2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNUÍRE, mânuiri, s. f. Acțiunea de a mânui și rezultatul ei. [Pr.: -nu-i-] – V. mânui.

MÂNUÍRE, mânuiri, s. f. Acțiunea de a mânui și rezultatul ei. [Pr.: -nu-i-] – V. mânui.

mânuire sf [At: POLIZU / V: (reg) măn~ / Pl: (rar) ~ri / E: mânui] 1 Utilizare pricepută a unui instrument, a unei unelte, a unei arme etc., cu ajutorul mâinilor. 2 Manevrare (1). 3 Folosire. 4 Manipulare (5). 5 (îs) ~ de bani (sau de fonduri) Administrare. 6 (Îas) Ținere a unei gestiuni publice. 7 (Rar) Conducere a unui animal, a unui vehicul etc.

MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui.

MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui.

mânui vt [At: ASACHI, S. L. II, 93 / V: (nob) ~ua, măn~ / Pzi: ~esc, mânui / E: mână1 + -ui] 1 (C. i. arme, instrumente, unelte etc.) A folosi cu pricepere și îndemânare, cu ajutorul mâinilor. 2 (C. i. aparate, dispozitive etc.) A manevra (3). 3 (Pgn) A folosi. 4 (C. i. materiale, obiecte ale muncii) A lua sau a duce în mână în mod curent Si: a manipula (9). 5 (C. i. bani, fonduri) A administra. 6 (C. i. bani, fonduri) A manipula (5). 7 (C. i. bani, fonduri) A ține o gestiune publică. 8 (Rar; c. i. animale, vehicule etc.) A conduce.

MÎNUÍ, mînuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi (cu pricepere, cu îndemînare) un instrument, o unealtă etc. cu ajutorul mîinilor. V. manipula. Un viteaz... care să știe să răsucească buzduganul, să mînuiască sabia cu virtute. ISPIRESCU, L. 12. Știi să mînuiești sabia? EMINESCU, N. 123. A fost, fără îndoială, un vînător inspirat și a știut să mînuiască bine arcul și săgețile artistul subt a cărui daltă s-a mlădiit statua Dianei de la Luvru. ODOBESCU, S. III 55. ◊ Fig. Cînd vă gîndiți la acele sute de persoane pe care le-a mînuit artistul. GHEREA, ST. CR. III 115. 2. (Cu privire la bani) A administra. A mînui bani publici.Prez. ind. și: mînui (EMINESCU, L. P. 142).

MÎNUÍRE, mînuiri, s. f. Acțiunea de a mînui. Cînd a ajuns băiatul la vreo șase anișori, împăratul a-nsărcinat pe un curtean de credință să-l învețe mînuirea armelor. CARAGIALE, P. 106. Scene în care sălbăticia și gravitatea subiectelor reclamă oarecare asprime în mînuirea daltei. ODOBESCU, S. III 75. ◊ (Mil.) Mînuiri de armă = exerciții de întrebuințare a armei.

A MÂNUÍ ~iésc tranz. 1) (instrumente, unelte, arme etc.) A face să funcționeze, folosind cu dibăcie; a manipula; a manevra. 2) (bani, fonduri) A administra făcând să circule. 3) fig. A cunoaște bine, folosind cu multă pricepere; a stăpâni; a poseda. /mână + suf. ~ui

*mî́nuĭ și -ĭésc, a v. tr. (d. mînă, după fr. manier. V. maniez, manipulez). Maniez, umblu cu, lucrez cu, învîrtesc. Fig. A mînui bine o limbă străină.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mânuíre s. f., g.-d. art. mânuírii; pl. mânuíri

mânuíre s. f., g.-d. art. mânuírii; pl. mânuíri

mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 mânuiáscă

mânuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mânuiáscă

mînui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mînuiesc, conj. mînuiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

arată toate definițiile

Intrare: mânuire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânuire
  • mânuirea
plural
  • mânuiri
  • mânuirile
genitiv-dativ singular
  • mânuiri
  • mânuirii
plural
  • mânuiri
  • mânuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: mânui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mânui
  • mânuire
  • mânuit
  • mânuitu‑
  • mânuind
  • mânuindu‑
singular plural
  • mânuiește
  • mânuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mânuiesc
(să)
  • mânuiesc
  • mânuiam
  • mânuii
  • mânuisem
a II-a (tu)
  • mânuiești
(să)
  • mânuiești
  • mânuiai
  • mânuiși
  • mânuiseși
a III-a (el, ea)
  • mânuiește
(să)
  • mânuiască
  • mânuia
  • mânui
  • mânuise
plural I (noi)
  • mânuim
(să)
  • mânuim
  • mânuiam
  • mânuirăm
  • mânuiserăm
  • mânuisem
a II-a (voi)
  • mânuiți
(să)
  • mânuiți
  • mânuiați
  • mânuirăți
  • mânuiserăți
  • mânuiseți
a III-a (ei, ele)
  • mânuiesc
(să)
  • mânuiască
  • mânuiau
  • mânui
  • mânuiseră
verb (VT343)
Surse flexiune: Scriban
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mânui
  • mânuire
  • mânuit
  • mânuitu‑
  • mânuind
  • mânuindu‑
singular plural
  • mânuie
  • mânuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mânui
(să)
  • mânui
  • mânuiam
  • mânuii
  • mânuisem
a II-a (tu)
  • mânui
(să)
  • mânui
  • mânuiai
  • mânuiși
  • mânuiseși
a III-a (el, ea)
  • mânuie
(să)
  • mânuie
  • mânuia
  • mânui
  • mânuise
plural I (noi)
  • mânuim
(să)
  • mânuim
  • mânuiam
  • mânuirăm
  • mânuiserăm
  • mânuisem
a II-a (voi)
  • mânuiți
(să)
  • mânuiți
  • mânuiați
  • mânuirăți
  • mânuiserăți
  • mânuiseți
a III-a (ei, ele)
  • mânuie
(să)
  • mânuie
  • mânuiau
  • mânui
  • mânuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mânuire

  • 1. Acțiunea de a mânui și rezultatul ei.
    exemple
    • Cînd a ajuns băiatul la vreo șase anișori, împăratul a-nsărcinat pe un curtean de credință să-l învețe mînuirea armelor. CARAGIALE, P. 106.
      surse: DLRLC
    • Scene în care sălbăticia și gravitatea subiectelor reclamă oarecare asprime în mînuirea daltei. ODOBESCU, S. III 75.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (termen) militar Mânuiri de armă = exerciții de întrebuințare a armei.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi mânui
    surse: DEX '98 DEX '09

mânui

  • 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
    exemple
    • Un viteaz... care să știe să răsucească buzduganul, să mînuiască sabia cu virtute. ISPIRESCU, L. 12.
      surse: DLRLC
    • Știi să mînuiești sabia? EMINESCU, N. 123.
      surse: DLRLC
    • A fost, fără îndoială, un vînător inspirat și a știut să mînuiască bine arcul și săgețile artistul subt a cărui daltă s-a mlădiit statua Dianei de la Luvru. ODOBESCU, S. III 55.
      surse: DLRLC
    • figurat Cînd vă gîndiți la acele sute de persoane pe care le-a mînuit artistul. GHEREA, ST. CR. III 115.
      surse: DLRLC
  • 2. A lua sau a duce cu mâna.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: manevra mania manipula
  • 3. A administra, a manipula bani, fonduri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: administra attach_file un exemplu
    exemple
    • A mânui bani publici.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Mână + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09