justificativ, ~ă a [At: MAIORESCU, D. IV, 191/26 / Pl: ~i, ~e / E: fr justificatif] 1-13 Care servește pentru a justifica (1-13) ceva Si: (rar) justificator (1-13).

JUSTIFICATIV, -Ă, justificativi, -e, adj. Care servește pentru a justifica, a dovedi ceva. Actele justificative de plata drepturilor de asigurare se... păstrează de conducerea cooperativei, prin contabilul șef. COL. HOT. DISP. 1953, nr. 82, 1395. Se întocmeau... planuri de exploatare și de trezorerie, se întocmeau acte justificative și se încasau bani. GALAN, B. I 60.

JUSTIFICATIV, -Ă adj. Care servește pentru justificare; justificator. [Cf. fr. justificatif].

JUSTIFICATIV, -Ă adj. care servește pentru a justifica; justificator. (< fr. justificatif)

JUSTIFICATIV ~ă (~i, ~e) Care servește pentru justificare; în stare să justifice. Document ~. /<fr. justificatif

justificativ a. ce servă a justifica: piese justificative.

* justificatív, -ă adj. Care servește la justificare: memoriŭ justificativ.

justificativ adj. m., pl. justificativi; f. justificativă, pl. justificative

justificativ adj. m., pl. justificativi; f. justificativă, pl. justificative

justificativ adj. m., pl. justificativi; f. sg. justificativă, pl. justificative

JUSTIFICATIV adj. 1. doveditor, justificator, probator, (înv.) mărturisitor. (Act ~.) 2. descărcător. (Factură ~.)

JUSTIFICATIV adj. 1. doveditor, probator, (înv.) mărturisitor. (Act ~.) 2. descărcător. (Factură ~.)