2 intrări

17 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂRMURÍT, -Ă, mărmuriți, -te, adj. 1. (Înv. și pop.) Lucrat în marmură; sculptat. 2. Fig. Înmărmurit. ♦ (Despre obiecte) Neclintit, nemișcat. – V. mărmuri.

mărmurit, ~ă a [At: (a. 1675). GCR 1, 222/22 / V: ~mor~ / Pl: ~iți, ~e / E: mărmuri] 1 (Înv) Sculptat în marmură1. 2 (Înv) Care are aspectul marmurei. 3 (Fig; îvp) Înmărmurit, încremenit de frică, de groază, de uimire etc. 4 (Înv; d. obiecte, spații etc.) Neclintit.

MĂRMURÍT, -Ă, mărmuriți, -te, adj. 1. (Rar) Lucrat în marmură; sculptat. 2. (Fig.) Înmărmurit. ♦ (Despre obiecte) Neclintit, nemișcat. – V. mărmuri.

MĂRMURÍT, -Ă, mărmuriți, -te, adj. 1. (Rar) Lucrat în marmură. Cufundat în întuneric, lîng-o cruce mărmurită, Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon el veghează. EMINESCU, O. I 50. 2. Fig. înmărmurit, încremenit. Să luăm calea pădurilor, strigă un flăcău din mijlocul lumii mărmurite. DELAVRANCEA, S. 199. Toate în preajmă-i stau mărmurite și reci ca gheața. ODOBESCU, S. I 93.

mărmurit a. (poetic) înmărmurit: lângă o cruce mărmurită EM.

MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

mărmuri [At: (a. 1675) GCR I, 223/19 / V: mar~ / Pzi: ~resc / E: marmură1] 1 vt (Îvp) A sculpta ceva în marmură. 2 vt (Îvp) A căptuși cu marmură. 3 vi (Buc) A îngheța de frig. 4 vi (Fig; îvp) A înmărmuri, a încremeni de frică, de groază, de uimire etc.

MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. Intranz. (Popular) A înmărmuri. Voinic d-auzea, Voinic tremura, Apoi mărmurea... Șerpe-l colăcea Gura-și deschidea... Și mi-l îmbuca. TEODORESCU, P. P. 447.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mărmuri (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmuresc, 3 sg. mărmurește, imperf. 1 mărmuream; conj. prez. 1 sg. să mărmuresc, 3 să mărmurească

mărmuri (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmuresc, imperf. 3 sg. mărmurea; conj. prez. 3 să mărmurească

mărmurí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 sg. și pl. mărmureáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MĂRMURÍT adj. v. împietrit, încremenit, înlemnit, înmărmurit, înțepenit, neclintit, nemișcat, țeapăn, țintuit.

mărmurit adj. v. ÎMPIETRIT. ÎNCREMENIT. ÎNLEMNIT. ÎNMĂRMURIT. ÎNȚEPENIT. NECLINTIT. NEMIȘCAT. ȚEAPĂN. ȚINTUIT.

MĂRMURÍ vb. v. împietri, încremeni, înlemni, înmărmuri, înțepeni, paraliza, petrifica.

mărmuri vb. v. ÎMPIETRI. ÎNCREMENI. ÎNLEMNI. ÎNMĂRMURI. ÎNȚEPENI. PARALIZA. PETRIFICA.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂRMURÍT, -Ă adj. 1. (Învechit) Sculptat, lucrat în marmură1; care are aspectul marmurei. Cf. POLIZU. Cufundat în întuneric, lîng-o cruce mărmurită într-o umbră neagră, deasă, ca un demon el veghează. EMINESCU, O. I, 50, cf. BARCIANU. 2. Fig. (Învechit și popular) Înmărmurit, încremenit (de frică, de groază, uimire etc.) Mărmurită, nu putea nici să grăiască de frică și căzu jos (a. 1 675). GCR I, 222/22. Toți boierii se îngrozise de frica lor și sta mărmoriți. ȘINCAI, HR. III, 60/10, cf. MAG. IST. I, 304/5, HELIADE, O. I, 405, COSTINESCU. Să luăm calea pădurilor, strigă un flăcău din mijlocul lumei mărmurite. DELAVRANCEA, S. 199. Licescu, dinaintea oglindei, părea însă mărmurit într-o nepăsare bizară. MACEDONSKI, O. III, 71. ♦ (Despre obiecte, spații etc.) Neclintit, nemișcat. Trăsnetul încă tot doarme, ș-în cîmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspîndit. HELIADE, O. I, 100. Toate în preajmă-i stau mărmurite și reci ca gheata. ODOBESCU, S. I, 93. - Pl.: mărmuriți, -te. – Și: mărmorít, -ă adj. – V. mărmuri.

