MÎNUI, mînuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi (cu pricepere, cu îndemînare) un instrument, o unealtă etc. cu ajutorul mîinilor. V. manipula. Un viteaz... care să știe să răsucească buzduganul, să mînuiască sabia cu virtute. ISPIRESCU, L. 12. Știi să mînuiești sabia? EMINESCU, N. 123. A fost, fără îndoială, un vînător inspirat și a știut să mînuiască bine arcul și săgețile artistul subt a cărui daltă s-a mlădiit statua Dianei de la Luvru. ODOBESCU, S. III 55. ◊ Fig. Cînd vă gîndiți la acele sute de persoane pe care le-a mînuit artistul. GHEREA, ST. CR. III 115. 2. (Cu privire la bani) A administra. A mînui bani publici. – Prez. ind. și: mînui (EMINESCU, L. P. 142).