32 de definiții pentru martor martur matur


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÁRTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ◊ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul! 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Probă de referință folosită în experiențele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei vechi suprafețe atacate de eroziune. [Var.: (pop.) mártur, -ă s. m. și f.] – Lat. martyr. corectată

martor, ~ă smf [At: COD. VOR. 42/6 / V: (îvp) ~tur, (reg) ~e, ~ture, ~om, ~on, mator, mature, matur / Pl: ~i / E: ml martyr cf gr μάρτυς, -μρoς] 1 (Înv) Susținător al credinței creștine. 2 (Rar; pex) Martir al bisericii Si: mucenic. 3 Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele. 4 Fiecare dintre reprezentanții a două persoane care se bat în duel. 5 Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare tot ce știe în legătură cu un anumit fapt petrecut. 6 Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 7 (Reg) Chezaș.

MÁRTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ◊ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul! 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Probă de referință folosită la experiențele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei suprafețe atacate de eroziune. [Var.: (pop.) mártur, -ă s. m. și f.] – Lat. martyr.

MÁRTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întîmplare, la un eveniment, la o discuție (și care poate relata sau atesta cum s-au petrecut lucrurile). Păstorii care trăiesc vara pe înălțimile Hăsmașului Mare sînt martorii, adeseori înspăimîntați, ai unora din cele mai năprasnice furtuni. BOGZA, C. O. 55. Sînt martori toți că nu mă ating de nimic din pungă. C. PETRESCU, C. V. 36. Trebuie să-ți vorbesc fără martori, îi zisei. BOLINTINEANU, O. 371. ◊ Fig. Oltule, care-ai fost martor vitejiilor trecute Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit. ALEXANDRESCU, P. 133. ◊ (întărit prin «ocular») Martor ocular al întîmplării. 2. Persoană chemată să declare (în fața unei instanțe judecătorești) tot ce știe în legătură cu un fapt petrecut. Am luat parte ca martor la un proces, între un proprietar și un chiriaș, ARGHEZI, P. T. 92. Sătul de a face mereu de pomană meseria ticăloasă de martor mincinos, își ceru seama de la stăpîn. ODOBESCU, S. III 44. ◊ Expr. A lua pe cineva (de) martor = a invoca mărturia cuiva, a se servi de depoziția cuiva. Se întoarse să ia tot vagonul de martor la neobrăzarea călătorului. DUMITRIU, N. 6. Dumnezeu mi-i martor = jur că spun adevărul. ♦ Persoană chemată să fie de față, după lege, la îndeplinirea unor anumite acte pe care Ie semnează pentru a le da valoare legală. 3. (Ieșit din uz) Fiecare dintre reprezentanții a două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite martori = a provoca la duel, trimițînd două persoane care să stabilească condițiile. 4. (Tehn.) Obiect așezat în interiorul sau în apropierea unei lucrări de construcție (ori semn făcut pe o construcție) pentru a constitui un punct fix față de care să se facă măsurătorile sau să se determine unele deformații.- Variantă: mărtúr, -ă (CREANGĂ, A. 63, ALEXANDRESCU, M. 10, CONACHI, P. 102) s. m. și f.

MÁRTOR ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care asistă sau a asistat la desfășurarea unui eveniment. 2) Persoană care dă lămuriri în fața unui organ judiciar în legătură cu anumite fapte, pe care le cunoaște și care pot ajuta la soluționarea unui proces. 3) înv. Persoană care însoțea pe fiecare dintre participanții la un duel. 4) tehn. Punct fix după care se fac măsurători în lucrările de construcții. /<lat. martyr

MÁRTUR, -Ă s. m. și f. v. martor.

MÁRTUR, -Ă s. m. și f. v. martor.

mator3 sn [At: DN3 / Pl: ~oare / E: fr matoir] (Pgr) Instrument folosit în legătoria de artă pentru imprimări în piele.

MÁRTUR, -Ă s. m. și f. V. martor.

plántă-mártor s. f. 1977 (bot.) Plantă care servește ca termen de comparație, ca reper v. (în) principal (din plantă + martor)

martur m. 1. cel ce a văzut ori auzit ceva și spune în conștiință ce știe: a confrunta mărturii; 2. persoană chemată să asiste la îndeplinirea, unor acte: martur de cununie; 3. fig. semn indicator: Coloseul din Roma e și astăzi martur al măririi romane. [Vechiu lat. MARTUR = MARTYR (și cu sensul de TESTIS)].

mártur, -ă s. (lat. pop. mártur, márturis, cl. martyr, saŭ direct din vgr. mártyr și mártys, „martur”, apoĭ, la creștinĭ, „martur al divinitățiĭ luĭ Hristos, cel ce mărturisea că e creștin și era chinuit pentru aceasta”, adică „martir”; vit. mártore, martur. V. martir). Cel ce a văzut orĭ auzit ceva și declară pe urmă p. restabilirea adevăruluĭ. Cel ce e chemat să asiste la îndeplinirea unor acte: a fi martur la cununia cuĭva, la duel. Cel ce a văzut saŭ auzit ceva: a fi marturu uneĭ scene emoționante. Probă, semn: columna luĭ Traĭan e marturu cuceririĭ Daciiĭ. Martur ocular saŭ auricular, care a văzut chear cu ochiĭ saŭ a auzit cu urechile luĭ. A lua pe cineva martur (de saŭ ca martur), a invoca mărturia luĭ. – Și mártor (vest).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÁRTOR s. 1. (JUR.) (înv. și reg.) mărturie, (Transilv.) tanău, (înv.) declarant, mărturisitor. (~ într-un proces.) 2. spectator. (~ neputincios la încăierare.)