MĂRMURÍ vb. IV. 1. Tranz. (Învechit și în poezia populară) A sculpta sau a lucra ceva în marmură1 ; a căptuși cu marmură. Cf. LB. Țîțișoarele ei Să mi le mărmuriți, Să mi le-nchipuiți. MAT. FOLK. 20. 2. Intranz. (Prin Bucov.) A îngheța, a încremeni de frig. Cf. ȘEZ. V, 105. 3. I n t r a n z. F i g. (Învechit și popular) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază, uimire etc.). Stâpînă-său numai ci mărmuri de ciudă (a. 1675). GCR I, 223/19. Îndată cum au băut, au mărmurit toți de beți, bînd de acel vin. NECULCE, L. 232. Inima mea mărmurind, Tainice fiori l-ast nume năvălesc și o cuprind. HELIADE, O. I, 429, cf. 410, POLIZU, BARCIANU, TDRG, BUL. FIL. III, 106. Voinicu d-auzea, Voinicu tremura, Apoi mărmurea. TEODORESCU, P. P. 447. - Prez. ind.: mărmuresc. – Și: marmuri vb. IV. DDRF. – V. marmură1.

Intrare: mărmurit
mărmurit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărmurit
  • mărmuritul
  • mărmuritu‑
  • mărmuri
  • mărmurita
plural
  • mărmuriți
  • mărmuriții
  • mărmurite
  • mărmuritele
genitiv-dativ singular
  • mărmurit
  • mărmuritului
  • mărmurite
  • mărmuritei
plural
  • mărmuriți
  • mărmuriților
  • mărmurite
  • mărmuritelor
vocativ singular
plural
Intrare: mărmuri
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mărmuri
  • mărmurire
  • mărmurit
  • mărmuritu‑
  • mărmurind
  • mărmurindu‑
singular plural
  • mărmurește
  • mărmuriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mărmuresc
(să)
  • mărmuresc
  • mărmuream
  • mărmurii
  • mărmurisem
a II-a (tu)
  • mărmurești
(să)
  • mărmurești
  • mărmureai
  • mărmuriși
  • mărmuriseși
a III-a (el, ea)
  • mărmurește
(să)
  • mărmurească
  • mărmurea
  • mărmuri
  • mărmurise
plural I (noi)
  • mărmurim
(să)
  • mărmurim
  • mărmuream
  • mărmurirăm
  • mărmuriserăm
  • mărmurisem
a II-a (voi)
  • mărmuriți
(să)
  • mărmuriți
  • mărmureați
  • mărmurirăți
  • mărmuriserăți
  • mărmuriseți
a III-a (ei, ele)
  • mărmuresc
(să)
  • mărmurească
  • mărmureau
  • mărmuri
  • mărmuriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mărmurit, mărmuriadjectiv

  • 1. rar Lucrat în marmură. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: sculptat
    • format_quote Cufundat în întuneric, lîng-o cruce mărmurită, Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon el veghează. EMINESCU, O. I 50. DLRLC
  • 2. figurat Încremenit, înmărmurit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Să luăm calea pădurilor, strigă un flăcău din mijlocul lumii mărmurite. DELAVRANCEA, S. 199. DLRLC
    • format_quote Toate în preajmă-i stau mărmurite și reci ca gheața. ODOBESCU, S. I 93. DLRLC
etimologie:
  • vezi mărmuri DEX '98 DEX '09

mărmuri, mărmurescverb

etimologie:
  • marmură DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.