17 definiții pentru mântuitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor.

mântuitor, ~oare [At: PSALT. HUR., ap. DLR / V (îvr) măn~, (înv) măntuitoriu, ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: mântui + -tor] 1 a Care mântuie (1). 2 a (Spc) Care eliberează. 3 a (Bis) Care izbăvește de păcate Si: (îvr) măntuitornic. 4-6 smf Persoană care mântuie (1-3). 7 sma Iisus Hristos. 8 a (Îvp) Care vindecă.

MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuie (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În limbaj bisericesc) Care mântuie (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Nume dat lui Isus Cristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor.

MÂNTUITÓR2 m. art. rel. Trimis al lui Dumnezeu; Isus Hristos. [Sil. -tu-i-] /a mântui + suf. ~tor

MÂNTUITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care mântuie de o situație grea. 2) Care mântuie de păcate. [Sil. -tu-i-] /a mântui + suf. ~tor

mântuitor a. care mântue: faceți cruci mântuitoare AL. ║ m. cel ce mântue, în special Salvatorul lumii.

măntuitor, ~oare a vz mântuitor

măntuitoriu, ~oare a vz mântuitor

mântuitoriu, ~oare a vz mântuitor

MÎNTUITÓR, -OÁRE, mîntuitori, -oare, adj. 1. Care mîntuiește; salvator, izbăvitor, eliberator. Se duc cîntînd pe stradă și-n mintea tuturor E-o dulce-nflăcărare de gînd mîntuitor. PĂUN-PINCIO, P. 93. Nu afla un singur gînd mîntuitor, un singur chip de scăpare. SLAVICI, O. I 61. ◊ (Substantivat) Dacă se văzu scăpat, îmbrățișă pe mîntuitorul său și-i mulțumi. ISPIRESCU, L. 19. Au venit trei mîntuitori care au scăpat din robia unui zmeu cumplit pe fata cea mică a împăratului. POPESCU, B. II 103. Sobiețki... mîntuitorul Vienei, să fie nevoit pentru a doua oară a da pas turcilor. NEGRUZZI, S. I 168. ◊ (Substantivat, m. sg.; în religia creștină) Nume dat lui Iisus Hristos. (Cu pronunțare dialectală) [Candela] ardea... sub icoana îmbrăcată cu argint a Mîntuitoriului. EMINESCU, N. 58. 2. (Rar) Care vindecă; tămăduitor. Romanii... au dat preste apele cele mîntuitoare de la Mehadia. ISPIRESCU, U. S0.

mîntuitór, -oáre adj. Care te mîntuĭește, salvator. S. m. Epitet respectuos dat luĭ Hristos.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mântuitór (-tu-i-) adj. m., pl. mântuitóri; f. sg. și pl. mântuitoáre

mântuitór adj. m. (sil. -tu-i-), pl. mântuitóri; f. sg. și pl. mântuitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÂNTUITÓR adj., s. art. 1. adj. izbăvitor, salvator, (înv.) spăsitor. 2. s. art. (BIS.) Hristos, Iisus, Mesia (art.).

MÂNTUITÓR adj. v. dezrobitor, eliberator, liberator, salvator.

MÎNTUITOR adj. (BIS.) izbăvitor, salvator, (înv.) spăsitor.

mîntuitor adj. v. DEZROBITOR. ELIBERATOR. LIBERATOR. SALVATOR.

Intrare: mântuitor
mântuitor adjectiv
  • silabație: mân-tu-i-tor
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mântuitor
  • mântuitorul
  • mântuitoru‑
  • mântuitoare
  • mântuitoarea
plural
  • mântuitori
  • mântuitorii
  • mântuitoare
  • mântuitoarele
genitiv-dativ singular
  • mântuitor
  • mântuitorului
  • mântuitoare
  • mântuitoarei
plural
  • mântuitori
  • mântuitorilor
  • mântuitoare
  • mântuitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mântuitor

  • exemple
    • Se duc cîntînd pe stradă și-n mintea tuturor E-o dulce-nflăcărare de gînd mîntuitor. PĂUN-PINCIO, P. 93.
      surse: DLRLC
    • Nu afla un singur gînd mîntuitor, un singur chip de scăpare. SLAVICI, O. I 61.
      surse: DLRLC
    • Dacă se văzu scăpat, îmbrățișă pe mîntuitorul său și-i mulțumi. ISPIRESCU, L. 19.
      surse: DLRLC
    • Au venit trei mîntuitori care au scăpat din robia unui zmeu cumplit pe fata cea mică a împăratului. POPESCU, B. II 103.
      surse: DLRLC
    • Sobiețki... mîntuitorul Vienei, să fie nevoit pentru a doua oară a da pas turcilor. NEGRUZZI, S. I 168.
      surse: DLRLC
  • 2. rar Care mântuiește, care vindecă.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: tămăduitor un exemplu
    exemple
    • Romanii... au dat preste apele cele mîntuitoare de la Mehadia. ISPIRESCU, U. S0.
      surse: DLRLC
  • 3. în religia creștină Care mântuiește, izbăvește (de păcate).
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: izbăvitor (adj.) salvator spăsitor

etimologie:

  • Mântui + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09