2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

mărturisitor [At: PSALT. 46 / V: ~setoriu, ~iu, ~rusitoriu / Pl: ~i / E: mărturisi + -tor] (Înv) 1 sm Persoană care susține, propagă o credință, o învățătură morală Si: propovăduitor, propagator. 2 sm (Pex) Mucenic (1). 3 sm Persoană care afirmă, arată, susține, probează ceva. 4 sm (Spc) Persoană care depune mărturie în fața unei instanțe Si: martor (5). 5 a Care adeverește. 6 sm Duhovnic.

MĂRTURISITÓR, mărturisitori, s. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ (Adjectival) Doveditor, probant. ♦ Duhovnic, confesor. – Mărturisi + suf. -tor.

MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, adj. (Învechit) Care adeverește, demonstrează ceva; doveditor. Un act mărturisitor de nevinovăția părintelui lor. ODOBESCU, S. I 445.

mărturisitor m. martir: Cuviosul prooroc Vasile Mărturisitorul.

mărturisitór, -oáre adj. și s. Care mărturisește. Confesor (al credințeĭ). Mártir: sfîntu Mihail Mărturisitoru (23 Maĭ).

mărturisitoriu sm vz mărturisitor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitór adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; f. sg. și pl. mărturisitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂRTURISITÓR s. v. confesor, duhovnic, martir, martor, mucenic, predicator, propagator, propovăduitor.

MĂRTURISITÓR adj. v. doveditor, justificativ, justificator, probator.

mărturisitor s. v. CONFESOR. DUHOVNIC. MARTIR. MARTOR. MUCENIC. PREDICATOR. PROPAGATOR. PROPOVĂDUITOR.

mărturisitor adj. v. DOVEDITOR. JUSTIFICATIV. PROBATOR.

Intrare: mărturisitor (adj.)
mărturisitor1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărturisitor
  • mărturisitorul
  • mărturisitoru‑
  • mărturisitoare
  • mărturisitoarea
plural
  • mărturisitori
  • mărturisitorii
  • mărturisitoare
  • mărturisitoarele
genitiv-dativ singular
  • mărturisitor
  • mărturisitorului
  • mărturisitoare
  • mărturisitoarei
plural
  • mărturisitori
  • mărturisitorilor
  • mărturisitoare
  • mărturisitoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: mărturisitor (s.m.)
mărturisitor2 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărturisitor
  • mărturisitorul
  • mărturisitoru‑
plural
  • mărturisitori
  • mărturisitorii
genitiv-dativ singular
  • mărturisitor
  • mărturisitorului
plural
  • mărturisitori
  • mărturisitorilor
vocativ singular
  • mărturisitorule
plural
  • mărturisitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mărturisitor (adj.)

etimologie:

  • Mărturisi + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09

mărturisitor (s.m.)

etimologie:

  • Mărturisi + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09