MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor.

mântuitor, ~oare [At: PSALT. HUR., ap. DLR / V (îvr) măn~, (înv) măntuitoriu, ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: mântui + -tor] 1 a Care mântuie (1). 2 a (Spc) Care eliberează. 3 a (Bis) Care izbăvește de păcate Si: (îvr) măntuitornic. 4-6 smf Persoană care mântuie (1-3). 7 sma Iisus Hristos. 8 a (Îvp) Care vindecă.

MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuie (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În limbaj bisericesc) Care mântuie (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Nume dat lui Isus Cristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor.

MÂNTUITÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care mântuie de o situație grea. 2) Care mântuie de păcate. [Sil. -tu-i-] /a mântui + suf. ~tor

MÂNTUITÓR² m. art. rel. Trimis al lui Dumnezeu; Isus Hristos. [Sil. -tu-i-] /a mântui + suf. ~tor

mântuitor a. care mântue: faceți cruci mântuitoare AL. ║ m. cel ce mântue, în special Salvatorul lumii.

măntuitor, ~oare a vz mântuitor

măntuitoriu, ~oare a vz mântuitor

mântuitoriu, ~oare a vz mântuitor

MÎNTUITÓR, -OÁRE, mîntuitori, -oare, adj. 1. Care mîntuiește; salvator, izbăvitor, eliberator. Se duc cîntînd pe stradă și-n mintea tuturor E-o dulce-nflăcărare de gînd mîntuitor. PĂUN-PINCIO, P. 93. Nu afla un singur gînd mîntuitor, un singur chip de scăpare. SLAVICI, O. I 61. ◊ (Substantivat) Dacă se văzu scăpat, îmbrățișă pe mîntuitorul său și-i mulțumi. ISPIRESCU, L. 19. Au venit trei mîntuitori care au scăpat din robia unui zmeu cumplit pe fata cea mică a împăratului. POPESCU, B. II 103. Sobiețki... mîntuitorul Vienei, să fie nevoit pentru a doua oară a da pas turcilor. NEGRUZZI, S. I 168. ◊ (Substantivat, m. sg.; în religia creștină) Nume dat lui Iisus Hristos. (Cu pronunțare dialectală) [Candela] ardea... sub icoana îmbrăcată cu argint a Mîntuitoriului. EMINESCU, N. 58. 2. (Rar) Care vindecă; tămăduitor. Romanii... au dat preste apele cele mîntuitoare de la Mehadia. ISPIRESCU, U. S0.

mîntuitór, -oáre adj. Care te mîntuĭește, salvator. S. m. Epitet respectuos dat luĭ Hristos.

mântuitor (-tu-i-) adj. m., pl. mântuitori; f. sg. și pl. mântuitoare

mântuitór adj. m. (sil. -tu-i-), pl. mântuitóri; f. sg. și pl. mântuitoáre

MÂNTUITÓR adj., s. art. 1. adj. izbăvitor, salvator, (înv.) spăsitor. 2. s. art. (BIS.) Hristos, Iisus, Mesia (art.).

MÂNTUITÓR adj. v. dezrobitor, eliberator, liberator, salvator.

MÎNTUITOR adj. (BIS.) izbăvitor, salvator, (înv.) spăsitor.

mîntuitor adj. v. DEZROBITOR. ELIBERATOR. LIBERATOR. SALVATOR.