MARTOR s. 1. (JUR.) (înv. și reg.) mărturie, (Transilv.) tanău, (înv.) declarant, mărturisitor. (~ într-un proces.) 2. spectator. (~ neputincios la încăierare.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mártor (mártori), s. m. – Persoană care asistă sau a asistat la ceva. – Var. martur. Gr. μάρτυρ, prin intermediul lat. vulg. martur (Densusianu, Hlr., 88; Murnu 35; Roesler 572; Pușcariu 1036; Candrea-Dens., 1057; REW 5385), cf. alb. martür, v. it. martore (Battisti, III, 2378), sard. màrturu „invalid”; calabr. marture „martir”, lomb. màrtul „sfînt”. E dubletul lui martir, s. m., din ngr. μάρτυρ (sec. XVIII), uneori pronunțat accentuat, ca în fr. martyr, cf. mr., megl. martir. Der. mărturie, s. f. (înv., spovedanie; depoziție; înv. și pop., martor; medalie comemorativă a unui botez; probă, semn), din gr. μαρτυρία; mărturisi, vb. (înv., a predica; a spovedi; a recunoaște; a atesta, a depune mărturie), din gr. μαρτυρώ, aorist μαρτυρήσω, în parte prin intermediul sl. marturisati, cf. alb. martūris; mărturiseală, s. f. (spovedanie); mărturisitor, adj. (duhovnic; martir; martor). – Der. neol. martir (var. înv. martiriu), s. n., din fr. martyre sau it. martir(i)o; martiric, adj. (de martir), cuvînt forțat la Gala Galaction; martiriza, vb., din fr. martyriser; martirologiu, s. n., din ngr. μαρτυρλόγιον sau lat. meg. martyrologium.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

APUD BONUM IUDICEM ARGUMENTA PLUS QUAM TESTES VALENT (lat.) în fața unui judecător bun, argumentele valorează mai mult decât martorii – Cicero, „De republica”, I, 38, 59.

CONSCIENCIA MILLE TESTES (lat.) conștiința valorează cât o mie de martori – Quintilian, „De institutione oratoria”, 5, 11, 41.

ILLE DOLET VERE QUI SINE TESTE DOLET (lat.) suferă cu adevărat cel ce plânge fără martori – Marțial, „Epigrammata”, 1, 34, 4.

TESTIS UNUS, TESTIS NULLUS (lat.) un singur martor nu este martor – Adagiu de drept. Depoziția unui singur martor nu poate fi luată drept probă.

Intrare: martor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • martor
  • martorul
  • martoru‑
plural
  • martori
  • martorii
genitiv-dativ singular
  • martor
  • martorului
plural
  • martori
  • martorilor
vocativ singular
  • martorule
  • martore
plural
  • martorilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • martur
  • marturul
  • marturu‑
plural
  • marturi
  • marturii
genitiv-dativ singular
  • martur
  • marturului
plural
  • marturi
  • marturilor
vocativ singular
  • marturule
  • marture
plural
  • marturilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • matur
  • maturul
  • maturu‑
plural
  • maturi
  • maturii
genitiv-dativ singular
  • matur
  • maturului
plural
  • maturi
  • maturilor
vocativ singular
  • maturule
  • mature
plural
  • maturilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

martor, -ă martoră martur martură matur

  • 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 5 exemple
    exemple
    • Păstorii care trăiesc vara pe înălțimile Hăsmașului Mare sînt martorii, adeseori înspăimîntați, ai unora din cele mai năprasnice furtuni. BOGZA, C. O. 55.
      surse: DLRLC
    • Sînt martori toți că nu mă ating de nimic din pungă. C. PETRESCU, C. V. 36.
      surse: DLRLC
    • Trebuie să-ți vorbesc fără martori, îi zisei. BOLINTINEANU, O. 371.
      surse: DLRLC
    • figurat Oltule, care-ai fost martor vitejiilor trecute Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit. ALEXANDRESCU, P. 133.
      surse: DLRLC
    • Martor ocular al întâmplării.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul!
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Am luat parte ca martor la un proces, între un proprietar și un chiriaș. ARGHEZI, P. T. 92.
      surse: DLRLC
    • Sătul de a face mereu de pomană meseria ticăloasă de martor mincinos, își ceru seama de la stăpîn. ODOBESCU, S. III 44.
      surse: DLRLC
    • 2.1. expresie A lua pe cineva (de) martor = a invoca mărturia cuiva, a se servi de depoziția cuiva.
      exemple
      • Se întoarse să ia tot vagonul de martor la neobrăzarea călătorului. DUMITRIU, N. 6.
    • 2.2. Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 3.1. expresie A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 4. Probă de referință folosită în experiențele de laborator.
    surse: DEX '09
    • 4.1. tehnică Obiect așezat în interiorul sau în apropierea unei lucrări de construcție (ori semn făcut pe o construcție) pentru a constitui un punct fix față de care să se facă măsurătorile sau să se determine unele deformații.
      surse: DLRLC
  • 5. (în) sintagmă Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei vechi suprafețe atacate de eroziune.
    surse: DEX '09

etimologie: