2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mărșuire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: mărșui] (Rar) Mărșăluire.

MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

mărșui [At: POLIZU / V: (2) mar~ / Pzi: ~esc / E: marș + -ui] 1 vi A mărșălui. 2 vt (Reg; c. i. ființe; îf mărșui) A izgoni spunându-i: „marș !”.

mărșăluĭésc și mărșuĭésc v. intr. (d. marș; rus. marširovátĭ, ung. marsolni, germ. marschieren). Merg în marș militar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mărșuiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂRȘUIRE s. (MIL.) mărșăluire. (~ trupelor.)

MĂRȘUI vb. (MIL.) a mărșălui, (reg.) a marșirui, a mărșuli. (Trupele ~.)

Intrare: mărșuire
mărșuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărșuire
  • mărșuirea
plural
  • mărșuiri
  • mărșuirile
genitiv-dativ singular
  • mărșuiri
  • mărșuirii
plural
  • mărșuiri
  • mărșuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: mărșui
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mărșui
  • mărșuire
  • mărșuit
  • mărșuitu‑
  • mărșuind
  • mărșuindu‑
singular plural
  • mărșuiește
  • mărșuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mărșuiesc
(să)
  • mărșuiesc
  • mărșuiam
  • mărșuii
  • mărșuisem
a II-a (tu)
  • mărșuiești
(să)
  • mărșuiești
  • mărșuiai
  • mărșuiși
  • mărșuiseși
a III-a (el, ea)
  • mărșuiește
(să)
  • mărșuiască
  • mărșuia
  • mărșui
  • mărșuise
plural I (noi)
  • mărșuim
(să)
  • mărșuim
  • mărșuiam
  • mărșuirăm
  • mărșuiserăm
  • mărșuisem
a II-a (voi)
  • mărșuiți
(să)
  • mărșuiți
  • mărșuiați
  • mărșuirăți
  • mărșuiserăți
  • mărșuiseți
a III-a (ei, ele)
  • mărșuiesc
(să)
  • mărșuiască
  • mărșuiau
  • mărșui
  • mărșuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mărșuire

etimologie:

mărșui

etimologie:

  • Marș + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09