manevrare sf [At: (a. 1835) DOC. EC. 593 / Pl: ~rări / E: manevra] 1 Punere în funcțiune a unor aparate sau dispozitive tehnice Si: mânuire (2). 2 Utilizare de mijloace incorecte pentru a reuși într-o acțiune. 3 Acționare indirectă asupra oamenilor pentru a-i face să acționeze într-un anumit mod.

MANEVRARE, manevrări, s. f. Acțiunea de a manevra; manipulare, mînuire. Silit de dimineață pînă în sară a face marșuri... a învăța manevrarea puștii în douăsprezece timpuri. DONICI, la NEGRUZZI, S. I 332.

MANEVRARE s.f. Acțiunea de a manevra și rezultatul ei; manevră; manipulare. [< manevra].

manevrare (desp. -ne-vra-) s. f., g.-d. art. manevrării; pl. manevrări

manevrare (-ne-vra-) s. f., g.-d. art. manevrării; pl. manevrări

manevrare s. f. (sil. -vra-), g.-d. art. manevrării; pl. manevrări

MANEVRARE s. manevră, manipulare, mânuire, (rar) manipulație. (~ unui sistem tehnic.)

MANEVRARE s. manevră, manipulare, mînuire, (rar) manipulație. (~ unui sistem tehnic.)

MANEVRÁRE s. f. Acțiunea de a m a n e v r a; mînuire, manipulare (a unor aparate sau dispozitive tehnice). Afară di cunoștința manevrării și de îngrijirile trebuincioase pentru ținerea tulumbii, ar fi de trebuință a să afla în această campanie oameni învățați. . . și la a lor fabricație (a. 1835). DOC. EC. 593. A învăța manevrarea puștei în douăsprezece timpuri. NEGRUZZI, S. I, 332. ◊ Fig. Manevrarea neologismului este pentru Anghel un mijloc al humorului său. VIANU, A. P. 255. - Pl.: manevrări. – V. manevra.