MĂRȘUI vb. IV. 1. Intranz. A mărșălui. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., GHEȚIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. De loc dar am și pornit, Toată noaptea am mărșuit. RETEGANUL, TR. 70. 2. T r a n z. (Regional; atestat în forma marșui; complementul indică ființe) A izgoni (spunîndu-i marș !). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. L-o marșuit ca pi-un cîni. ib. – Prez. ind.: mârșuiesc. – Și (2) marșui vb, IV. – Marș + suf. -ui.