea nici o cinste, pentru că mai nainte era mojic și de casă proastă. HERODOT (1 645), 143. Navan, deaca să îmbâtă, măscări pre împăratul D[a]v[i]d. CHEIA ÎN. 89²/28. Feciorii batjocoresc pre părinții lor și. . . fetele cele tinere măscăresc pre fămeile cele bâtrîne. NEAGOE, ÎNV. 141/16. Defâimătu-te-au și te măscări. BIBLIA (1 688), 282¹/17, cf. 328¹/43. Hameleonul. . . despre șoim tare probozit și măscărit văzîndu-se. . . CANTEMIR, IST. 318,. cf. 326. Atuncea celelalte animale. . . nemaiputînd răbda atîta a lui obrăznicie, suduindu-l și măscărindu-l, l-au scos dintră dînsele afară. ȚICHINDEAL, F. 359/23. Oameni mîncînd și bînd și făcînd neguțătorie și dracii aproape lîngă dînșii batjocorindu-i (măscărind) a. 1815) pre dînșii (a. 1805). GRECU, P. 187, cf. ȘĂINEANU, D. U. Voinice, voinice, Nu mă întreba, Că te-oi blăstăma. Nu mă ispiti, Că te-oi măscări. PAMFILE, C. Ț. 43, cf. 350. ◊ I n t r a n z. Defăimind cuvintele lui și măscărind întru prorocii lui. BIBLIA (1 688), 334¹/44. ◊ R e f l. r e c i p r. Ai mai mulți tocmeau. . . , se certau; se măscăreau cu misiții. CONV. LIT. XLIV, 432, cf. H XVII 176, XVIII 146, ALR II/36, 3 581/228. ♦ A defăima. Am înțeles dumnie-me cum purtaț mănăstire dumnie-mele și călugării miei. . . cu cuvinte grele și rele... de-i măscăriț și le aruncaț năpăști că vă umblă cu fămiile, de faceț mănăstire și călugării-de rîs și de măscară (a. 1 649). ap. HEM 1 590. 2. T r a n z. F i g. (Complementul indică un lucru concret) A poci, a urîți; a murdări. [Obrazul] cu cît mai mult îl unge și-l freacă, cu atîta mai mult îl strică și-l măscărește. ȚICHINDEAL, F. 305/7. ◊ Refl. Așa, că oi fi căpchietă să mă măscăresc pe obraz! PR. DRASM, 189. ** (Complementul-indică o idee, un sentiment etc.) A înjosi, a pîngări. Cine-și măscărește legea ca noi? ANTIM, P. 129. De ți-i mîndra tinerea, Sub umbrar nu te-oi lăsa, Că-i face păcat cu ea Și măscăriți dragostea. PAMFILE, Ț. 159. 3. Refl. A spune glume sau cuvinte obscene, măscări. Mă măscăresc, mă îmbal, vorbesc cuvinte de rușine. LB, cf. POLIZU, DDRF. ♦ A se face de rîs, a se da în spectacol. Cf. PONTBRIANT, D. Cine să laudă, se măscărește pe sine. RUDOW, XVIII, 105. – Prez. ind.: măscăresc. – V. mascara.

MĂSCĂRI³ vb. IV. Refl. (Regional) A se surpa (Gherla). VICIU, GL. 59. S-o măscărit rîpa. id. ib. - Prez. ind. pers. 3: măscărește. – Etimologia necunoscută.

MASCĂRI² vb. IV. Refl. (Învechit) A se masca¹. DICȚ. - Prez. ind.: măscăresc. – Mască¹ + suf. -ări. Cf. m ă s o a r ă.